< Numerele 7 >
1 Și s-a întâmplat în ziua în care Moise a ridicat în întregime tabernacolul și l-a uns și l-a sfințit pe el și toate uneltele lui, deopotrivă altarul și toate vasele acestuia și le-a uns și le-a sfințit;
モーセが幕屋を建て終り、これに油を注いで聖別し、またそのすべての器、およびその祭壇と、そのすべての器に油を注いで、これを聖別した日に、
2 Că prinții lui Israel, căpeteniile caselor părinților lor, care erau prinții triburilor și erau peste cei care au fost numărați, au oferit,
イスラエルのつかさたち、すなわち、その父祖の家の長たちは、ささげ物をした。彼らは各部族のつかさたちであって、その数えられた人々をつかさどる者どもであった。
3 Și au adus darul lor înaintea DOMNULUI, șase care acoperite și doisprezece boi; un car pentru doi dintre prinți și pentru fiecare dintre ei un bou și i-au adus înaintea tabernacolului.
彼らはその供え物を、主の前に携えてきたが、おおいのある車六両と雄牛十二頭であった。つかさふたりに車一両、ひとりに雄牛一頭である。彼らはこれを幕屋の前に引いてきた。
4 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
その時、主はモーセに言われた、
5 Ia-le de la ei, ca să poată fi făcut serviciul tabernacolului întâlnirii; și să le dai leviților, fiecărui bărbat conform serviciului său.
「あなたはこれを会見の幕屋の務に用いるために、彼らから受け取って、レビびとに、おのおのその務にしたがって、渡さなければならない」。
6 Și Moise a luat carele și boii și le-a dat leviților.
そこでモーセはその車と雄牛を受け取って、これをレビびとに渡した。
7 Două care și patru boi le-a dat fiilor lui Gherșon, conform serviciului lor;
すなわち、ゲルションの子たちには、その務にしたがって、車二両と雄牛四頭を渡し、
8 Și patru care și opt boi le-a dat fiilor lui Merari, conform serviciului lor, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.
メラリの子たちには、その務にしたがって車四両と雄牛八頭を渡し、祭司アロンの子イタマルに、これを監督させた。
9 Dar fiilor lui Chehat nu le-a dat nimic, deoarece serviciul sanctuarului ce le aparținea era ca ei să care pe umerii lor.
しかし、コハテの子たちには、何をも渡さなかった。彼らの務は聖なる物を、肩にになって運ぶことであったからである。
10 Și prinții au adus ofrande pentru dedicarea altarului în ziua în care a fost uns, prinții au adus darul lor înaintea altarului.
つかさたちは、また祭壇に油を注ぐ日に、祭壇奉納の供え物を携えてきて、その供え物を祭壇の前にささげた。
11 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Să aducă darul lor, fiecare prinț în ziua lui, pentru dedicarea altarului.
主はモーセに言われた、「つかさたちは一日にひとりずつ、祭壇奉納の供え物をささげなければならない」。
12 Și cel ce a adus darul său în prima zi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din tribul lui Iuda.
第一日に供え物をささげた者は、ユダの部族のアミナダブの子ナションであった。
13 Și darul său a fost un platou de argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă erau pline de floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
14 O lingură din aur, de zece șekeli, plină cu tămâie;
また十シケルの金の杯一つ。これには薫香を満たしていた。
15 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
16 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
17 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはアミナダブの子ナションの供え物であった。
18 În a doua zi a oferit Nataneel, fiul lui Țuar, prințul lui Isahar.
第二日にはイッサカルのつかさ、ツアルの子ネタニエルがささげ物をした。
19 A adus ca dar al său, un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
そのささげた供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
20 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
21 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
22 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
23 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Nataneel, fiul lui Țuar.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはツアルの子ネタニエルの供え物であった。
24 În ziua a treia a oferit Eliab, fiul lui Helon, prințul copiilor lui Zabulon.
第三日にはゼブルンの子たちのつかさ、ヘロンの子エリアブ。
25 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
26 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
27 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
28 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
29 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはヘロンの子エリアブの供え物であった。
30 În ziua a patra a oferit Elițur, fiul lui Ședeur, prințul copiilor lui Ruben.
第四日にはルベンの子たちのつかさ、シデウルの子エリヅル。
31 Darul său a fost un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
32 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
33 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
34 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
35 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはシデウルの子エリヅルの供え物であった。
36 În ziua a cincea a oferit Șelumiel, fiul lui Țurișadai, prințul copiilor lui Simeon.
第五日にはシメオンの子たちのつかさ、ツリシャダイの子シルミエル。
37 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
38 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
39 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
40 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
41 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはツリシャダイの子シルミエルの供え物であった。
42 În ziua a șasea a oferit Eliasaf, fiul lui Deuel, prințul copiilor lui Gad.
