Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

By the rivers of Babylon, there we sat down, yes, we wept, when we remembered Zion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

We hung our harps upon the willows in the midst of it.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For there they that carried us away captive required of us a song; and they that wasted us [required of us] mirth, [saying], Sing us [one] of the songs of Zion.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

How shall we sing the LORD'S song in a foreign land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I forget thee, O Jerusalem, let my right hand forget [her skill].

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

If I do not remember thee, let my tongue cleave to the roof of my mouth; if I prefer not Jerusalem above my chief joy.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Remember, O LORD, the children of Edom in the day of Jerusalem; who said, Raze [it], raze [it], [even] to its foundation.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

O daughter of Babylon, who art to be destroyed; happy [shall he be], that rewardeth thee as thou hast served us.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Happy [shall he be], that taketh and dasheth thy little ones against the stones.