Aionian Verses

Şi toţi fiii lui şi toate fiicele lui s-au ridicat să îl mângâie; dar el a refuzat să fie mângâiat; şi a spus: Jelind voi coborî în mormânt la fiul meu. Astfel a plâns tatăl său pentru el. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Iar el a spus: Fiul meu nu va coborî cu voi, pentru că fratele lui este mort şi a rămas singur; dacă i se întâmplă nenorocire pe calea pe care mergeţi, atunci veţi coborî perii mei cărunţi cu întristare în mormânt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Şi dacă îl luaţi şi pe acesta de la mine şi i se întâmplă nenorocire veţi coborî perii mei cărunţi cu întristare în mormânt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Se va întâmpla, când el vede că tânărul nu este cu noi, că va muri; şi servitorii tăi vor coborî perii cărunţi ai servitorului tău, tatăl nostru, cu întristare în mormânt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Dar dacă DOMNUL face un lucru nou și pământul își deschide gura și îi înghite, cu tot ceea ce le aparține și coboară de vii în groapă, atunci veți înțelege că acești bărbați au provocat pe DOMNUL. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Ei și tot ce le-a aparținut, au coborât de vii în groapă și pământul s-a închis peste ei; și ei au pierit din mijlocul adunării. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Pentru că în mânia mea s-a aprins un foc şi va arde până la cel mai adânc iad şi va mistui pământul cu venitul lui şi va aprinde temeliile munţilor. (Sheol h7585)
(parallel missing)
DOMNUL ucide și dă viață, coboară în mormânt și ridică de acolo. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Întristările iadului m-au încercuit; capcanele morții m-au întâmpinat. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Fă de aceea conform înţelepciunii tale şi nu lăsa capul său alb să coboare în pace în mormânt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
De aceea acum, nu îl lăsa fără vină, pentru că tu eşti un om înţelept şi ştii ce trebuie să îi faci; dar capul său alb să îl cobori în mormânt cu sânge. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Este la fel de înaltă ca cerul; ce poți tu face? Mai adâncă decât iadul; ce poți tu cunoaște? (Sheol h7585)
(parallel missing)
O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine! (Sheol h7585)
(parallel missing)
Dacă aștept, mormântul este casa mea; mi-am făcut patul în întuneric; (Sheol h7585)
(parallel missing)
Ei vor coborî la grilajele gropii, când odihna noastră împreună este în țărână. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Își petrec zilele în bogăție și într-o clipă coboară în mormânt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Secetă și arșiță mistuie apele zăpezilor; la fel mormântul celor care au păcătuit. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Iadul este despuiat înaintea lui și distrugerea nu are acoperitoare. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Căci în moarte nu este amintire despre tine; cine îți va da mulțumiri în mormânt? (Sheol h7585)
(parallel missing)
Cei stricați vor fi întorși în iad împreună cu toate națiunile care uită pe Dumnezeu. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Fiindcă nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe Sfântul tău să vadă putrezirea. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Întristările iadului m-au încercuit, capcanele morții m-au întâmpinat. (Sheol h7585)
(parallel missing)
DOAMNE, ai ridicat sufletul meu din mormânt; m-ai ținut în viață, ca să nu cobor în groapă. (Sheol h7585)
(parallel missing)
DOAMNE, nu mă lăsa să fiu făcut de rușine, fiindcă te-am chemat, să fie făcuți de rușine cei stricați și să tacă în mormânt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Sunt puși în mormânt ca oile; moartea se va hrăni din ei; și cei integri vor domni asupra lor dimineața; și frumusețea lor se va mistui în mormântul care este locuința lor. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din puterea mormântului, căci el mă va primi. (Selah) (Sheol h7585)
(parallel missing)
Să îi apuce moartea și să coboare de vii în iad, căci stricăciune este în locuințele lor și în mijlocul lor. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Căci mare este mila ta către mine; și mi-ai eliberat sufletul din cel mai de jos iad. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Fiindcă sufletul meu este plin de tulburări și viața mea se apropie de mormânt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Ce om trăiește și nu va vedea moartea? Își va elibera el sufletul din mâna mormântului? (Selah) (Sheol h7585)
(parallel missing)
Întristările morții m-au încercuit și durerile iadului m-au prins, am găsit tulburare și întristare. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Dacă mă urc în cer, tu ești acolo; dacă îmi fac patul în iad, iată, tu ești acolo. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Oasele noastre sunt împrăștiate la gura mormântului, ca și când cineva taie și despică lemne pe pământ. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Să îi înghițim de vii precum mormântul; și în întregime, ca pe cei ce coboară în groapă; (Sheol h7585)
(parallel missing)
Picioarele ei merg jos la moarte, pașii ei apucă spre iad. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Casa ei este calea spre iad, mergând în jos la cămările morții. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Dar el nu știe că acolo sunt morții și oaspeții ei sunt în adâncurile iadului. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Iad și distrugere sunt înaintea DOMNULUI; cu cât mai mult sunt atunci inimile copiilor oamenilor. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Pentru cel înțelept calea vieții este deasupra, ca el să se depărteze de iadul de dedesubt. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Bate-l cu nuiaua și îi vei elibera sufletul din iad. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Iadul și nimicirea nu sunt pline niciodată; tot așa, ochii omului nu sunt săturați niciodată. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Mormântul și pântecele sterp și pământul care nu este umplut cu apă și focul care nu spune: Este destul! (Sheol h7585)
(parallel missing)
Orice găsește mâna ta să facă, fă cu toată tăria ta; fiindcă nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoaștere, nici înțelepciune, în mormântul în care mergi. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Pune-mă ca un sigiliu pe inima ta, ca un sigiliu pe braţul tău; căci dragostea este puternică precum moartea; gelozia este crudă precum mormântul; cărbunii ei sunt cărbuni de foc, cu o flacără foarte fierbinte. (Sheol h7585)
(parallel missing)
De aceea iadul s-a lărgit pe sine şi şi-a deschis gura fără măsură, şi gloria lor şi mulţimea lor şi fastul lor şi cel ce se bucură, vor coborî în el. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Cere semn de la DOMNUL Dumnezeul tău; cere-l, fie în adânc, fie în înălţimea de deasupra. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Iadul de dedesubt s-a mutat pentru tine, să te întâmpine la venirea ta; stârneşte pe morţi pentru tine, chiar pe cei mai de seamă ai pământului; a ridicat de pe tronurile lor pe toţi împăraţii naţiunilor. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Fastul tău este coborât în mormânt, de asemenea şi zgomotul violelor tale; viermele s-a răspândit sub tine şi viermii te acoperă. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Totuşi vei fi coborât în iad, la marginile gropii. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Fiindcă aţi spus: Am făcut legământ cu moartea şi cu iadul avem o înţelegere; când va trece urgia copleşitoare nu va veni la noi; căci din minciuni ne-am făcut un loc de scăpare şi ne-am ascuns sub falsitate; (Sheol h7585)
(parallel missing)
