Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Ved Babylons Floder, der sad vi, og vi græd, naar vi kom Zion i Hu.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Paa Vidierne i Landet havde vi hængt vore Harper.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Thi der begærede de, som holdt os fangne, at vi skulde synge; og de, som plagede os, begærede, at vi skulde være glade: „Synger for os af Zions Sange!‟

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Hvorledes skulde vi synge Herrens Sang i et fremmed Land?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Dersom jeg glemmer dig, Jerusalem, da glemme mig min højre Haand!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Min Tunge hænge ved min Gane, hvis jeg ikke kommer dig i Hu, hvis jeg ikke ophøjer Jerusalem over min højeste Glæde.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Herre! kom Edoms Børn i Hu efter, hvad de gjorde paa Jerusalems Dag, da de sagde: „Gører bart, gører bart indtil Grundvolden i den.‟

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Babels Datter, du ødelagte! lyksalig den, som betaler dig din Løn for, hvad du lønnede os med.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Lyksalig den, som griber og knuser dine spæde Børn imod Klippen.