Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Apud la riveroj de Babel Ni sidis kaj ploris, Rememorante Cionon.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Sur la salikoj tie Ni pendigis niajn harpojn.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Ĉar tie niaj kaptintoj postulis de ni kantojn, Kaj niaj mokantoj ĝojon, dirante: Kantu al ni el la kantoj de Cion.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Kiel ni kantos sur fremda tero La kanton de la Eternulo?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Se mi forgesos vin, ho Jerusalem, Tiam forgesiĝu mia dekstra mano;

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Algluiĝu mia lango al mia palato, Se mi vin ne memoros, Se mi ne levos Jerusalemon en la supron de miaj ĝojoj.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Rememorigu, ho Eternulo, al la filoj de Edom La tagon de Jerusalem, kiam ili diris: Detruu, detruu ĝis ĝia fundamento.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Ho ruinigema filino de Babel! Bone estos al tiu, Kiu repagos al vi por la faro, kiun vi faris al ni.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Bone estos al tiu, Kiu prenos kaj frakasos viajn infanetojn sur ŝtono.