Şi legământul vostru cu moartea va fi anulat şi înţelegerea voastră cu iadul nu va rămâne în picioare; când va trece urgia copleşitoare, veţi fi călcaţi de ea. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Am spus la stârpirea zilelor mele, voi merge la porţile mormântului, sunt lipsit de restul anilor mei. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Căci mormântul nu te poate lăuda, moartea nu te poate sărbătorii, cei care coboară în groapă nu pot spera în adevărul tău. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Şi ai mers la împărat cu untdelemn şi ai înmulţit miresmele tale şi ai trimis mesagerii tăi departe şi te-ai înjosit chiar până la iad. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Astfel spune Domnul DUMNEZEU: În ziua când el a coborât în mormânt eu am pus să se facă o jelire; am acoperit adâncul pentru el și am oprit potopurile lui și apele cele mari au fost oprite; și am făcut Libanul să jelească pentru el și toți copacii câmpului s-au topit pentru el. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Am făcut națiunile să se zguduie la sunetul căderii lui, când l-am aruncat jos în iad cu cei care coboară în groapă; și toți copacii Edenului, cei mai aleși și cei mai buni ai Libanului, toți cei care beau apă, vor fi mângâiați în părțile de jos ale pământului. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Ei de asemenea au coborât cu el în iad la cei uciși cu sabia; și [cei care erau] brațul lui, [care] locuiau sub umbra lui în mijlocul păgânilor. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Cei tari printre puternici vor vorbi cu el din mijlocul iadului cu cei care îl ajută; ei au coborât, zac necircumciși, uciși de sabie. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Și nu se vor culca cu cei puternici, căzuți dintre cei necircumciși, care au coborât în iad cu armele lor de război; și ei și-au pus săbiile sub capetele lor, dar nelegiuirile lor vor fi asupra oaselor lor, deși [ei erau] groaza celor puternici în țara celor vii. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Îi voi răscumpăra din puterea mormântului, îi voi răscumpăra din moarte. Moarte, eu voi fi plăgile tale; mormântule, voi fi nimicirea ta; pocăinţa va fi ascunsă de ochii mei. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Chiar dacă ar săpa până în iad, de acolo îi va lua mâna mea; chiar dacă s-ar cățăra până la cer, de acolo îi voi coborî; (Sheol h7585)
(parallel missing)
Şi a spus: Din cauza necazului meu am strigat către DOMNUL iar el m-a ascultat; din pântecele iadului am strigat şi mi-ai auzit vocea. (Sheol h7585)
(parallel missing)
Da, de asemenea, pentru că el calcă legea prin vin, el este un om mândru, nici nu stă acasă, el, care își lărgește dorința lui ca iadul și este ca moartea și nu poate fi săturat, dar adună la el toate națiunile și îngrămădește la el toate popoarele; (Sheol h7585)
(parallel missing)
Dar eu vă spun că: Oricine este mânios fără motiv pe fratele său, va fi sub amenințarea judecății; și oricine va spune fratelui său: Raca, va fi sub amenințarea consiliului; dar oricine va spune: Nebunule, va fi sub amenințarea focului iadului. (Geenna g1067)
But I say to you, Whoever is angry with his brother without a cause, shall be liable to the sentence of the judges. And whoever shall say to his brother, Worthless fellow, shall be liable to the sentence of the Sanhedrin. But who ever shall say, Impious wretch, shall be in danger of hell-fire. (Geenna g1067)
Și dacă ochiul tău cel drept te poticnește, scoate-l și aruncă-l de la tine; fiindcă îți este de folos să piară unul dintre membrele tale și să nu fie aruncat tot trupul tău în iad. (Geenna g1067)
If, then, your right eye ensnare you, tear it out, and throw it from you; for it is profitable for you that one of your members should perish, and not that your whole body should be thrown into hell. (Geenna g1067)
Și dacă mâna ta cea dreaptă te poticnește, taie-o și arunc-o de la tine; fiindcă îți este de folos să piară unul dintre membrele tale și să nu fie aruncat tot trupul tău în iad. (Geenna g1067)
And if your right hand ensnare you, cut it off, and throw it from you; for it is profitable for you that one of your members should perish, and not that your whole body should be thrown into hell. (Geenna g1067)
Și nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu sunt în stare să ucidă sufletul; ci mai degrabă temeți-vă de cel care este în stare să nimicească deopotrivă și sufletul și trupul în iad. (Geenna g1067)
And fear not them that kill the body, but are not able to kill the soul. But rather fear him who is able to destroy both soul and body in hell. (Geenna g1067)
Și tu, Capernaum, care ești înălțat până la cer, vei fi doborât până în iad, căci, dacă în Sodoma ar fi fost făcute faptele puternice care au fost făcute în tine, ar fi rămas până astăzi. (Hadēs g86)
And thou, Capernaum, that hast been exalted to heaven, shalt be brought down to hades. For if the mighty works which have been done in thee had been done in Sodom, it would have remained till this day. (Hadēs g86)
Și oricui vorbește un cuvânt împotriva Fiului omului, îi va fi iertat; dar oricui vorbește împotriva Duhului Sfânt, nu îi va fi iertat nici în această lume, nici în cea care vine. (aiōn g165)
And whoever shall speak a word against the Son of man, it shall be forgiven him: but whoever shall speak against the Holy Spirit, it shall not be forgiven him, either in the present age, or in that which is to come. (aiōn g165)
Și cel ce a primit sămânța între spini, acesta este cel ce aude cuvântul; și îngrijorarea acestei lumi și înșelătoria bogățiilor înăbușă cuvântul și el devine neroditor. (aiōn g165)
He that received seed among the thorns, is he that hears the word; and the cares of this age, and the deceitfulness of riches choke the word, and it becomes unfruitful. (aiōn g165)
Iar dușmanul care i-a semănat este diavolul; secerișul este sfârșitul lumii; și secerătorii sunt îngerii. (aiōn g165)
the enemy that sowed them is the devil; the harvest is the end of the age; and the reapers are angels. (aiōn g165)
Așadar după cum neghinele sunt strânse și arse în foc, așa va fi la sfârșitul acestei lumi. (aiōn g165)
As, therefore, the tares are collected and burned in fire, so shall it be in the end of this age. (aiōn g165)
Astfel va fi la sfârșitul lumii; îngerii vor ieși și vor reteza pe cei stricați din mijlocul drepților, (aiōn g165)
So shall it be in the end of the age: the angels shall come forth and separate the wicked from among the just, (aiōn g165)
Și de asemenea îți spun că tu ești Petru și pe această stâncă voi zidi biserica mea; și porțile iadului nu o vor învinge. (Hadēs g86)
And I say to you, That you are Peter, and on this rock I will build my church: and the gates of hades shall not prevail against it. (Hadēs g86)
De aceea dacă mâna ta sau piciorul tău te poticnește, taie-le și aruncă-le de la tine; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung, decât având două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic. (aiōnios g166)
If, then, your hand or your foot ensnares you, cut it off, and throw it from you. It is better for you to enter into life lame or maimed, than, having two hands or two feet, to be thrown into the eternal fire. (aiōnios g166)
Și dacă ochiul tău te poticnește, scoate-l și aruncă-l de la tine; este mai bine pentru tine să intri în viață cu un ochi, decât având doi ochi, să fii aruncat în focul iadului. (Geenna g1067)
And if your eye ensnares you, pull it out, and throw it from you. It is better to enter into life with one eye, than, having two eyes, to be thrown into hell-fire. (Geenna g1067)
Și iată, unul a venit și i-a spus: Bunule Învățător, ce lucru bun să fac ca să am viață eternă? (aiōnios g166)
And behold, one came and said to him: Good teacher, what good thing must I do that I may have eternal life? He said to him: (aiōnios g166)
Și fiecare om care a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soție, sau copii, sau pământuri pentru numele meu, va primi însutit și va moșteni viață veșnică. (aiōnios g166)
And every one that has left houses, or brothers, or sisters, or father, or mother, or wife, or children, or lands, for my name’s sake, shall receive a hundred-fold, and shall inherit eternal life. (aiōnios g166)
Și când a văzut un smochin pe cale, a venit la el și nu a găsit nimic în el decât numai frunze și i-a spus: Să nu mai fie rod în tine de acum încolo pentru totdeauna. Și imediat smochinul s-a uscat. (aiōn g165)
and seeing a fig-tree on the road, he went to it, and found nothing on it but leaves; and he said to it: Let no fruit grow on you henceforth forever. And the fig-tree immediately withered. (aiōn g165)
Vai vouă, scribi și farisei, fățarnicilor! Pentru că înconjurați marea și pământul să faceți un prozelit; și când l-ați făcut, îl faceți de două ori mai mult copilul iadului decât pe voi înșivă. (Geenna g1067)
Alas for you, scribes and Pharisees, hypocrites! for you traverse sea and land to make one proselyte; and when he is made, you make him twofold more a child of hell than yourselves. (Geenna g1067)
Șerpi, pui de vipere, cum să scăpați de damnarea iadului? (Geenna g1067)
Serpents, generation of vipers, how can you escape the condemnation of hell? (Geenna g1067)
Și pe când ședea el pe muntele Măslinilor, discipolii au venit la el la o parte, zicând: Spune-ne, când vor fi acestea? Și care va fi semnul venirii tale și al sfârșitului lumii? (aiōn g165)
And as he was sitting upon the mount of Olives, the disciples came to him privately, and said: Tell us, when shall these things be? and what shall be the sign of thy coming, and of the end of the age? (aiōn g165)
Apoi va spune și celor de la stânga: Plecați de la mine, blestemaților, în focul veșnic, pregătit pentru diavol și îngerii lui; (aiōnios g166)
Then will he say to those on his left hand: Depart from me, you cursed, into the eternal fire, prepared for the devil and his angels. (aiōnios g166)
