< Numerele 28 >

1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
याहवेह ने मोशेह को आज्ञा दी,
2 Poruncește copiilor lui Israel și spune-le: Darul meu și pâinea mea pentru sacrificiile mele făcute prin foc, ca aromă dulce pentru mine, să luați aminte la ele ca să mi le aduceți la timpul cuvenit.
“इस्राएल के घराने को यह आज्ञा दे दो: ‘मुझे भेंट चढ़ाने के लिए तुम सावधान रहोगे, ठीक समय पर आग द्वारा चढ़ाया मेरा भोजन, एक सुखद-सुगंध.’
3 Și să le spui: Aceasta este ofranda făcută prin foc pe care să o aduceți DOMNULUI; doi miei de un an, fără pată, zi de zi, ca ofrandă arsă neîncetată.
तुम उन्हें यह साफ़-साफ़ कहोगे: यह वह भेंट है, जो तुम याहवेह को आग के माध्यम से भेंट करोगे: एक वर्ष के दो मेमने, जो दोषहीन होने अवश्य हैं, जिन्हें तुम प्रतिदिन नियमित होमबलि में भेंट करोगे.
4 Un miel să îl aduci dimineața și pe celălalt să îl aduci seara;
तुम एक मेमना भोर को, तथा दूसरा शाम के समय में;
5 Și o zecime dintr-o efă de făină ca dar de mâncare, amestecată cu o pătrime dintr-un hin de untdelemn bătut.
इसके अलावा अन्‍नबलि के लिए डेढ़ किलो मैदा, जिसे पेरकर निकाले गए एक लीटर तेल में मिलाया गया हो.
6 Aceasta este ofrandă arsă, neîncetată, care a fost rânduită în muntele Sinai, de o aromă dulce, un sacrificiu făcut prin foc DOMNULUI.
यह सीनायी पर्वत पर एक सुखद-सुगंध के लिए ठहराया गया था, कि यह याहवेह के लिए एक भेंट हो जाए.
7 Și darul lor de băutură să fie o pătrime dintr-un hin pentru un miel, în locul sfânt să faci să fie turnat DOMNULUI vinul tare, ca dar de băutură.
इसके बाद पेय बलि के लिए, हर एक मेमने के साथ एक लीटर दाखमधु होगी. तुम पवित्र स्थान में याहवेह के लिए बलि उंडेल दोगे.
8 Și celălalt miel să îl aduci pe înserat, la fel ca darul de mâncare de dimineață și ca un dar de băutură al lui, să îl aduci, un sacrificiu făcut prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI.
वह अन्य मेमना तुम शाम के समय में भेंट करोगे. इसकी विधि ठीक वैसी ही होगी, जैसी सुबह की अन्‍नबलि की थी. तथा उसी प्रकार जैसी पेय बलि की थी. तुम इसे आग में भेंट करोगे, जो याहवेह के लिए सुखद-सुगंध होगी.
9 Și în ziua de sabat, doi miei de un an, fără pată, și două zecimi dintr-o măsură de făină ca dar de mâncare, amestecată cu untdelemn, și darul lor de băutură;
“‘इसके बाद शब्बाथ पर याहवेह के लिए होमबलि में एक वर्ष के, दोष रहित दो मेमने भेंट किए जाएं, तथा अन्‍नबलि के लिए तेल मिला हुआ तीन किलो मैदा तथा इसकी पेय बलि.
10 Aceasta este ofranda arsă a fiecărui sabat, pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de băutură.
यह नियमित रूप से भेंट की जाती होमबलि एवं इसकी पेय बलि के अलावा हर शब्बाथ के लिए ठहराई गई होमबलि होगी.
11 Și la începuturile lunilor voastre să aduceți ofrandă arsă DOMNULUI; doi tauri tineri și un berbec, șapte miei de un an, fără pată.
“‘फिर तुम्हारे हर एक महीने की शुरुआत में तुम याहवेह के लिए यह होमबलि भेंट करोगे: दो बछड़े एवं बैल, दोषहीन एक-एक वर्ष के सात मेमने,
12 Și trei zecimi dintr-o măsură de făină ca dar de mâncare, amestecată cu untdelemn, pentru un taur; și două zecimi dintr-o măsură de făină, ca dar de mâncare, amestecată cu untdelemn, pentru un berbec;
तथा हर एक बैल के साथ अन्‍नबलि के लिए तेल मिला हुआ पांच किलो मैदा; तथा हर एक बछड़े के साथ अन्‍नबलि के लिए तेल मिला हुआ तीन किलो मैदा,
13 Și câte o zecime dintr-o măsură de făină amestecată cu untdelemn ca dar de mâncare pentru un miel; ca ofrandă arsă de o aromă dulce, un sacrificiu făcut prin foc DOMNULUI.
हर एक मेमने के साथ तेल मिला हुआ डेढ़ किलो मैदा अन्‍नबलि के लिए, होमबलि के लिए ये आग के द्वारा याहवेह को सुखद-सुगंध के लिए भेंट किए जाएं.
14 Și darurile lor de băutură să fie o jumătate de hin de vin la un taur și o treime dintr-un hin pentru un berbec și o pătrime dintr-un hin pentru un miel, aceasta este ofranda arsă a fiecărei luni prin toate lunile anului.
