< Numerele 30 >

1 Și Moise a vorbit căpeteniilor triburilor referitor la copiii lui Israel, spunând: Acesta este lucrul pe care DOMNUL l-a poruncit.
モーセ、イスラエルの子孫の支派の長等に告て云ふヱホバの命じたまふ事は是のごとし
2 Dacă un bărbat face o promisiune DOMNULUI, sau face un jurământ ca să își lege sufletul cu o legătură; să nu rupă cuvântul său, să facă conform cu tot ceea ce iese din gura lui.
人もしヱホバに誓願をかけ又はその身に斷物をなさんと誓ひなばその言詞を破るべからずその口より出ししごとく凡て爲べし
3 Dacă de asemenea o femeie face o promisiune DOMNULUI și se leagă cu o legătură, fiind în casa tatălui ei, în tinerețea ei,
また女もし若くしてその父の家に居る時ヱホバに誓願をかけ又はその身斷物を爲ことあらんに
4 Și tatăl ei aude promisiunea ei și legătura ei cu care și-a legat sufletul și dacă tatăl ei păstrează tăcerea față de ea, atunci toate promisiunile ei vor sta în picioare și fiecare legătură cu care și-a legat sufletul va sta în picioare.
その父これが誓願またはその身に斷し斷物を聞て之にむかひて言ふこと無ば其かけたる誓願を行ひまたその身に斷し斷物を守るべし
5 Dar dacă tatăl ei îi interzice în ziua în care aude, niciuna din promisiunile ei, sau din legăturile cu care și-a legat sufletul, nu va sta în picioare; și DOMNUL o va ierta, căci tatăl ei i-a interzis.
然どその父これを聞る日に之を允さざるあらばその誓願およびその身に斷し斷物を凡て止ることを得べしその父の允さざるなればヱホバこれを赦したまふなり
6 Și dacă ea are soț, când a promis, sau a rostit ceva cu buzele ei, rostirea cu care și-a legat sufletul;
もしまた夫に適く身にして自ら誓願をかけまたはその身に斷物せんと軽々しく口より言いだすことあらんに
7 Și soțul ei a auzit aceasta și a păstrat tăcerea față de ea în ziua când a auzit, atunci promisiunile ei vor sta în picioare și legăturile ei, cu care și-a legat sufletul, vor sta în picioare.
その夫これを聞もそのこれを聞る日にこれに向ひて言ふこと無ばその誓願を行ひその身に斷し斷物を守るべし
8 Dar dacă soțul ei i-a interzis în ziua în care a auzit, atunci el să facă fără niciun efect promisiunea ei pe care ea a jurat-o și ceea ce a rostit ea în grabă cu buzele ei, și DOMNUL o va ierta.
されど夫もし之を聞る日にこれを允さざるならば之がかけし誓願または之がその身に斷物せんと軽々しく口に出ししところの事を空うするを得べしヱホバはその女を赦したまふなり
9 Dar fiecare promisiune a unei văduve și a celei ce este divorțată, cu care ele și-au legat sufletele, va sta în picioare împotriva ei.
また寡婦あるひは去れたる婦人の誓願など凡てその身になしし斷物はこれを守るべし
10 Și dacă ea a promis în casa soțului ei, sau și-a legat sufletul cu un legământ,
婦女もしその夫の家において誓願をかけ又はその身に斷物せんと誓ふことあらんに
11 Și soțul l-a auzit și păstrează tăcerea față de ea și nu i-a interzis, atunci toate promisiunile ei vor sta în picioare și fiecare legătură cu care și-a legat sufletul va sta în picioare.
夫これを聞てこれに對ひて言ふことなく之を允さざること無ばその誓願は凡てこれを行ふべくその身に斷し斷物は凡てこれを守るべし
12 Dar dacă soțul ei le-a desființat complet în ziua în care le-a auzit, atunci orice iese de pe buzele ei referitor la promisiunile ei, sau referitor la legătura sufletului ei, nu va sta în picioare, soțul ei le-a făcut fără efect; și DOMNUL o va ierta.
然どその夫もしこれを聞る日に全くこれを空うせばその誓願またはその斷物につき口より出しし事は凡て守るに及ばずその夫これを空くなしたるなればヱホバその婦女を赦したまふなり
13 Fiecare promisiune și fiecare legătură prin legământ pentru a chinui sufletul, soțul ei le poate întemeia, sau soțul ei le poate zădărnici.
凡の誓願および凡てその身をなやますところの誓約は夫これを堅うすることを得夫これを空うすることを得べし
14 Dar dacă soțul ei deja a păstrat tăcerea față de ea, de la o zi la alta, atunci el întemeiază toate promisiunile ei, sau toate legăturile ei, care sunt asupra ei; el le confirmă, deoarece a păstrat tăcerea față de ea în ziua în care le-a auzit.
その夫もし之にむかひて言ふことなくして日をおくらば之が誓願またはこれが斷物を凡て堅うするなり彼これを聞る日に妻にむかひて言ふことを爲ざるに因て之を堅うせるなり
15 Dar dacă el, în orice fel, le zădărnicește după ce le-a auzit, atunci el să poarte nelegiuirea ei.
然どその夫もしこれを聞たる後にいたりてこれを空うする事あらばその妻の罪を任べし
16 Acestea sunt statutele pe care DOMNUL le-a poruncit lui Moise, între un bărbat și soția sa, între tată și fiica sa, fiind în tinerețea ei în casa tatălui ei.
是すなはちヱホバがモーセに命じたまへる法令にして夫と妻および父とその女子の少くして父の家にある者とにかかはる者なり

< Numerele 30 >