Și aceștia vor merge în pedeapsă veșnică; dar cei drepți în viață eternă. (aiōnios g166)
And these shall go away into eternal punishment, but the righteous into eternal life. (aiōnios g166)
Învățându-i să țină toate câte v-am poruncit; și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii. Amin. (aiōn g165)
teaching them to observe all things whatever I have commanded you: and lo; I am with you all the days, even to the end of the age. (aiōn g165)
Dar cel ce va blasfemia împotriva Duhului Sfânt, nu are niciodată iertare, ci este sub amenințarea damnării eterne; (aiōn g165, aiōnios g166)
but whoever will speak impiously against the Holy Spirit shall never have forgiveness, but is subject to eternal condemnation. (aiōn g165, aiōnios g166)
Și îngrijorările acestei lumi și înșelătoria bogățiilor și poftele altor lucruri, intrând, înăbușă cuvântul și cuvântul devine neroditor. (aiōn g165)
and the anxieties of this age, and the deceitfulness of riches, and desires for other things enter in and choke the word, and it becomes unfruitful. (aiōn g165)
Și dacă mâna ta te poticnește, taie-o; este mai bine pentru tine să intri în viață ciung, decât să ai două mâini și să mergi în iad, în focul ce niciodată nu se va stinge, (Geenna g1067)
And if your hand ensnare you, cut it off: it is better for you to enter maimed into life, than having two hands to go away into hell, into the fire that is not quenched, (Geenna g1067)
Și dacă piciorul tău te poticnește, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop, decât să ai două picioare și să fii aruncat în iad, în focul ce niciodată nu se va stinge. (Geenna g1067)
And if your foot ensnare you, cut it off: it is better for you to enter into life lame, than having two feet to Be thrown into hell, into the fire that is not quenched, (Geenna g1067)
Și dacă ochiul tău te poticnește, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în împărăția lui Dumnezeu cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul iadului, (Geenna g1067)
And if your eye ensnare you, pull it out: it is better for you to enter into the kingdom of God with one eye, than having two eyes to be thrown into hell-fire, (Geenna g1067)
Și după ce a ieșit la drum, a venit unul alergând și a îngenuncheat înaintea lui și l-a întrebat: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață eternă? (aiōnios g166)
And as he was going forth into the road, one ran and bowed the knee to him, and asked him: Good Teacher, what shall I do that I may inherit eternal life? (aiōnios g166)
Și [care] să nu primească cumva însutit acum în acest timp, case și frați și surori și mame și copii și pământuri, cu persecuții; și în lumea ce vine, viață eternă. (aiōn g165, aiōnios g166)
who shall not receive a hundred-fold, now in this time, houses and brothers and sisters and mothers and children and lands, with persecutions; and in the age to come, eternal life. (aiōn g165, aiōnios g166)
Și Isus, luând cuvântul, i-a zis smochinului: De acum înainte, nimeni să nu mănânce niciodată fructe din tine. Și discipolii lui au auzit. (aiōn g165)
And he answered and said to it: No more may any one ever eat fruit from you. And his disciples heard it. (aiōn g165)
Și va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna; și cât despre împărăția lui, ea nu va avea sfârșit. (aiōn g165)
and he shall reign over the house of Jacob forever, and of his kingdom there shall be no end. (aiōn g165)
După cum le-a vorbit părinților noștri, lui Avraam și seminței sale pentru totdeauna. (aiōn g165)
by remembering his mercy to Abraham and to his posterity forever. (aiōn g165)
Așa cum vorbise prin gura sfinților săi profeți, care fuseseră de când lumea a început; (aiōn g165)
(as he spoke by the mouth of all his holy prophets of ancient times, ) (aiōn g165)
Și îl implorau să nu le poruncească să plece în adânc. (Abyssos g12)
And they be sought him, that he would not command them to go away into the abyss. (Abyssos g12)
Și tu, Capernaum, care ești înălțat la cer, vei fi aruncat jos în iad. (Hadēs g86)
And thou, Capernaum, who hast been exalted to heaven, shalt be brought down to hades. (Hadēs g86)
Și iată, un anumit învățător al legii s-a sculat și l-a ispitit, spunând: Învățătorule, ce să fac să moștenesc viață eternă? (aiōnios g166)
And, behold, a certain lawyer stood up to tempt him, and said: Teacher, what shall I do to inherit eternal life? (aiōnios g166)
Ci vă voi avertiza dinainte de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în iad; da, vă spun: Temeți-vă de el. (Geenna g1067)
But I will show you whom you shall fear: Fear him who, after he has killed, has authority to cast into hell; yes, I say to you, Fear him. (Geenna g1067)
Și domnul a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că lucrase cu înțelepciune, pentru că în generația lor copiii acestei lumi sunt mai înțelepți decât fiii luminii. (aiōn g165)
And the lord commended the unjust steward, because he acted prudently. For the children of this age are more prudent toward their generation than the children of light. (aiōn g165)
Și eu vă spun: Faceți-vă prieteni din mamona nedreptății; pentru ca, atunci când eșuați, ei să vă primească în locuințe veșnice. (aiōnios g166)
And I say to you, Make for yourselves friends with the unrighteous riches, that when you fail, you may be received into the everlasting habitations. (aiōnios g166)
Și în iad își ridică ochii, fiind în chinuri; și vede pe Avraam de departe și pe Lazăr în sânul lui. (Hadēs g86)
and in hades he lifted up his eyes, being in torments, and saw Abraham afar off, and Lazarus in his bosom. (Hadēs g86)
Și un anumit conducător l-a întrebat, spunând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață eternă? (aiōnios g166)
And a certain ruler asked him, saying: Good Teacher, what shall I do to inherit eternal life? (aiōnios g166)
Care să nu primească cu mult mai mult în acest timp și în lumea care vine, viață veșnică. (aiōn g165, aiōnios g166)
who shall not receive manifold more in this time, and in the age to come, eternal life. (aiōn g165, aiōnios g166)
Și Isus, răspunzând, le-a zis: Fiii și fiicele acestei lumi se însoară și se mărită; (aiōn g165)
And Jesus answered and said to them: The children of this age marry, and are given in marriage. (aiōn g165)
Dar cei socotiți demni să obțină acea lume și învierea dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; (aiōn g165)
But those who shall be accounted worthy to attain that age, and the resurrection from the dead, neither marry, nor are given in marriage. (aiōn g165)
Pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață eternă. (aiōnios g166)
that whoever believes on him may not perish, but have eternal life. (aiōnios g166)
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (aiōnios g166)
For God so loved the world, that he gave his only begotten Son, that whoever believes on him should not perish, but have eternal life. (aiōnios g166)
Cel ce crede în Fiul, are viață veșnică; dar cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci furia lui Dumnezeu rămâne peste el. (aiōnios g166)
He that believes on the Son has eternal life. But he that believes not the Son, shall not see life, but the wrath of God remains on him. (aiōnios g166)
Dar oricine bea din apa ce i-o voi da eu, nicidecum nu va mai înseta niciodată; dar apa ce i-o voi da, va fi în el o fântână de apă, țâșnind în viață veșnică. (aiōn g165, aiōnios g166)
but whoever drinks of the water that I will give him, shall never thirst. But the water that I will give him, shall be in him a fountain of water springing up in order to eternal life. (aiōn g165, aiōnios g166)
Și cel ce seceră primește plată și adună rod pentru viață eternă; pentru ca deopotrivă cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure împreună. (aiōnios g166)
And he that reaps receives wages, and gathers fruit for life eternal; that he that sows, and he that reaps, may rejoice together. (aiōnios g166)
Adevărat, adevărat vă spun: Cine aude cuvântul meu și crede în cel ce m-a trimis, are viață veșnică și nu vine în condamnare, ci a trecut din moarte la viață. (aiōnios g166)
Verily, verily I say to you, He that hears my word, and believes on him that sent me, has eternal life, and comes not into condemnation, but has passed from death into life. (aiōnios g166)
Cercetați scripturile, pentru că voi gândiți că în ele aveți viață eternă; și ele sunt cele care aduc mărturie despre mine. (aiōnios g166)
You search the scriptures, because in them you think you have eternal life; and these are they which testify concerning me: (aiōnios g166)
Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică pe care Fiul omului v-o va da; fiindcă pe el l-a sigilat Dumnezeu Tatăl. (aiōnios g166)
Labor not for the food that perishes, but for the food that endures to life eternal, which the Son of man will give you; for him has God the Father attested. (aiōnios g166)
