< Filipeni 3 >
1 În final, frații mei, bucurați-vă în Domnul. Să vă scriu aceleași lucruri, într-adevăr, mie nu îmi este greu, iar vouă vă este sigur.
2 Păziți-vă de câini, păziți-vă de lucrători răi, păziți-vă de scrijelați!
3 Fiindcă noi suntem circumcizia, cei care în duh ne închinăm lui Dumnezeu și care ne bucurăm în Cristos Isus și nu avem încredere în carne.
4 Măcar că eu aș avea încredere și în carne. Dacă un altul gândește că are de ce să se încreadă în carne, eu mai mult;
5 Circumcis a opta zi, din stirpea lui Israel, din tribul lui Beniamin, evreu dintre evrei; referitor la lege, fariseu;
6 Referitor la zel, persecutând biserica; referitor la dreptatea care este în lege, găsit ireproșabil.
7 Dar lucrurile care îmi erau câștiguri, acelea le-am socotit pagubă, pentru Cristos.
8 Da, în adevăr, și socotesc toate lucrurile pierdere, din cauza măreției cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, pentru care am suferit pierderea a toate și le socotesc a fi gunoi, ca să câștig pe Cristos,
9 Și să fiu găsit în el, nu având propria mea dreptate, care este din lege, ci aceea care este prin credința lui Cristos, dreptatea care este din Dumnezeu prin credință,
10 Ca să îl cunosc pe el și puterea învierii lui și părtășia suferințelor lui, fiind făcut conform cu moartea lui,
11 Dacă ar fi posibil, cumva, să ajung la învierea morților.
12 Nu că am obținut deja, sau că am fost făcut deja desăvârșit; dar urmăresc, că poate prind aceea pentru care și eu am fost prins de Cristos Isus.
13 Fraților, eu nu mă socotesc pe mine însumi că am prins; dar fac un singur lucru, uitând acele lucruri care sunt în urmă și întinzându-mă spre cele care sunt înainte,
14 Alerg spre țintă pentru premiul chemării înalte a lui Dumnezeu în Cristos Isus.
15 De aceea astfel să gândim câți suntem desăvârșiți; și dacă în ceva gândiți altfel, Dumnezeu, chiar aceasta, vă va revela.
16 Totuși, la ceea ce noi am ajuns deja, să umblăm după aceeași regulă, să gândim același lucru.
17 Fraților, fiți împreună urmași ai mei și însemnați pe cei ce umblă astfel, așa cum ne aveți pe noi ca exemplu.
18 (Fiindcă mulți umblă, despre care adeseori v-am spus, și acum vă spun, chiar plângând, că sunt dușmanii crucii lui Cristos,
19 Al căror sfârșit este nimicirea, al căror Dumnezeu este pântecele lor și a căror glorie este în rușinea lor și care gândesc lucrurile pământești).
20 Fiindcă noi ne purtăm ca cetățeni ai cerului, de unde și așteptăm pe Salvatorul, pe Domnul Isus Cristos;
21 Care va schimba trupul nostru înjosit, pentru a-l face să fie conformat trupului său glorios, conform lucrării prin care el este în stare chiar a-și supune lui însuși toate.