Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

De David. Sur les fleuves de Babylone nous nous sommes assis, et nous avons pleuré, en nous souvenant de Sion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Nous avons suspendu nos harpes aux saules, qui sont au milieu de la contrée.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Car ceux qui nous avaient faits captifs nous demandaient les paroles de nos cantiques; et ceux qui nous avaient emmenés nous disaient: Chantez-nous un hymne des cantiques de Sion!

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Comment chanterons-nous un cantique du Seigneur sur une terre étrangère?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Si je t'oublie, Jérusalem, que ma main droite s'oublie elle-même!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Si je ne me propose Jérusalem comme le principe de mes joies; si je ne me souviens point de toi, que ma langue s'attache à mon gosier.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Souviens-toi, Seigneur, des fils d'Édom, qui, au dernier jour de Jérusalem, disaient; Détruisez-la, détruisez-la jusqu'en ses fondements!

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Fille de Babylone, infortunée! heureux celui qui te rendra le mal en retour du mal que tu as fait!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Heureux celui qui saisira tes petits enfants et les écrasera contre la pierre!