Și aceasta este voia celui ce m-a trimis, ca oricine care vede pe Fiul și crede în el, să aibă viață veșnică; și eu îl voi învia în ziua de apoi. (aiōnios g166)
For this is the will of him that sent me, that every one who sees the Son, and believes on him, may have eternal life; and I will raise him up at the last day. (aiōnios g166)
Adevărat, adevărat vă spun: Cel ce crede în mine are viață veșnică. (aiōnios g166)
Verily, verily I say to you, He that believes on me has eternal life. (aiōnios g166)
Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi pentru totdeauna; și pâinea pe care o voi da eu este carnea mea, pe care o voi da pentru viața lumii. (aiōn g165)
I am the bread that lives, which came down from heaven. If any one eat of this bread, he shall live forever. And the bread that I will give is my flesh, which I will give for the life of the world. (aiōn g165)
Cine carnea mea o mănâncă și bea sângele meu are viață eternă, și eu îl voi învia în ziua de apoi. (aiōnios g166)
He that eats my flesh and drinks my blood, has eternal life, and I will raise him up at the last day; (aiōnios g166)
Aceasta este pâinea care a coborât din cer, nu așa cum au mâncat părinții voștri mană și au murit; cel ce mănâncă din pâinea aceasta va trăi pentru totdeauna. (aiōn g165)
This is the bread that came down from heaven; not as your fathers ate the manna, and died; he that eats this bread shall live forever. (aiōn g165)
Atunci Simon Petru i-a răspuns: Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne. (aiōnios g166)
Simon Peter answered him: Lord, to whom shall we go? Thou hast the words of eternal life; (aiōnios g166)
Și robul nu trăiește în casă pentru totdeauna, Fiul însă trăiește pentru totdeauna. (aiōn g165)
The servant continues not in the house forever; but the Son continues forever. (aiōn g165)
Adevărat, adevărat vă spun: Dacă cineva ține cuvântul meu, nu va vedea moartea niciodată. (aiōn g165)
Verily, verily I say to you, if any one will keep my word, he shall never see death. (aiōn g165)
Atunci, iudeii i-au spus: Acum știm că ai drac. Avraam este mort și profeții; și tu spui: Dacă cineva ține cuvântul meu, nicidecum nu va gusta moartea niciodată. (aiōn g165)
Then said the Jews to him: Now we know that you have a demon. Abraham is dead, and the prophets; and you say, If a man keep my word, he shall never taste of death. (aiōn g165)
De când este lumea, nu s-a auzit că cineva a deschis ochii unuia născut orb. (aiōn g165)
Since the beginning it has not been heard that any one opened the eyes of one who had been born blind. (aiōn g165)
Și eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna mea. (aiōn g165, aiōnios g166)
and I give them eternal life; and they shall never perish, and no one shall take them out of my hand. (aiōn g165, aiōnios g166)
Și oricine trăiește și crede în mine, nicidecum nu va muri niciodată. Crezi tu aceasta? (aiōn g165)
and he that lives and believes on me, shall never die. Do you believe this? (aiōn g165)
Cel ce își iubește viața și-o va pierde; și cel ce își urăște viața în această lume și-o va păstra pentru viață eternă. (aiōnios g166)
He that loves his life shall lose it; and he that hates his life in this world shall keep it to eternal life. (aiōnios g166)
Mulțimea i-a răspuns: Noi am auzit din lege că Cristosul trăiește pentru totdeauna; și cum spui tu: Fiul omului trebuie să fie ridicat? Cine este acest Fiu al omului? (aiōn g165)
The multitude answered him: We have heard out of the law, that the Christ remains forever: and how say you that the Son of man must be lifted up? Who is this Son of man? (aiōn g165)
Și știu că porunca lui este viață veșnică; de aceea orice vorbesc eu, chiar așa cum Tatăl mi-a spus, așa vorbesc. (aiōnios g166)
And I know that his commandment is life eternal. What things I speak therefore, as the Father has said to me, so I speak. (aiōnios g166)
Petru i-a spus: Nicidecum nu îmi vei spăla picioarele niciodată. Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl eu, nu ai parte cu mine. (aiōn g165)
Peter said to him: Thou shalt never wash my feet. Jesus answered him: Unless I wash you, you have no part with me. (aiōn g165)
Și eu îl voi ruga pe Tatăl și el vă va da un alt Mângâietor, ca să rămână cu voi pentru totdeauna, (aiōn g165)
and I will pray the Father, and he will give you another Paraclete, that he may dwell with you forever; (aiōn g165)
Așa cum i-ai dat putere peste toată făptura, ca să dea viață eternă tuturor acelora pe care i i-ai dat. (aiōnios g166)
as thou hast given him authority over all flesh, that he may give eternal life to all that thou hast given him. (aiōnios g166)
Și aceasta este viață eternă: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis. (aiōnios g166)
And this is life eternal, to know thee, the only true God, and Jesus Christ whom thou has sent. (aiōnios g166)
Pentru că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu îl vei da pe Sfântul tău să vadă putrezirea. (Hadēs g86)
because thou wilt not leave my soul in hades, nor suffer thy Holy One to see corruption. (Hadēs g86)
El, prevăzând, a vorbit despre învierea lui Cristos, că sufletul lui nu a fost lăsat în iad, nici carnea lui nu a văzut putrezirea. (Hadēs g86)
foreseeing this, he spoke of the resurrection of the Christ, that his soul was not left in hades, nor did his flesh see corruption. (Hadēs g86)
Pe care cerul trebuie să îl primească până la timpurile restituirii tuturor lucrurilor, pe care Dumnezeu le-a spus prin gura tuturor sfinților săi profeți de când a început lumea. (aiōn g165)
whom heaven must retain, till the time for restoring all things that God has spoken by the mouth of his holy prophets of ancient times. (aiōn g165)
Atunci Pavel și Barnaba au vorbit cutezător și au spus: Era necesar ca întâi să vă fie vorbit vouă cuvântul lui Dumnezeu; dar, văzând că îl dați la o parte și vă judecați nedemni de viața veșnică, iată, ne întoarcem la neamuri. (aiōnios g166)
But Paul and Barnabas, speaking boldly, said: It was necessary that the word of God should be spoken to you first: but since you reject it, and judge yourselves unworthy of eternal life, lo! we turn to tho Gentiles. (aiōnios g166)
Și când neamurile au auzit s-au bucurat și glorificau cuvântul Domnului; și toți câți au fost rânduiți la viață eternă au crezut. (aiōnios g166)
When the Gentiles heard this they rejoiced, and glorified the word of the Lord; and as many as were determined to obtain eternal life, believed. (aiōnios g166)
Lui Dumnezeu îi sunt cunoscute toate faptele lui, de la începutul lumii. (aiōn g165)
Known to God from eternity are all bis works. (aiōn g165)
Fiindcă lucrurile invizibile ale lui de la creația lumii sunt văzute clar, fiind înțelese prin lucrurile făcute, deopotrivă puterea lui eternă și Dumnezeirea; așa că ei sunt fără scuză; (aïdios g126)
(for, since the creation of the world, his attributes, which are invisible, are clearly seen, being perceived through the things that are made, both his eternal power and divinity, ) that they may be without excuse; (aïdios g126)
Care au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au servit creaturii mai mult decât Creatorului, care este binecuvântat pentru totdeauna. Amin. (aiōn g165)
who exchanged the truth of God for a lie, and worshiped and served the creature more than the Creator, who is blessed forever. Amen. (aiōn g165)
Celor care prin răbdare stăruitoare în facerea binelui caută glorie și onoare și nemurire, viață eternă; (aiōnios g166)
to those who, by patient continuance in good works, seek for glory and honor and incorruptibility, eternal life: (aiōnios g166)
Pentru ca, așa cum păcatul a domnit pentru moarte, tot așa harul să domnească prin dreptate pentru viață eternă prin Isus Cristos Domnul nostru. (aiōnios g166)
that as sin has reigned, ending in death, so might grace reign by justification, ending in life eternal, through Jesus Christ our Lord. (aiōnios g166)
Dar acum, fiind făcuți liberi față de păcat și devenind robii lui Dumnezeu, aveți rodul vostru spre sfințenie iar sfârșitul, viață veșnică. (aiōnios g166)
But now, since you have been made free from sin, and have become servants to God, you have your fruit to holiness, and the end, eternal life. (aiōnios g166)
Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viața eternă prin Isus Cristos Domnul nostru. (aiōnios g166)
For the wages of sin is death; but the gift of God is eternal life in Christ Jesus our Lord. (aiōnios g166)
Ai cărora sunt părinții și din care conform cărnii este Cristos, care este peste toate, Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna. Amin. (aiōn g165)
to whom belong the fathers, and of whom is the Christ, as it respects the flesh, who is over all, God blessed forever. Amen. (aiōn g165)
Sau: Cine va coborî în adânc? (Adică, să îl scoată pe Cristos din nou dintre morți). (Abyssos g12)
or, Who shall descend into the abyss? that is, to bring Christ again from the dead. (Abyssos g12)
