Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

By the rivers of Babylon, there we sat, and we also wept when we remembered Zion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Upon the willows in her midst had we hung up our harps.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For there our captors demanded of us the words of song; and those that mocked us, joy, [saying, ] Sing for us one of the songs of Zion.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

How should we sing the song of the Lord on the soil of the stranger?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I forget thee, O Jerusalem, may my right hand forget—.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

May my tongue cleave to my palate if I do not remember thee: if I recall not Jerusalem at the head of my joy.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Remember, O Lord, unto the children of Edom the day of Jerusalem; who said, Raze it, raze it, even to her very foundation.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

O daughter of Babylon, who art wasted: happy he, that repayeth thee thy recompense for what thou hast done to us.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Happy he, that seizeth and dasheth thy babes against the rock.