Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Babelin virtain tykönä me istuimme ja itkimme, kuin me Zionin muistimme.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Kanteleemme me ripustimme pajuihin, jotka siellä olivat.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Siellä he käskivät meidän veisata, jotka meitä vankina pitivät, ja iloita meidän itkussamme: Veisatkaat meille Zionin virsiä.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Kuinka me veisaisimme Herran veisun vieraalla maalla?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Jos minä unohdan sinua, Jerusalem, niin olkoon oikia käteni unohdettu.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Tarttukoon kieleni suuni lakeen, ellen minä sinua muista, ellen minä tee Jerusalemia ylimmäiseksi ilokseni.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Herra, muista Edomin lapsia Jerusalemin päivänä, jotka sanovat: repikäät maahan hamaan hänen perustukseensa asti.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Sinä hävitetty tytär, Babel; autuas on, se joka sinulle kostaa, niinkuin sinä meille tehnyt olet.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Autuas on se, joka piskuiset lapses ottaa ja paiskaa kiviin.