Fiindcă Dumnezeu i-a închis împreună pe toți în necredință, ca să arate milă tuturor. (eleēsē g1653)
For God has delivered them all over to unbelief, that he may have mercy on them all. (eleēsē g1653)
Pentru că din el și prin el și pentru el sunt toate. A lui fie gloria pentru totdeauna. Amin. (aiōn g165)
For from him, and by him, and for him, are all things. To him be glory through the ages! Amen. (aiōn g165)
Și nu vă conformați acestei lumi; ci fiți transformați prin înnoirea minții voastre, pentru a deosebi care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită. (aiōn g165)
And be not conformed to this age, but be transformed by the renewing of your mind, that you may learn what the will of God is―the good, and the acceptable, and the perfect. (aiōn g165)
Iar aceluia care poate să vă întărească conform evangheliei mele și predicării lui Isus Cristos, conform revelării misterului care a fost ținut în taină de la începerea lumii, (aiōnios g166)
Now to him who is able to strengthen you according to my gospel, even the preaching of Jesus Christ, according to the revelation of the mystery which was concealed during the times of the ages, (aiōnios g166)
Dar acum este arătat și prin scripturile profeților, conform poruncii Dumnezeului cel veșnic, făcut cunoscut pentru toate națiunile, spre ascultarea credinței, (aiōnios g166)
but is now made manifest, and through the scriptures of the prophets, according to the commandment of the eternal God, made known among all nations for the obedience of faith, (aiōnios g166)
A singurului Dumnezeu înțelept fie gloria, prin Isus Cristos, pentru totdeauna. Amin. (aiōn g165)
to the only wise God, through Jesus Christ, be glory throughout the ages. Amen. (aiōn g165)
Unde este înțeleptul? Unde este scribul? Unde este certărețul acestei lumi? Nu a prostit Dumnezeu înțelepciunea acestei lumi? (aiōn g165)
Where is the wise man? Where is the scribe? Where is the disputer of this age? Has not God made foolish the wisdom of this world? (aiōn g165)
Oricum, vorbim înțelepciune printre cei desăvârșiți; totuși nu înțelepciunea acestei lumi, nici a prinților acestei lumi care ajung la nimicire, (aiōn g165)
Yet we speak wisdom among the perfect; but not the wisdom of this age, nor of the rulers of this age, who are brought to nought: (aiōn g165)
Ci vorbim înțelepciunea lui Dumnezeu într-un mister, chiar acea înțelepciune ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o înainte de lume pentru gloria noastră; (aiōn g165)
but we speak God’s wisdom in a mystery, even that which had been hidden, which God predestined before the ages, for our glory, (aiōn g165)
Înțelepciune pe care nu a cunoscut-o niciunul dintre prinții acestei lumi; căci, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi crucificat pe Domnul gloriei. (aiōn g165)
which none of the rulers of this age knew; for, had they known it, they would not have crucified the Lord of Glory. (aiōn g165)
Nimeni să nu se înșele pe sine însuși. Dacă cuiva dintre voi i se pare că este înțelept în această lume, să se facă prost, ca să fie înțelept. (aiōn g165)
Let no one deceive himself: if any one among you is considered as wise in this age, let him become a fool, that he may be wise. (aiōn g165)
De aceea dacă o mâncare face pe fratele meu să se poticnească, nu voi mânca niciodată carne, cât va rămânea lumea, ca nu cumva să fac pe fratele meu să se poticnească. (aiōn g165)
For which reason, if meat cause my brother to fall, I will never eat meat, lest I cause my brother to fall. (aiōn g165)
Și toate acestea li s-au întâmplat ca să fie exemple; și sunt scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile lumii. (aiōn g165)
Now all these things happened to them as examples, and they are written for the instruction of us, upon whom the ends of the ages have come. (aiōn g165)
Moarte, unde este boldul tău? Mormântule, unde este victoria ta? (Hadēs g86)
O Death, where is thy sting? O Hades, where is thy victory? (Hadēs g86)
În care dumnezeul acestei lumi a orbit mințile celor ce nu cred, încât lumina glorioasei evanghelii a lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei. (aiōn g165)
whose unbelieving minds the god of this age has darkened, so that the light of the glorious gospel of Christ, who is the image of God, should not shine to them. (aiōn g165)
Fiindcă necazul nostru ușor, care este pentru o clipă, lucrează pentru noi, mai presus de orice, o greutate eternă de glorie; (aiōnios g166)
For our present light affliction works out for us an eternal fullness of glory, excelling all excellence, (aiōnios g166)
În timp ce noi nu ne uităm la cele văzute, ci la cele nevăzute, fiindcă cele care sunt văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne. (aiōnios g166)
while we look not at the things that are seen, but at the things that are not seen: for the things seen are temporal; but the things not seen are eternal. (aiōnios g166)
Căci știm că dacă ar fi descompusă casa noastră pământească a tabernacolului, avem o clădire din Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă în ceruri. (aiōnios g166)
For we know that if our earthly house, which is but a tent, should be destroyed, we have a building from God, a house not made with hands, eternal in the heavens. (aiōnios g166)
(Așa cum este scris: A împărțit peste tot; a dat săracilor; dreptatea lui rămâne pentru totdeauna. (aiōn g165)
as it is written: He has scattered abroad; he has given to the poor; his righteousness remains forever. (aiōn g165)
Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care este binecuvântat pentru totdeauna, știe că nu mint. (aiōn g165)
The God and Father of our Lord Jesus Christ, who is blessed for ever, knows that I do not lie. (aiōn g165)
Care s-a dat pe sine însuși pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din această lume rea, conform voii lui Dumnezeu și Tatălui nostru; (aiōn g165)
who gave himself for our sins, that he might deliver us from this present evil age, according to the will of our God and Father, (aiōn g165)
A lui fie gloria pentru totdeauna și întotdeauna! Amin. (aiōn g165)
to whom be glory from age to age. Amen. (aiōn g165)
Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh, va secera din Duh viață veșnică. (aiōnios g166)
For he that sows for his flesh shall from the flesh, reap corruption; but he that sows for his spirit shall from the Spirit reap life eternal. (aiōnios g166)
Mult deasupra fiecărei stăpâniri și autorități și puteri și domnii și a fiecărui nume numit, nu numai în lumea aceasta, ci și în cea care vine; (aiōn g165)
high above every principality and authority and power and dominion, and every name that is named, not only in this age, but also in that which is to come; (aiōn g165)
În care ați umblat odinioară, conform mersului acestei lumi, conform cu prințul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în copiii neascultării; (aiōn g165)
in which you formerly walked according to the course of this world, according to the prince of the power of the air, the spirit that is actively at work in the sons of disobedience: (aiōn g165)
Ca în veacurile ce vin să arate nemărginitele bogății ale harului său, în bunătatea lui față de noi, prin Cristos Isus. (aiōn g165)
that he might show, in the ages to come, the exceeding riches of his grace by his kindness to us in Christ Jesus. (aiōn g165)
Și să fac pe toți să vadă care este părtășia misterului, care de la începutul lumii fusese ascuns în Dumnezeu, care a creat toate prin Isus Cristos; (aiōn g165)
and enlighten all men with respect to the plan of the mystery, which was concealed from the ages in God, who created all things; (aiōn g165)
Conform scopului etern pe care l-a hotărât în Cristos Isus, Domnul nostru, (aiōn g165)
according to the arrangement of the ages, which he established by Christ Jesus our Lord, (aiōn g165)
A lui fie gloria în biserică prin Cristos Isus, prin toate veacurile, totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
to him be glory in the church by Christ Jesus, throughout all the generations of the age of ages. Amen. (aiōn g165)
Pentru că noi nu luptăm împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva principatelor, împotriva autorităților, împotriva domnitorilor întunericului acestei lumi, împotriva stricăciunii spirituale în locurile înalte. (aiōn g165)
for our conflict is not with flesh and blood, but with the principalities, with the authorities, with the rulers of the darkness of this world, with the wicked spirits in the heavenly regions. (aiōn g165)
Acum Dumnezeului și Tatălui nostru fie gloria pentru totdeauna și întotdeauna! Amin. (aiōn g165)
Now to God, even our Father, be glory from age to age. Amen. (aiōn g165)
Misterul care fusese ascuns de veacuri și de generații, dar acum este arătat pe față sfinților lui, (aiōn g165)
the mystery which was concealed from the ages and the generations, but is now made manifest to his saints, (aiōn g165)
