< Numerele 21 >
1 Și când împăratul Arad canaanitul, care locuia în sud, a auzit spunându-se că Israel vine pe calea spionilor, atunci a luptat împotriva lui Israel și a luat pe unii din ei prizonieri.
2 Și Israel a făcut un jurământ DOMNULUI și a spus: Dacă vei da negreșit pe acest popor în mâna mea, atunci voi distruge cu totul cetățile lor.
3 Și DOMNUL a dat ascultare vocii lui Israel și i-a dat pe canaaniți în mâna lor; și i-au distrus cu totul pe ei și cetățile lor; și a pus acelui loc numele, Horma.
4 Și au călătorit de la muntele Hor pe calea Mării Roșii, să ocolească țara lui Edom, și sufletul poporului a fost mult descurajat din cauza drumului.
5 Și poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise, spunând: Pentru aceasta ne-ați făcut să ne urcăm din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici urmă de apă; și sufletul nostru detestă această pâine ușoară.
6 Și DOMNUL a trimis șerpi înfocați în mijlocul poporului și au mușcat poporul și mult popor din Israel a murit.
7 De aceea poporul a venit la Moise și a spus: Am păcătuit, fiindcă am vorbit împotriva DOMNULUI și împotriva ta; roagă-te DOMNULUI, ca să îndepărteze șerpii de la noi. Și Moise s-a rugat pentru popor.
8 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Fă-ți un șarpe înfocat și pune-l pe o prăjină și se va întâmpla, că fiecare om mușcat, când îl privește, va trăi.
9 Și Moise a făcut un șarpe din aramă și l-a pus pe o prăjină și s-a întâmplat, că dacă un șarpe a mușcat pe cineva, când acesta a privit șarpele de aramă, a trăit.
10 Și copiii lui Israel au mers înainte și au așezat corturile în Obot.
11 Și au călătorit de la Obot și au așezat corturile la Iie-Abarim, în pustiul care este înaintea lui Moab, spre răsăritul soarelui.
12 De acolo s-au mutat și au așezat corturile în valea Zered.
13 De acolo s-au mutat și au așezat corturile de partea cealaltă a Arnonului, care este în pustiul care iese din ținuturile amoriților, pentru că Arnon este granița lui Moab, între Moab și amoriți.
14 Pentru aceasta s-a spus în cartea războaielor DOMNULUI: Ce a făcut în Marea Roșie și în pâraiele Arnonului,
15 Și la scurgerile pâraielor care coboară în jos la locuința lui Ar și se întinde peste granița lui Moab.
16 Și de acolo au mers la Beer, care este fântâna despre care DOMNUL i-a vorbit lui Moise: Adună poporul la un loc și le voi da apă.
17 Atunci Israel a cântat această cântare: Înalță-te fântână; cântați-i voi,
18 Prinții au săpat fântâna, nobilii poporului au săpat-o, sub conducerea legiuitorului, cu toiegele lor. Și din pustie au mers la Matana;
19 Și de la Matana la Nahaliel; și de la Nahaliel la Bamot.
20 Și de la Bamot în valea care este în ținutul lui Moab, la vârful Pisga, care privește spre Ieșimon.
21 Și Israel a trimis mesageri la Sihon împăratul amoriților, spunând:
22 Lasă-mă să trec prin țara ta, nu ne vom abate în câmpuri sau în vii; nu vom bea apa din fântâni, ci vom merge înainte pe drumul mare al împăratului, până ce vom fi trecut de granițele tale.
23 Și Sihon nu a permis lui Israel să treacă peste granița sa, ci Sihon a adunat tot poporul său și a ieșit împotriva lui Israel în pustiu și a venit la Iahaț și a luptat împotriva lui Israel.
24 Și Israel l-a lovit cu tăișul sabiei și a stăpânit țara lui de la Arnon până la Iaboc, chiar până la copiii lui Amon, fiindcă granița copiilor lui Amon era puternică.
25 Și Israel a luat toate aceste cetăți și Israel a locuit în toate cetățile amoriților, în Hesbon și în toate satele lor.
26 Fiindcă Hesbon era cetatea lui Sihon, împăratul amoriților, care luptase împotriva împăratului de dinainte al lui Moab, și îi luase toată țara din mână, până la Arnon.
27 Pentru aceasta cei ce vorbesc în proverbe spun: Veniți la Hesbon, să se zidească și să se pregătească cetatea lui Sihon;
28 Fiindcă un foc a ieșit din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon, aceasta a mistuit Arul Moabului și pe căpeteniile înălțimilor din Arnon.
29 Vai ție, Moab, ești adus la nimic, popor al lui Chemoș! El a dat pe fiii săi și pe fiicele sale, care au scăpat, în captivitate la Sihon, împăratul amoriților.
30 Am tras asupra lor; Hesbon a pierit chiar până la Dibon și i-am pustiit chiar până la Nofah, care ajunge până la Mediba.
31 Astfel Israel a locuit în țara amoriților.
32 Și Moise a trimis să spioneze Iaezerul și ei au luat satele lor și au alungat pe amoriții care erau acolo.
33 Și s-au întors și au urcat pe calea din Basan; și Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva lor, el și tot poporul său, la bătălia de la Edrei.
34 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, pe el și pe tot poporul lui și țara lui; și să îi faci cum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriților, care a locuit la Hesbon.
35 Astfel că l-au lovit pe el și pe fiii săi și pe tot poporul său, până ce nu a mai fost lăsat niciunul în viață și ei i-au stăpânit țara.