< Numerele 12 >
1 Și Miriam și Aaron au vorbit împotriva lui Moise din cauza femeii etiopiene cu care el se căsătorise, pentru că el se căsătorise cu o femeie etiopiană.
2 Și au spus: A vorbit DOMNUL numai prin Moise? Nu a vorbit el și prin noi? Și DOMNUL a auzit aceasta.
3 (Acum bărbatul Moise era foarte blând, mai mult decât toți oamenii care erau pe fața pământului.)
4 Și DOMNUL i-a vorbit pe neașteptate lui Moise și lui Aaron și lui Miriam: Ieșiți voi trei la tabernacolul întâlnirii. Și cei trei au ieșit.
5 Și DOMNUL a coborât într-un stâlp de nor și a stat în ușa tabernacolului și a chemat pe Aaron și pe Miriam și amândoi au ieșit înainte.
6 Și a spus: Ascultați acum cuvintele mele: Dacă este un profet între voi, eu DOMNUL mă voi face cunoscut lui intr-o viziune și îi voi vorbi într-un vis.
7 Servitorul meu Moise nu este astfel, el fiind credincios în toată casa mea.
8 Cu el voi vorbi gură către gură, chiar pe față și nu în vorbe adânci; și asemănarea DOMNULUI o va privi, pentru ce atunci nu v-ați temut să vorbiți împotriva servitorului meu Moise?
9 Și mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lor; și a plecat.
10 Și norul s-a depărtat de pe tabernacol; și, iată, Miriam era leproasă, albă ca zăpada; și Aaron a privit la Miriam și, iată, era leproasă.
11 Și Aaron i-a spus lui Moise: Vai, domnul meu, te implor, nu așeza peste noi acest păcat în care am lucrat prostește și în care am păcătuit.
12 Să nu fie ea ca un mort, din care carnea este pe jumătate mistuită când iese din pântecele mamei ei.
13 Și Moise a strigat către DOMNUL, spunând: Vindec-o acum, Dumnezeule, te implor.
14 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Dacă tatăl ei doar ar fi scuipat-o în față, nu ar fi fost ea rușinată șapte zile? să fie închisă în afara taberei șapte zile și după aceea să fie primită din nou.
15 Și Miriam a fost închisă în afara taberei șapte zile și poporul nu a călătorit până ce Miriam nu a fost adusă din nou.
16 Și după aceea poporul a plecat din Hațerot și a așezat corturile în pustiul Paran.