第六日にはガドの子たちのつかさ、デウエルの子エリアサフ。
43 Darul său a fost un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
44 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
45 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
46 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
47 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはデウエルの子エリアサフの供え物であった。
48 În ziua a șaptea a oferit Elișama, fiul lui Amihud, prințul copiilor lui Efraim.
第七日にはエフライムの子たちのつかさ、アミホデの子エリシャマ。
49 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
50 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
51 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
52 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
53 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはアミホデの子エリシャマの供え物であった。
54 În ziua a opta a oferit Gamaliel, fiul lui Pedahțur, prințul copiilor lui Manase.
第八日にはマナセの子たちのつかさ、パダヅルの子ガマリエル。
55 Darul său a fost un platou din argint, în greutatea de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
56 O lingură din aur de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
57 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
58 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
59 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Gamaliel, fiul lui Pedahțur.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはパダヅルの子ガマリエルの供え物であった。
60 În ziua a noua a oferit Abidan, fiul lui Ghideoni, prințul copiilor lui Beniamin.
第九日にはベニヤミンの子らのつかさ、ギデオニの子アビダン。
61 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
62 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
63 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
64 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
65 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはギデオニの子アビダンの供え物であった。
66 În ziua a zecea a oferit Ahiezer, fiul lui Amișadai, prințul copiilor lui Dan.
第十日にはダンの子たちのつかさ、アミシャダイの子アヒエゼル。
67 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
68 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
69 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
70 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
71 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはアミシャダイの子アヒエゼルの供え物であった。
72 În ziua a unsprezecea a oferit Paghiel, fiul lui Ocran, prințul copiilor lui Așer.
第十一日にはアセルの子たちのつかさ、オクランの子パギエル。
73 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
74 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
75 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
76 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
77 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Paghiel, fiul lui Ocran.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭、雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはオクランの子パギエルの供え物であった。
78 În ziua a douăsprezecea a oferit Ahira, fiul lui Enan, prințul copiilor lui Neftali.
第十二日にはナフタリの子たちのつかさ、エナンの子アヒラ。
79 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;
その供え物は銀のさら一つ、その重さは百三十シケル、銀の鉢一つ、これは七十シケル、共に聖所のシケルによる。この二つには素祭に使う油を混ぜた麦粉を満たしていた。
80 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie;
また十シケルの金の杯一つ、これには薫香を満たしていた。
81 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;
また燔祭に使う若い雄牛一頭、雄羊一頭、一歳の雄の小羊一頭。
82 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;
罪祭に使う雄やぎ一頭。
83 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛二頭。雄羊五頭、雄やぎ五頭、一歳の雄の小羊五頭であって、これはエナンの子アヒラの供え物であった。
84 Aceasta a fost dedicarea altarului, în ziua când a fost uns, de prinții lui Israel, douăsprezece platouri de argint, douăsprezece boluri de argint, douăsprezece linguri de aur;
以上は祭壇に油を注ぐ日に、イスラエルのつかさたちが、祭壇を奉納する供え物として、ささげたものである。すなわち、銀のさら十二、銀の鉢十二、金の杯十二。
85 Fiecare platou din argint cântărind o sută treizeci de șekeli, fiecare bol șaptezeci, toate vasele din argint cântăreau două mii patru sute de șekeli, după șekelul sanctuarului;
銀のさらはそれぞれ百三十シケル、鉢はそれぞれ七十シケル、聖所のシケルによれば、この銀の器は合わせて二千四百シケル。
86 Lingurile din aur erau douăsprezece, pline cu tămâie, cântărind zece șekeli o bucată, după șekelul sanctuarului; tot aurul lingurilor era o sută douăzeci de șekeli.
また薫香の満ちている十二の金の杯は、聖所のシケルによれば、それぞれ十シケル、その杯の金は合わせて百二十シケルであった。
87 Toate vitele pentru ofranda arsă erau, doisprezece tauri, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, împreună cu darul lor de mâncare; și doisprezece iezi dintre capre pentru ofranda pentru păcat.
また燔祭に使う雄牛は合わせて十二、雄羊は十二、一歳の雄の小羊は十二、このほかにその素祭のものがあった。また罪祭に使う雄やぎは十二。
88 Și toate vitele pentru sacrificiul ofrandelor de pace erau, douăzeci și patru de tauri, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi, șaizeci de miei de un an. Aceasta a fost dedicarea altarului, după ce a fost uns.
酬恩祭の犠牲に使う雄牛は合わせて二十四、雄羊は六十、雄やぎは六十、一歳の雄の小羊は六十であって、これは祭壇に油を注いだ後に、祭壇奉納の供え物としてささげたものである。
89 Și când a intrat Moise în tabernacolul întâlnirii, ca să îi vorbească, a auzit vocea unuia vorbind de pe șezământul milei care era pe chivotul mărturiei dintre cei doi heruvimi și vorbea cu el.
さてモーセは主と語るために、会見の幕屋にはいって、あかしの箱の上の、贖罪所の上、二つのケルビムの間から自分に語られる声を聞いた。すなわち、主は彼に語られた。