Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Ved Babels Floder, der sad vi og græd, når Zion randt os i hu.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Vi hængte vore Harper i Landets Pile.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Thi de, der havde bortført os, bad os synge, vore Bødler bad os være glade: "Syng os af Zions Sange!"

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Hvor kan vi synge HERRENs Sange på fremmed Grund?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Jerusalem, glemmer jeg dig, da visne min højre!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Min Tunge hænge ved Ganen, om ikke jeg ihukommer dig, om ikke jeg sætter Jerusalem over min højeste Glæde!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

HERRE, ihukom Edoms Sønner for Jerusalems Dag, at de råbte: "Nedbryd, nedbryd lige til Grunden!"

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Du Babels Datter, du Ødelægger! Salig den, der gengælder dig, hvad du gjorde imod os!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Salig den, der griber dine spæde og knuser dem mod Klippen!