Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

By the rivers of Babylon we were seated, weeping at the memory of Zion,

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Hanging our instruments of music on the trees by the waterside.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

For there those who had taken us prisoners made request for a song; and those who had taken away all we had gave us orders to be glad, saying, Give us one of the songs of Zion.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

How may we give the Lord's song in a strange land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

If I keep not your memory, O Jerusalem, let not my right hand keep the memory of its art.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

If I let you go out of my thoughts, and if I do not put Jerusalem before my greatest joy, let my tongue be fixed to the roof of my mouth.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

O Lord, keep in mind against the children of Edom the day of Jerusalem; how they said, Let it be uncovered, uncovered even to its base.

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

O daughter of Babylon, whose fate is destruction; happy is the man who does to you what you have done to us.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Happy is the man who takes your little ones, crushing them against the rocks.