< Numerele 9 >

1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în prima lună a celui de al doilea an, după ce au ieșit din țara Egiptului, spunând:
エジプトの国を出た次の年の正月、主はシナイの荒野でモーセに言われた、
2 Copiii lui Israel să țină de asemenea paștele la timpul rânduit lui.
「イスラエルの人々に、過越の祭を定めの時に行わせなさい。
3 În ziua a paisprezecea a acestei luni, pe înserat, să îl țineți la timpul rânduit lui, conform cu toate riturile acestuia și conform cu toate ceremoniile lui, să îl țineți.
この月の十四日の夕暮、定めの時に、それを行わなければならない。あなたがたは、そのすべての定めと、そのすべてのおきてにしたがって、それを行わなければならない」。
4 Și Moise a vorbit copiilor lui Israel să țină paștele.
そこでモーセがイスラエルの人々に、過越の祭を行わなければならないと言ったので、
5 Și au ținut paștele în ziua a paisprezecea a primei luni, pe înserat, în pustiul Sinai, conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a poruncit lui Moise, astfel au făcut copiii lui Israel.
彼らは正月の十四日の夕暮、シナイの荒野で過越の祭を行った。すなわち、イスラエルの人々は、すべて主がモーセに命じられたようにおこなった。
6 Și au fost anumiți bărbați, care erau pângăriți din cauza trupului mort al unui om, astfel că nu au putut ține paștele în ziua aceea și au venit înaintea lui Moise și înaintea lui Aaron în acea zi;
ところが人の死体に触れて身を汚したために、その日に過越の祭を行うことのできない人々があって、その日モーセとアロンの前にきて、
7 Și acei oameni i-au spus: Noi suntem pângăriți din cauza trupului mort al unui om; pentru aceasta suntem ținuți să nu aducem un dar DOMNULUI la timpul rânduit lui printre copiii lui Israel?
その人々は彼に言った、「わたしたちは人の死体に触れて身を汚しましたが、なぜその定めの時に、イスラエルの人々と共に、主に供え物をささげることができないのですか」。
8 Și Moise le-a spus: Stați liniștiți iar eu o să ascult ce va porunci Domnul referitor la voi.
モーセは彼らに言った、「しばらく待て。主があなたがたについて、どう仰せになるかを聞こう」。
9 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise și a zis:
主はモーセに言われた、
10 Vorbește copiilor lui Israel, spunând: Dacă vreun bărbat dintre voi sau din posteritatea voastră va fi necurat din cauza unui trup mort, sau este în călătorie departe, totuși el să țină paștele DOMNULUI.
「イスラエルの人々に言いなさい、『あなたがたのうち、また、あなたがたの子孫のうち、死体に触れて身を汚した人も、遠い旅路にある人も、なお、過越の祭を主に対して行うことができるであろう。
11 În ziua a paisprezecea a celei de a doua luni pe înserat ei să îl țină și să îl mănânce cu azime și ierburi amare.
すなわち、二月の十四日の夕暮、それを行い、種入れぬパンと苦菜を添えて、それを食べなければならない。
12 Și să nu lase nimic din el până dimineața, nici să nu îi frângă vreun os, să îl țină conform cu toate rânduielile paștelui.
これを少しでも朝まで残しておいてはならない。またその骨は一本でも折ってはならない。過越の祭のすべての定めにしたがってこれを行わなければならない。
13 Dar omul care este curat și nu este într-o călătorie și se ferește să țină paștele, acel suflet să fie stârpit din mijlocul poporului său, pentru că nu a adus darul DOMNULUI la timpul rânduit lui, acel om să poarte păcatul său.
しかし、その身は清く、旅に出てもいないのに、過越の祭を行わないときは、その人は民のうちから断たれるであろう。このような人は、定めの時に主の供え物をささげないゆえ、その罪を負わなければならない。
14 Și dacă un străin va locui temporar printre voi și voiește să țină paștele DOMNULUI; conform rânduielii paștelui și conform obiceiului acestuia, astfel să facă, să aveți o singură rânduială, deopotrivă pentru străin și pentru cel născut în țară.
もし他国の人が、あなたがたのうちに寄留していて、主に対して過越の祭を行おうとするならば、過越の祭の定めにより、そのおきてにしたがって、これを行わなければならない。あなたがたは他国の人にも、自国の人にも、同一の定めを用いなければならない』」。
15 Și în ziua în care tabernacolul a fost ridicat, norul a acoperit tabernacolul, adică, cortul mărturiei, și pe înserat era peste tabernacol ceva ca înfățișarea unui foc, până dimineața.
幕屋を建てた日に、雲は幕屋をおおった。すれはすなわち、あかしの幕屋であって、夕には、幕屋の上に、雲は火のように見えて、朝にまで及んだ。
16 Astfel a fost întotdeauna, norul îl acoperea ziua și înfățișarea de foc pe timpul nopții.
常にそうであって、昼は雲がそれをおおい、夜は火のように見えた。
17 Și când norul era ridicat de pe tabernacol, abia apoi copiii lui Israel călătoreau; și în locul unde norul se așeza, acolo copiii lui Israel își așezau corturile lor.
雲が幕屋を離れてのぼる時は、イスラエルの人々は、ただちに道に進んだ。また雲がとどまる所に、イスラエルの人々は宿営した。
18 La porunca DOMNULUI copiii lui Israel călătoreau și la porunca lui Dumnezeu așezau corturile, atâta timp cât norul se așeza peste tabernacol, ei se odihneau în corturile lor.
すなわち、イスラエルの人々は、主の命によって道に進み、主の命によって宿営し、幕屋の上に雲がとどまっている間は、宿営していた。
19 Și când norul întârzia peste tabernacol multe zile, atunci copiii lui Israel păzeau însărcinarea DOMNULUI și nu călătoreau.
幕屋の上に、日久しく雲のとどまる時は、イスラエルの人々は主の言いつけを守って、道に進まなかった。
20 Și astfel a fost când norul era puține zile peste tabernacol; conform poruncii DOMNULUI locuiau în corturile lor și conform poruncii DOMNULUI călătoreau.
また幕屋の上に、雲のとどまる日の少ない時もあったが、彼らは、ただ主の命にしたがって宿営し、主の命にしたがって、道に進んだ。
21 Și astfel a fost când norul se așeza de seara până dimineața și când norul era ridicat dimineața, atunci călătoreau, fie că era pe ziuă, fie pe noapte, când norul era ridicat, ei călătoreau.
また雲は夕から朝まで、とどまることもあったが、朝になって、雲がのぼる時は、彼らは道に進んだ。また昼でも夜でも、雲がのぼる時は、彼らは道に進んだ。
22 Sau fie că erau două zile sau o lună sau un an, când norul întârzia peste tabernacol, rămânând acolo, copiii lui Israel locuiau în corturile lor și nu călătoreau, dar când acesta era ridicat, călătoreau.
ふつかでも、一か月でも、あるいはそれ以上でも、幕屋の上に、雲がとどまっている間は、イスラエルの人々は宿営していて、道に進まなかったが、それがのぼると道に進んだ。
23 La porunca DOMNULUI se odihneau în corturile lor și la porunca DOMNULUI călătoreau; păzeau însărcinarea DOMNULUI, la porunca DOMNULUI prin mâna lui Moise.
すなわち、彼らは主の命にしたがって宿営し、主の命にしたがって道に進み、モーセによって、主が命じられたとおりに、主の言いつけを守った。

< Numerele 9 >