Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

By the waters of Babylon there we sat, and we wept at the thought of Zion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

There on the poplars we hung our harps.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For there our captors called for a song: our tormentors, rejoicing, saying: “Sing us one of the songs of Zion.”

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

How can we sing the Lord’s song in the foreigner’s land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I forget you, Jerusalem, may my right hand wither.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

May my tongue stick to the roof of my mouth, if I am unmindful of you, or don’t set Jerusalem above my chief joy.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Remember the Edomites, Lord, the day of Jerusalem’s fall, when they said, “Lay her bare, lay her bare, right down to her very foundation.”

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Babylon, despoiler, happy are those who pay you back for all you have done to us.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Happy are they who seize and dash your children against the rocks.