Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Upon the rivers of Babylon, there we sat and wept: when we remembered Sion:

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

On the willows in the midst thereof we hung up our instruments.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For there they that led us into captivity required of us the words of songs. And they that carried us away, said: Sing ye to us a hymn of the songs of Sion.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

How shall we sing the song of the Lord in a strange land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I forget thee, O Jerusalem, let my right hand be forgotten.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Let my tongue cleave to my jaws, if I do not remember thee: If I make not Jerusalem the beginning of my joy.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Remember, O Lord, the children of Edom, in the day of Jerusalem: Who say: Rase it, rase it, even to the foundation thereof.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

O daughter of Babylon, miserable: blessed shall he be who shall repay thee thy payment which thou hast paid us.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Blessed be he that shall take and dash thy little ones against the rock.