Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

By the rivers of Babylon, there, we sat down, yea we wept—when we remembered Zion:

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Upon the willows—in the midst thereof, hanged we our lyres:

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For, there, our captors asked of us words of song, and our plunderers—gladness, —Sing us of the songs of Zion!

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

How shall we sing the song of Yahweh, on a foreign soil?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I forget thee, O Jerusalem, Let my right-hand forget:

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Let my tongue cleave to the roof of my mouth, if I do not remember thee! if I do not lift up Jerusalem above the head of mine own gladness.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Remember, O Yahweh, against the sons of Edom, the day of Jerusalem, —how they continued to say—Overthrow! Overthrow! unto the foundation within it.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

O ruined daughter of Babylon, —how happy the man who shall repay thee thy dealing, wherewith thou didst deal with us!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

How happy the man who shall snatch away and dash thy children against the crag.