Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

When we sat down by the rivers of Babylon we wept as we remembered Zion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

We hung up our harps on the willow trees.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For those who had taken us captive asked us for a song—our tormentors wanted us to sing a happy song from Jerusalem.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

But how could we sing a song dedicated to the Lord in a pagan land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I forget Jerusalem, may my right hand forget how to play;

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

May my tongue stick to the roof of my mouth if I don't remember you—if I don't consider Jerusalem my greatest joy.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Lord, please remember what the people of Edom did on the day Jerusalem fell, the ones who said “Tear it down! Destroy it down to its foundations!”

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Daughter of Babylon, you will be destroyed! Happy is the one who pays you back, who does to you what you did to us!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Happy is the one who grabs your children and smashes them against the rocks!