Care vor fi pedepsiți cu nimicirea veșnică de la fața Domnului și de la gloria tăriei sale; (aiōnios g166)
these shall suffer punishment in that day, even eternal destruction, far from the presence of the Lord, and from the glory of his power, (aiōnios g166)
Iar însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, adică Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat mângâiere veșnică și bună speranță prin har, (aiōnios g166)
Now may our Lord Jesus Christ himself, and God, even our Father, who has loved us, and given us eternal consolation and good hope through grace, (aiōnios g166)
Totuși, de aceea am obținut milă, pentru ca mai întâi în mine, Isus Cristos să arate toată îndelunga răbdare, pentru a fi un model celor ce, de aici înainte, vor crede în el pentru viață veșnică. (aiōnios g166)
But for this reason I obtained mercy, that in me first Jesus Christ might show all long-suffering, for an example to those who might afterward believe on him in order to life eternal. (aiōnios g166)
Iar Împăratului etern, nemuritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu înțelept, a lui fie onoarea și gloria pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
Now to the King of the ages, the incorruptible, invisible, only wise God, be honor and glory from age to age. Amen.) (aiōn g165)
Luptă lupta cea bună a credinței, apucă viața eternă la care ai și fost chemat și ai făcut o bună mărturisire înaintea multor martori. (aiōnios g166)
Fight the good fight of the faith; lay hold on eternal life, to which you have been called, and for which you confessed the good confession before many witnesses. (aiōnios g166)
Cel care singur are nemurirea, locuind în lumina de care nimeni nu se poate apropia, pe care niciun om nu l-a văzut, nici nu îl poate vedea: lui fie onoare și putere veșnică! Amin. (aiōnios g166)
who alone has immortality, dwelling in light unapproachable, whom no man has seen, nor can see, to whom be honor and power eternal. Amen. (aiōnios g166)
Poruncește celor bogați în această lume, să nu fie cu minte trufașă, nici să se încreadă în bogății nesigure, ci în Dumnezeul cel viu, care ne dă toate din abundență ca să ne bucurăm de ele; (aiōn g165)
Charge those who are rich in this age, that they be not proud, nor trust in uncertain riches, but in the living God, who gives us all things richly for our enjoyment, (aiōn g165)
Care ne-a salvat și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu conform faptelor noastre, ci conform cu propriul lui scop și har, care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte ca lumea să înceapă, (aiōnios g166)
who has saved us, and called us with a holy calling, not according to our works, but according to his own purpose and grace, which was given us in Christ Jesus before the times of the ages, (aiōnios g166)
Din această cauză îndur toate pentru cei aleși, pentru ca și ei să obțină salvarea care este în Cristos Isus, cu gloria eternă. (aiōnios g166)
For this reason I endure all things for the sake of the elect, that they also may obtain the salvation that is in Christ Jesus, with eternal glory. (aiōnios g166)
Fiindcă Dima m-a părăsit, iubind lumea de acum, și a plecat la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmația. (aiōn g165)
for Demas has forsaken me, having loved the present age; and he has gone to Thessalonica, Crescens to Galatia, Titus to Dalmatia. (aiōn g165)
Domnul mă va scăpa din fiecare lucrare rea și mă va păstra pentru împărăția lui cerească; a lui fie gloria pentru totdeauna și întotdeauna! Amin. (aiōn g165)
And the Lord will deliver me from every evil work, and bring me safe to his heavenly kingdom. To him be glory from age to age. Amen. (aiōn g165)
În speranța vieții eterne, pe care Dumnezeu, care nu poate minți, a promis-o înainte de începutul lumii; (aiōnios g166)
in hope of eternal life, which God, who can not lie, promised be fore the times of the ages, (aiōnios g166)
Învățându-ne ca, negând neevlavia și poftele lumești, să trăim în cumpătare, în dreptate și în evlavie în această lume de acum. (aiōn g165)
teaching us, that denying ungodliness and worldly desires, we should live soberly and righteously and godly in the present age; (aiōn g165)
Pentru ca, fiind declarați drepți prin harul său, să fim făcuți moștenitori conform cu speranța vieții eterne. (aiōnios g166)
that, being justified by his grace, we might become heirs according to the hope of eternal life. (aiōnios g166)
Fiindcă, probabil, de aceea s-a despărţit de tine, pentru un timp, ca să îl ai pentru totdeauna. (aiōnios g166)
Perhaps, indeed, lie departed for a short time for this reason, that you might receive him forever; (aiōnios g166)
În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul [său], pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile; (aiōn g165)
whom he has appointed heir of all things, by whom, also, he made the ages; (aiōn g165)
Dar Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna și întotdeauna; un sceptru al dreptății este sceptrul împărăției tale. (aiōn g165)
But to the Son: Thy throne, O God, is from age to age: a scepter of rectitude is the scepter of thy kingdom. (aiōn g165)
Așa cum și spune în alt loc: Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec. (aiōn g165)
as he says also in another place, Thou art a priest forever, after the order of Melchisedec. (aiōn g165)
Și, fiind făcut desăvârșit, a devenit autorul salvării eterne pentru toți cei ce ascultă de el; (aiōnios g166)
and, having been made perfect, he became the author of eternal salvation to all that obey him, (aiōnios g166)
A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne. (aiōnios g166)
of the teaching with respect to immersions, and of the laying on of hands, of the resurrection of the dead, and of eternal condemnation. (aiōnios g166)
Și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile lumii ce are să vină, (aiōn g165)
and have tasted the good word of God, and the powers of the coming age, (aiōn g165)
Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, adică Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec. (aiōn g165)
whither a forerunner for us has gone, even Jesus, who is made a high priest forever after the order of Melchisedec. (aiōn g165)
Fiindcă el aduce mărturie: Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec. (aiōn g165)
Thou art a priest forever after the order of Melchisedec. (aiōn g165)
(Fiindcă acei preoți au fost făcuți fără jurământ, dar acesta, cu jurământ, prin cel ce i-a spus: Domnul a jurat și nu se va pocăi, Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec); (aiōn g165)
(for those priests were made such without an oath, but this one with an oath, by him that said to him, The Lord swore, and will not repent, Thou art a priest forever after the order of Melchisedec; ) (aiōn g165)
Dar acesta, fiindcă rămâne pentru totdeauna, are o preoție neschimbătoare. (aiōn g165)
But this man, because he continues forever, has an unchangeable priesthood. (aiōn g165)
Fiindcă legea îi face înalți preoți pe oamenii care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna. (aiōn g165)
For the law makes men high priests, who have infirmity; but the word of the oath, which was after the law, makes the Son, who is perfected forever. (aiōn g165)
Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o [singură] dată în locul sfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi. (aiōnios g166)
entered, not by the blood of goats and calves, but by his own blood, once for all, into the most holy, having obtained eternal redemption. (aiōnios g166)
Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel etern s-a oferit pe sine însuși fără pată lui Dumnezeu, va curăța conștiința voastră de faptele moarte, pentru a servi Dumnezeului cel viu? (aiōnios g166)
how much more will the blood of the Christ, who, through the eternal Spirit, offered himself without spot to God, cleanse your conscience from dead works, in order that you may serve the living God? (aiōnios g166)
Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne. (aiōnios g166)
And for this reason, he is the mediator of the new covenant: that, since his death has taken place for the redemption of transgressions that were under the former covenant, those who are called may receive the promise of the eternal inheritance. (aiōnios g166)
Fiindcă atunci trebuia să sufere de [mai] multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârșitul lumii, el s-a arătat o [singură] dată pentru desființarea păcatului prin însuși sacrificiul lui. (aiōn g165)
for then, he must have suffered often since the foundation of the world. But now once in the end of the ages, he has appeared in order to put away sin by the sacrifice of himself. (aiōn g165)
Prin credință înțelegem că au fost urzite lumile prin cuvântul lui Dumnezeu, așa că lucrurile care sunt văzute nu au fost făcute din lucruri care se văd. (aiōn g165)
