Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

By the rivers of Babylon, there we sat down, yea, we wept, When we remembered Zion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

We hung our harps on the willows in the midst thereof.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For there they who carried us away captive required of us a song; They who wasted us required of us mirth: “Sing us one of the songs of Zion!”

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

How shall we sing the LORD'S song In a strange land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I forget thee, O Jerusalem, Let my right hand forget her cunning!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

If I do not remember thee, Let my tongue cleave to the roof of my mouth; If I prefer not Jerusalem above my chief joy!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Remember, O LORD! against the children of Edom The day of the calamity of Jerusalem! Who said, “Raze it, Raze it to its foundations!”

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

O daughter of Babylon, thou destroyer! Happy be he who requiteth thee As thou hast dealt with us!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Happy be he who seizeth thy little ones And dasheth them against the stones!