< Mica 5 >

1 Acum adună-te în cete, tu, fiică a cetelor; el ne-a asediat; ei vor lovi pe judecătorul lui Israel cu un toiag peste obraz.
딸 군대여, 너는 떼를 모을지어다 그들이 우리를 에워쌌으니 막대기로 이스라엘 재판자의 뺨을 치리로다
2 Dar tu, Betleeme Efrata, deși ești mică între miile lui Iuda, totuși din tine îmi va ieși cel care va fi conducător peste Israel, a cărui ieșiri au fost din vechime, din veșnicie.
베들레헴 에브라다야, 너는 유다 족속 중에 작을지라도 이스라엘을 다스릴 자가 네게서 내게로 나올 것이라 그의 근본은 상고에 태초에니라
3 De aceea el va renunța la ei, până când cea care este în travaliu a născut: atunci rămășița fraților lui se va întoarce la copiii lui Israel.
그러므로 임산한 여인이 해산하기까지 그들을 붙여 두시겠고 그 후에는 그 형제 남은 자가 이스라엘 자손에게로 돌아오리니
4 Și el va sta în picioare și va paște în tăria DOMNULUI, în maiestatea numelui DOMNULUI, Dumnezeul lui; și ei vor dăinui; fiindcă acum el va fi mare până la marginile pământului.
그가 여호와의 능력과 그 하나님 여호와의 이름의 위엄을 의지하고 서서 그 떼에게 먹여서 그들로 안연히 거하게 할 것이라 이제 그가 창대하여 땅 끝까지 미치리라
5 Și acest bărbat va fi pacea, când Asirianul va veni în țara noastră; și când el va călca în palatele noastre, atunci vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt bărbați conducători.
이 사람은 우리의 평강이 될 것이라 앗수르 사람이 우리 땅에 들어와서 우리 궁들을 밟을 때에는 우리가 일곱 목자와 여덟 군왕을 일으켜 그를 치리니
6 Și ei vor pustii țara Asiriei cu sabia, și țara lui Nimrod în intrările acesteia; astfel el ne va elibera de Asirian, când va veni în țara noastră și când va călca înăuntrul granițelor noastre.
그들이 칼로 앗수르 땅을 황무케 하며 니므롯 땅에 들어와서 우리 지경을 밟을 때에는 그가 우리를 그에게서 건져 내리라
7 Și rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă de la DOMNUL, ca ploaia pe iarbă, care nu întârzie pentru om nici nu așteaptă pe fiii oamenilor.
야곱의 남은 자는 많은 백성 중에 있으리니 그들은 여호와에게로서 내리는 이슬 같고 풀 위에 내리는 단비 같아서 사람을 기다리지 아니하며 인생을 기다리지 아니할 것이며
8 Și rămășița lui Iacob va fi printre neamuri în mijlocul multor popoare ca un leu printre fiarele pădurii, ca un leu tânăr printre turmele de oi, care, dacă trece prin ele, deopotrivă calcă în picioare și sfâșie în bucăți și nimeni nu poate elibera.
야곱의 남은 자는 열국 중과 여러 백성 중에 있으리니 그들은 수풀의 짐승 중의 사자 같고 양떼 중의 젊은 사자 같아서 만일 지나간즉 밟고 찢으리니 능히 구원할 자가 없을 것이라
9 Mâna ta se va înălța asupra potrivnicilor tăi și toți dușmanii tăi vor fi stârpiți.
네 손이 네 대적 위에 들려서 네 모든 원수를 진멸하기를 바라노라
10 Și se va întâmpla, în acea zi, spune DOMNUL, că voi stârpi caii tăi din mijlocul tău și îți voi distruge carele.
여호와께서 가라사대 그 날에 이르러는 내가 너의 말을 너의 중에서 멸절하며 너의 병거를 훼파하며
11 Și voi stârpi cetățile țării tale și voi dărâma toate întăriturile tale,
너의 땅의 성읍들을 멸하며 너의 모든 견고한 성을 무너뜨릴 것이며
12 Și voi stârpi vrăjitoriile din mâna ta; și nu vei mai avea ghicitori;
내가 또 복술을 너의 손에서 끊으리니 네게 다시는 점장이가 없게 될 것이며
13 Chipurile tale cioplite le voi stârpi deopotrivă și stâlpii tăi idolești din mijlocul tău; și nu te vei mai închina lucrării mâinilor tale.
내가 너의 새긴 우상과 주상을 너의 중에서 멸절하리니 네가 네 손으로 만든 것을 다시는 섬기지 아니하리라
14 Și voi smulge dumbrăvile tale de închinare din mijlocul tău, astfel îți voi distruge cetățile.
내가 또 너의 아세라 목상을 너의 중에서 빼어 버리고 너의 성읍들을 멸할 것이며
15 Și voi face răzbunare în mânie și furie asupra păgânilor, așa cum ei nu au auzit.
내가 또 진노와 분한으로 청종치 아니한 나라에 갚으리라 하셨느니라

< Mica 5 >