< Mica 5 >
1 Acum adună-te în cete, tu, fiică a cetelor; el ne-a asediat; ei vor lovi pe judecătorul lui Israel cu un toiag peste obraz.
成群的民哪,现在你要聚集成队; 因为仇敌围攻我们, 要用杖击打以色列审判者的脸。
2 Dar tu, Betleeme Efrata, deși ești mică între miile lui Iuda, totuși din tine îmi va ieși cel care va fi conducător peste Israel, a cărui ieșiri au fost din vechime, din veșnicie.
伯利恒的以法他啊, 你在犹大诸城中为小, 将来必有一位从你那里出来, 在以色列中为我作掌权的; 他的根源从亘古,从太初就有。
3 De aceea el va renunța la ei, până când cea care este în travaliu a născut: atunci rămășița fraților lui se va întoarce la copiii lui Israel.
耶和华必将以色列人交付敌人, 直等那生产的妇人生下子来。 那时掌权者其余的弟兄 必归到以色列人那里。
4 Și el va sta în picioare și va paște în tăria DOMNULUI, în maiestatea numelui DOMNULUI, Dumnezeul lui; și ei vor dăinui; fiindcă acum el va fi mare până la marginile pământului.
他必起来,倚靠耶和华的大能, 并耶和华—他 神之名的威严, 牧养他的羊群。 他们要安然居住; 因为他必日见尊大,直到地极。
5 Și acest bărbat va fi pacea, când Asirianul va veni în țara noastră; și când el va călca în palatele noastre, atunci vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt bărbați conducători.
这位必作我们的平安。 当亚述人进入我们的地境, 践踏宫殿的时候, 我们就立起七个牧者, 八个首领攻击他。
6 Și ei vor pustii țara Asiriei cu sabia, și țara lui Nimrod în intrările acesteia; astfel el ne va elibera de Asirian, când va veni în țara noastră și când va călca înăuntrul granițelor noastre.
他们必用刀剑毁坏亚述地 和宁录地的关口。 亚述人进入我们的地境践踏的时候, 他必拯救我们。
7 Și rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă de la DOMNUL, ca ploaia pe iarbă, care nu întârzie pentru om nici nu așteaptă pe fiii oamenilor.
雅各余剩的人必在多国的民中, 如从耶和华那里降下的露水, 又如甘霖降在草上; 不仗赖人力,也不等候世人之功。
8 Și rămășița lui Iacob va fi printre neamuri în mijlocul multor popoare ca un leu printre fiarele pădurii, ca un leu tânăr printre turmele de oi, care, dacă trece prin ele, deopotrivă calcă în picioare și sfâșie în bucăți și nimeni nu poate elibera.
雅各余剩的人必在多国多民中, 如林间百兽中的狮子, 又如少壮狮子在羊群中。 他若经过就必践踏撕裂, 无人搭救。
9 Mâna ta se va înălța asupra potrivnicilor tăi și toți dușmanii tăi vor fi stârpiți.
愿你的手举起,高过敌人! 愿你的仇敌都被剪除!
10 Și se va întâmpla, în acea zi, spune DOMNUL, că voi stârpi caii tăi din mijlocul tău și îți voi distruge carele.
耶和华说:到那日, 我必从你中间剪除马匹, 毁坏车辆,
11 Și voi stârpi cetățile țării tale și voi dărâma toate întăriturile tale,
也必从你国中除灭城邑, 拆毁一切的保障,
12 Și voi stârpi vrăjitoriile din mâna ta; și nu vei mai avea ghicitori;
又必除掉你手中的邪术; 你那里也不再有占卜的。
13 Chipurile tale cioplite le voi stârpi deopotrivă și stâlpii tăi idolești din mijlocul tău; și nu te vei mai închina lucrării mâinilor tale.
我必从你中间除灭雕刻的偶像和柱像, 你就不再跪拜自己手所造的。
14 Și voi smulge dumbrăvile tale de închinare din mijlocul tău, astfel îți voi distruge cetățile.
我必从你中间拔出木偶, 又毁灭你的城邑。
15 Și voi face răzbunare în mânie și furie asupra păgânilor, așa cum ei nu au auzit.
我也必在怒气和忿怒中向那不听从的列国施报。