इनके लिए भेंट की जाने के लिए पेय बलि होगी, एक बछड़े के साथ तीन लीटर दाखमधु, मेढ़े के साथ दो लीटर दाखमधु तथा एक मेमने के साथ एक लीटर दाखमधु. यह पूरे वर्ष के हर एक माह में भेंट की जाने के लिए निर्धारित बलियां हैं.
15 Și un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat adus DOMNULUI să fie oferit pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de băutură.
याहवेह के लिए पापबलि होगी एक बकरा, जिसे नियमित होमबलि के अलावा इसकी पेय बलि के साथ भेंट किया जाएगा.
16 Și paștele DOMNULUI este în ziua a paisprezecea a lunii întâi.
“‘इसके बाद पहले महीने की चौदहवीं तारीख पर याहवेह का फ़सह होगा.
17 Și în ziua a cincisprezecea a acestei luni este sărbătoarea, șapte zile să se mănânce azimă.
इस माह के चौदहवें दिन उत्सव होगा. सात दिन खमीर रहित रोटी को ही खाया जाएगा.
18 În ziua întâi să fie o adunare solemnă, sfântă; să nu faceți nicio lucrare de servire în ea.
पहले दिन पवित्र सभा होगी; तथा तुम किसी भी प्रकार की मेहनत न करना.
19 Ci să aduceți ofrandă făcută prin foc ca ofrandă arsă DOMNULUI; doi tauri tineri și un berbec și șapte miei de un an, să vă fie fără cusur;
उस दिन तुम याहवेह के लिए आग के द्वारा बलि भेंट होमार्पण चढ़ाना. उसमें ये भी शामिल हों: दो बछड़े, एक मेढ़ा तथा एक वर्ष के सात निर्दोष मेमने.
20 Și darul lor de mâncare să fie din făină amestecată cu untdelemn; trei zecimi dintr-o măsură să aduceți pentru un taur și două zecimi dintr-o măsură pentru un berbec;
उनका अन्‍नबलि हर एक बैल के साथ तेल मिला हुआ पांच किलो मैदा; तथा हर एक मेढ़े के साथ अन्‍नबलि के लिए तेल मिला हुआ तीन किलो मैदा,
21 Câte o zecime dintr-o măsură pentru fiecare miel, din cei șapte miei;
हर एक मेमने के साथ तेल में मिला हुआ डेढ़ किलो मैदा अन्‍नबलि के लिए.
22 Și un țap ca ofrandă pentru păcat, ca să se facă ispășire pentru voi.
इसके अलावा अपने प्रायश्चित के लिए पापबलि स्वरूप एक बकरा.
23 Să aduceți acestea pe lângă ofranda arsă de dimineață, care este drept ofrandă arsă, neîncetată.
तुम ये सभी बलियां नियमित प्रस्तुत की जा रही भोर की होमबलियों के अलावा भेंट करोगे.
24 Astfel să oferiți zilnic, în toate cele șapte zile, hrana sacrificiului făcut prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI, să fie oferită pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul său de băutură.
तुम सातों दिन, प्रतिदिन इसी रीति से बलियां भेंट किया करोगे; आग के द्वारा चढ़ाया वह भोजन, जो याहवेह के लिए सुखद-सुगंध होगा. यह नियमित होमबलि के अलावा इसकी पेय बलि के साथ भेंट किया जाएगा.
25 Și în ziua a șaptea să aveți o adunare solemnă, sfântă; să nu faceți vreo lucrare de servire în ea.
तथा सातवें दिन पवित्र सभा होगी, इस दिन तुम किसी भी प्रकार की मेहनत न करना.
26 De asemenea în ziua primelor roade, când aduceți un dar nou de mâncare DOMNULUI, după ce se încheie săptămânile voastre, să aveți o adunare solemnă, sfântă; să nu faceți nicio lucrare de servire în ea.
“‘पहले फल के दिन भी, जब तुम अपने सप्‍ताहों के उत्सव में याहवेह को नई अन्‍नबलि भेंट करोगे, तब तुम पवित्र सभा करोगे. तुम कोई मेहनत न करोगे.
27 Ci să aduceți ofranda arsă de o aromă dulce DOMNULUI: doi tauri tineri, un berbec, șapte miei de un an;
तुम याहवेह को सुखद-सुगंध के लिए यह होमबलि भेंट करोगे: दो बछड़े, एक मेढ़ा एक वर्ष के सात मेमने;
28 Și darul lor de mâncare din făină amestecată cu untdelemn: trei zecimi dintr-o măsură pentru un taur, două zecimi dintr-o măsură pentru un berbec,
उनकी अन्‍नबलि होगी, हर एक बछड़े के साथ तेल मिला हुआ अढ़ाई किलो मैदा तथा हर एक मेढ़े के साथ दो किलो
29 Câte o zecime dintr-o măsură pentru un miel, din cei șapte miei;
तथा हर एक मेमने के साथ एक किलो तेल मिला हुआ मैदा.
30 Și un ied dintre capre, pentru a face ispășire pentru voi.
इसके अलावा अपने प्रायश्चित के लिए एक बकरा.
31 Să îi aduceți pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul lui de mâncare, (să vă fie fără cusur) și darurile lor de băutură.
नियमित होमबलि एवं इससे संबंधित अन्‍नबलि के अलावा तुम उन्हें उनकी पेय बलि के साथ भेंट करोगे. ज़रूरी है कि ये निर्दोष हों.

< Numerele 28 >