By faith we understand that the ages were set in order by the word of God, so that the things which are seen, have not come into being from things that appear. (aiōn g165)
Isus Cristos este același ieri și azi și pentru totdeauna. (aiōn g165)
Jesus Christ is the same yesterday, and to-day, and forever. (aiōn g165)
Iar Dumnezeul păcii, care l-a adus înapoi dintre morți pe Domnul nostru Isus, marele păstor al oilor, prin sângele legământului veșnic, (aiōnios g166)
Now may the God of peace, who brought again from the dead our Lord Jesus Christ, the great Shepherd of the sheep, through the blood of the eternal covenant, (aiōnios g166)
Să vă desăvârșească în fiecare lucrare bună, pentru a face voia lui, lucrând în voi ce este plăcut înaintea lui, prin Isus Cristos, căruia fie gloria pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
perfect you in every good work, in order that you may do his will, working in you that which is acceptable in his sight, through Jesus Christ, to whom be glory from age to age. Amen. (aiōn g165)
Și limba este un foc, o lume a nedreptății; astfel este limba printre membrele noastre; întinează tot trupul și aprinde cursul naturii; și este aprinsă de iad. (Geenna g1067)
And the tongue is a fire, the world of iniquity. So is the tongue placed among our members, defiling the whole body, setting on fire the course of life, and being set on fire by hell. (Geenna g1067)
Fiind născuți din nou, nu dintr-o sămânță putrezitoare, ci neputrezitoare, prin cuvântul lui Dumnezeu, care trăiește și rămâne pentru totdeauna. (aiōn g165)
having been begotten again, not with corruptible seed, but with incorruptible, by the word of God, which lives and abides forever. (aiōn g165)
Dar cuvântul Domnului durează pentru totdeauna. Iar acesta este cuvântul care prin evanghelie vă este predicat. (aiōn g165)
but the word of the Lord abides forever: and this is the word which has been preached as gospel to you. (aiōn g165)
Dacă cineva vorbește, să vorbească conform oracolelor lui Dumnezeu; dacă cineva servește, să facă aceasta conform abilității pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu, în toate, să fie glorificat prin Isus Cristos, a căruia fie lauda și domnia pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
If any man speaks, let him speak as the oracles of God: if any man acts as a deacon, let him do this as from the strength which God supplies; that in all things God may be glorified through Jesus Christ, to whom be glory and strength from age to age. Amen. (aiōn g165)
Dar Dumnezeul întregului har, care ne-a chemat la gloria sa eternă prin Cristos Isus, după ce ați suferit un timp, să vă facă desăvârșiți, neclintiți, întăriți, întemeiați. (aiōnios g166)
But may the God of all grace, who has called us to his eternal glory by Christ Jesus, after you have suffered a while, make you perfect, establish, strengthen, confirm you. (aiōnios g166)
A lui fie gloria și domnia pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
To him be glory and dominion from age to age. Amen. (aiōn g165)
Fiindcă astfel din abundență vă va fi dată intrare în împărăția veșnică a Domnului și Salvatorului nostru Isus Cristos. (aiōnios g166)
For thus will an entrance be given you abundantly into the eternal kingdom of our Lord and Savior Jesus Christ. (aiōnios g166)
Căci dacă Dumnezeu nu a cruțat îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat jos în iad și i-a predat în lanțurile întunericului, să fie păstrați pentru judecată, (Tartaroō g5020)
For if God spared not the angels that sinned, but cast them down to Tartarus, and delivered them over to chains of darkness, to be kept for judgment; (Tartaroō g5020)
Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului și Salvatorului nostru Isus Cristos. A lui fie gloria deopotrivă acum și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
But grow in grace, and in the knowledge of our Lord and Savior Jesus Christ. To him be glory both now and to the day of eternity. Amen. (aiōn g165)
(Căci viața a fost arătată și noi am văzut-o și aducem mărturie și vă anunțăm acea viață eternă, care era cu Tatăl și care ne-a fost arătată); (aiōnios g166)
(the life also was manifested, and we have seen, and do testify, and declare to you that eternal life, which was with the Father, and was manifested to us; ) (aiōnios g166)
Și lumea și pofta ei trece, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna. (aiōn g165)
And the world and its desire passes away: but he that does the will of God, abides forever. (aiōn g165)
Și aceasta este promisiunea pe care el ne-a promis-o: viața eternă. (aiōnios g166)
And this is the promise which he has promised us, even eternal life. (aiōnios g166)
Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș, și știți că niciun ucigaș nu are viață eternă rămânând în el. (aiōnios g166)
Whoever hates his brother, is a murderer: and you know that no murderer has eternal life abiding in him. (aiōnios g166)
Și aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul său. (aiōnios g166)
And this is the testimony, that God has given us eternal life: and this life is in his Son. (aiōnios g166)
V-am scris acestea, vouă, care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să știți că aveți viață eternă și să credeți în numele Fiului lui Dumnezeu. (aiōnios g166)
I have written these things to you that believe on the name of the Son of God, that you may know that you have eternal life, and that you may believe on the name of the Son of God. (aiōnios g166)
Și știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat înțelegere ca să cunoaștem pe cel ce este adevărat; și suntem în cel ce este adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul cel adevărat și viața eternă. (aiōnios g166)
And we know that the Son of God has come, and has given us understanding, that we may know him that is true: and we are in him that is true, in his Son Jesus Christ. This is the true God, and life eternal. (aiōnios g166)
Datorită adevărului care rămâne în noi și va fi cu noi pentru totdeauna. (aiōn g165)
we all love you, on account of the truth that dwells in us, and which will be with us forever: (aiōn g165)
Şi pe îngerii care nu şi-au ţinut domeniul de activitate, ci şi-au părăsit propria locuinţă, el i-a păstrat în lanţuri veşnice sub întuneric, pentru judecata marii zile. (aïdios g126)
The angels also that kept not their own dominion, but left their proper habitation, he has reserved, in eternal chains under darkness, to the judgment of the great day. (aïdios g126)
Aşa cum Sodoma şi Gomora şi cetăţile din jurul lor, care asemenea acelora, s-au dedat curviei şi au mers după altă carne, sunt puse înainte ca exemplu, suferind răzbunarea focului etern. (aiōnios g166)
So Sodom and Gomorrah, and the cities which were about them, in like manner giving themselves over to lewdness, and following after other flesh, are set forth as an example, suffering the punishment of eternal fire. (aiōnios g166)
Valuri furioase ale mării, înspumându-şi propria ruşine; stele rătăcitoare, cărora negrul întunericului le este rezervat pentru totdeauna. (aiōn g165)
raging waves of the sea, foaming up their own shame: wandering stars, for whom the blackness of darkness is reserved forever. (aiōn g165)
Păziţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, aşteptând mila Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţă eternă. (aiōnios g166)
keep yourselves in the love of God, looking for the mercy of our Lord Jesus Christ, in order to eternal life. (aiōnios g166)
Singurului Dumnezeu înţelept, Salvatorul nostru, a lui fie gloria şi maiestatea, domnia şi puterea, deopotrivă acum şi întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
to the only God our Savior, be glory and majesty, strength and authority, both now and throughout all the ages. Amen. (aiōn g165)
Și ne-a făcut împărați și preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său, a lui fie gloria și domnia pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
and has made us a kingdom, priests to his God and Father; to him be glory and might from age to age. Amen. (aiōn g165)
Și sunt cel ce trăiește deși a fost mort; și, iată, eu sunt viu pentru totdeauna și întotdeauna, Amin; și am cheile iadului și ale morții. (aiōn g165, Hadēs g86)
and I am he that lives; and I was dead, and behold, I am alive from age to age: and I have the keys of hades and of death. (aiōn g165, Hadēs g86)
Și când acele ființe vii dau glorie și onoare și mulțumiri celui ce șade pe tron, care trăiește pentru totdeauna și întotdeauna, (aiōn g165)
And when the living creatures give glory and honor and thanks to him that sits on the throne, who lives from age to age, (aiōn g165)
Cei douăzeci și patru de bătrâni cad jos înaintea celui ce șade pe tron și se închină celui ce trăiește pentru totdeauna și întotdeauna și își aruncă coroanele înaintea tronului, spunând: (aiōn g165)
