Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

При реките на Вавилона, там седнахме, Да! плакахме, когато си спомняхме за Сиона;

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

На върбите всред него Окачихме арфите си.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Защото там ония, които ни бяха пленили, Поискаха от нас да пеем думи; И ония, които ни бяха запустили, поискаха веселие, казвайки: Попейте ни от сионските песни.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Как да пеем песента Господна В чужда земя?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Ако те забравя, Ерусалиме, Нека забрави десницата ми изкуството си!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Нека се залепи езикът ми за небцето ми, ако не те помня, Ако не предпочета Ерусалим пред главното си веселие.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Помни, Господи, против едомците Деня на разорението на Ерусалим, когато казваха: Съсипете, съсипете го до основата му!

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Дъщерьо вавилонска, която ще бъдеш запустена, Блазе на онзи, който ти въздаде За всичко що си сторила нам!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Блазе на онзи, който хване и разбие о камък Малките ти деца!