< Proverbe 5 >
1 Fiul meu, dă atenție la înțelepciunea mea și apleacă-ți urechea la înțelegerea mea,
2 Ca să iei aminte la discernere și ca buzele tale să păzească cunoașterea.
3 Fiindcă buzele femeii străine picură ca fagurele și gura ei este mai alunecoasă decât untdelemnul;
4 Dar sfârșitul ei este amar ca pelinul, ascuțit ca o sabie cu două tăișuri.
5 Picioarele ei merg jos la moarte, pașii ei apucă spre iad. (Sheol )
6 Ca nu cumva să cumpănești cărarea vieții, căile ei sunt schimbătoare, ca să nu le poți cunoaște.
7 De aceea ascultați-mă acum copiilor și nu vă depărtați de cuvintele gurii mele!
8 Mută-ți calea departe de ea și nu te apropia de ușa casei ei,
9 Ca nu cumva să dai onoarea ta altora și anii tăi celui crud,
10 Ca nu cumva să fie îndestulați străinii cu bogăția ta și ostenelile tale să fie în casa unui străin,
11 Și la urmă să jelești, când carnea ta și trupul tău sunt mistuite,
12 Și să spui: Cum de am urât instruirea și inima mea a disprețuit mustrarea;
13 Și nu am ascultat de vocea învățătorilor mei, nici nu mi-am aplecat urechea la cei ce m-au instruit!
14 Am fost aproape în fiecare rău în mijlocul mulțimii și al adunării.
15 Bea apă din propriul tău izvor și ape curgătoare din propria ta fântână.
16 Izvoarele tale să se reverse departe și râuri de ape să fie pe străzi.
17 Să fie numai ale tale și nu ale străinilor care sunt cu tine.
18 Fântâna ta să fie binecuvântată; și bucură-te cu soția tinereții tale.
19 Ca cerboaica drăgăstoasă să fie ea și o căprioară plăcută; să te sature tot timpul sânii ei; și fii întotdeauna îmbătat de dragostea ei.
20 Și de ce ai dori tu, fiul meu, să fii îmbătat de o femeie străină și să îmbrățișezi sânul unei străine?
21 Căci căile omului sunt înaintea ochilor DOMNULUI și el cumpănește toate cărările lui.
22 Propriile lui nelegiuiri îl vor prinde pe cel stricat și va fi ținut cu funiile păcatelor sale.
23 El va muri fără instruire și în măreția nechibzuinței sale se va rătăci.