the twenty-four elders fall down before him that sits on the throne, and worship him that lives from age to age, and throw their crowns before the throne, saying: (aiōn g165)
Și pe fiecare creatură care este în cer și pe pământ și sub pământ și pe cele ce sunt în mare și pe toate care se află în acestea le-am auzit spunând: Binecuvântarea și onoarea și gloria și puterea fie ale aceluia ce șade pe tron și a Mielului, pentru totdeauna și întotdeauna. (aiōn g165)
And every creature that is in heaven, and on the earth, and under the earth, and such as are on the sea, even all that are in them, I heard saying: To him that sits on the throne, and to the Lamb, be blessing and honor and glory and strength from age to age. (aiōn g165)
Și m-am uitat și, iată, un cal gălbui; și numele celui ce ședea pe el era Moartea, și Iadul venea cu el. Și li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, să ucidă cu sabie și cu foamete și cu moarte și cu fiarele pământului. (Hadēs g86)
And I saw, and behold, a pale horse; and the name of him that sat upon him was Death: and Hades followed with him. And authority was given to him over the fourth part of the earth, to kill with the sword, and with famine, and with death, and with the beasts of the earth. (Hadēs g86)
Spunând: Amin. Binecuvântarea și gloria și înțelepciunea și mulțumirea și onoarea și puterea și tăria fie Dumnezeului nostru, pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. (aiōn g165)
saying, Amen: blessing and glory and wisdom and thanks and honor and power and strength be to our God from acre to acre. Amen. (aiōn g165)
Și al cincilea înger a trâmbițat și am văzut că o stea a căzut din cer pe pământ; și lui i-a fost dată cheia gropii fără fund. (Abyssos g12)
And the fifth angel sounded; and I saw a star fall from heaven to the earth; and there was given to him the key of the pit of the abyss; (Abyssos g12)
Și a deschis groapa fără fund; și a urcat un fum din groapă ca fumul unui mare cuptor; și soarele și văzduhul au fost întunecate din cauza fumului gropii. (Abyssos g12)
and he opened the pit of the abyss; and there arose a smoke out of the pit, like the smoke of a great furnace; and the sun and the air were darkened by the smoke of the pit. (Abyssos g12)
Și aveau peste ele un împărat, care este îngerul gropii fără fund, al cărui nume în evreiește este Abadon, iar în greacă are numele Apolion. (Abyssos g12)
And they had over them a king, the angel of the abyss: his name, in Hebrew, is Abaddon, and, in Greek, he has the name Apollyon. (Abyssos g12)
Și a jurat pe cel ce trăiește pentru totdeauna și întotdeauna, care a creat cerul și lucrurile care sunt în el, și pământul și lucrurile care sunt pe el, și marea și lucrurile care sunt în ea, că timp nu va mai fi; (aiōn g165)
and swore by him that lives from age to age, who created the heaven and the things that are in it, and the earth and the things that are in it, and the sea and the things that are in it, That time should no longer intervene, (aiōn g165)
Și când ei vor fi terminat mărturia lor, fiara care se ridică din groapa fără fund va face război împotriva lor și îi va învinge și îi va ucide. (Abyssos g12)
And when they shall have finished their testimony, the beast that ascends out of the abyss will make war with them, and overcome them, and kill them. (Abyssos g12)
Și al șaptelea înger a trâmbițat; și au fost în cer voci tari, spunând: Împărățiile acestei lumi au devenit ale Domnului nostru și ale Cristosului său; și el va domni pentru totdeauna și întotdeauna. (aiōn g165)
And the seventh angel sounded; and there were great voices in heaven, saying: The kingdom of the world has become our Lord’s and his Christ’s, and he shall reign from age to age. (aiōn g165)
Și am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având evanghelia veșnică, pentru a predica celor ce locuiesc pe pământ și fiecărei națiuni și rase și limbi și popor, (aiōnios g166)
And I saw another angel flying in mid-heaven, having the eternal gospel to preach to those who dwell on the earth, even to every nation and tribe and tongue and people; (aiōnios g166)
Și fumul chinului lor se ridică în sus pentru totdeauna și întotdeauna; și nu au odihnă ziua și noaptea cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei. (aiōn g165)
and the smoke of their torment ascends from age to age: and they who worship the beast and his image, and whoever receives the mark of his name, have no rest day or night. (aiōn g165)
Și una dintre cele patru ființe vii a dat celor șapte îngeri șapte potire de aur pline de furia lui Dumnezeu, care trăiește pentru totdeauna și întotdeauna. (aiōn g165)
And one of the four living creatures gave to the seven angels seven golden cups full of the wrath of God, who lives from age to age. (aiōn g165)
Fiara pe care ai văzut-o era și nu este; și se va ridica din groapa fără fund și va merge în pieire; și se vor minuna cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu au fost scrise în cartea vieții de la întemeierea lumii, când ei privesc fiara care era și nu este, și totuși este. (Abyssos g12)
The beast that you saw, was, and is not, and will come out of the abyss, and go to perdition; and those who dwell on the earth, whose names were not written in the book of life from the foundation of the world, will wonder, when they see the beast that was, and is not, though he is yet present. (Abyssos g12)
Și din nou au spus: Aleluia! Și fumul ei se ridică în sus pentru totdeauna și întotdeauna. (aiōn g165)
And again they said: Alleluia; and her smoke rises up from age to age. (aiōn g165)
Și fiara a fost prinsă, și cu ea profetul fals, care în fața sa lucra miracole, cu care înșela pe cei ce au primit semnul fiarei și pe cei ce se închinau icoanei sale. Aceștia doi au fost aruncați de vii într-un lac de foc arzând cu pucioasă. (Limnē Pyr g3041 g4442)
And the beast was taken, and the false prophet that was with him, who did signs in his presence, with which he deceived those who received the mark of the beast, and those who worshiped his image. These two were thrown alive into the lake of fire, which burns with brimstone. (Limnē Pyr g3041 g4442)
Și am văzut un înger coborând din cer, având cheia gropii fără fund și un lanț mare în mâna sa. (Abyssos g12)
And I saw an angel come down from heaven, having the key of the abyss, and a great chain in his hand. (Abyssos g12)
Și l-a aruncat în groapa fără fund și l-a închis și a pus un sigiliu deasupra lui, ca el să nu mai înșele națiunile până se vor împlini cei o mie de ani; și după aceea el trebuie dezlegat pentru puțin timp. (Abyssos g12)
and threw him into the abyss, and shut him up, and set a seal upon him, that he should deceive the nations no more, till the thousand years should be completed: and after this he must be loosed for a little while. (Abyssos g12)
Și diavolul care i-a înșelat a fost aruncat în lacul de foc și pucioasă, unde sunt fiara și profetul fals, și vor fi chinuiți zi și noapte pentru totdeauna și întotdeauna. (aiōn g165, Limnē Pyr g3041 g4442)
And the devil who deceived them was thrown into the lake of fire and brimstone, where the beast and the false prophet are: and they shall be tormented day and night from age to age. (aiōn g165, Limnē Pyr g3041 g4442)
Și marea a dat pe morții care erau în ea; și moartea și iadul au dat pe morții care erau în ele; și au fost judecați, fiecare conform cu faptele lor. (Hadēs g86)
And the sea gave up the dead that were in it; and death and hades gave up the dead that were in them; and they were judged, every one according to his works. (Hadēs g86)
Și moartea și iadul au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este moartea a doua. (Hadēs g86, Limnē Pyr g3041 g4442)
And death and hades were cast into the lake of fire: this is the second death. (Hadēs g86, Limnē Pyr g3041 g4442)
Și cel ce nu a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc. (Limnē Pyr g3041 g4442)
And if any one was not found written in the book of life, he was thrown into the lake of fire. (Limnē Pyr g3041 g4442)
Dar fricoșii și cei care nu cred și scârboșii și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte. (Limnē Pyr g3041 g4442)
But the fearful, and the unbelieving, and the detestable, and murderers and lewd persons and sorcerers and idolaters and all liars, shall have their part in the lake that burns with fire and brimstone, which is the second death. (Limnē Pyr g3041 g4442)
Și nu va fi noapte acolo; și nu vor avea nevoie de candelă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le dă lumină; și vor domni pentru totdeauna și întotdeauna. (aiōn g165)
And there shall be no more night; and they have no need of the lamp, nor of the light of the sun: for the Lord God will give them light: and they shall reign from age to age. (aiōn g165)

RBT > Aionian Verses: 264
EAA > Aionian Verses: 200