< Maleahi 4 >
1 Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor; şi toţi cei mândri, da, şi toţi cei ce lucrează cu stricăciune vor fi miriştea; şi ziua care vine îi va arde în întregime, spune DOMNUL oştirilor, astfel încât nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.
Jo redzi, tā diena nāk degoša kā ceplis, tad visi lepnie un visi bezdievības darītāji būs rugāji, un tā nākamā diena tos iededzinās, saka Tas Kungs Cebaot, kas tiem nepametīs nedz sakni, nedz zaru.
2 Dar vouă, care vă temeţi de numele meu, vi se va ridica Soarele dreptăţii cu vindecare în aripile lui; şi veţi merge înainte şi veţi creşte ca viţeii din staul.
Bet jums, kas Manu vārdu bīstaties, taisnības saule uzlēks, un dziedināšana būs apakš viņas spārniem, un jūs iziesiet un lēksiet kā baroti teļi.
3 Şi veţi călca în picioare pe cei stricaţi, căci vor fi cenuşă sub tălpile picioarelor voastre în ziua în care voi face aceasta, spune DOMNUL oştirilor.
Un jūs samīsiet bezdievīgos, jo tie būs pelni apakš jūsu pēdām tai dienā, ko Es darīšu, saka Tas Kungs Cebaot.
4 Amintiţi-vă legea lui Moise, servitorul meu, pe care i-am poruncit-o în Horeb pentru tot Israelul, cu statutele şi judecăţile.
Pieminiet Mozus, Mana kalpa, bauslību, ko Es viņam esmu pavēlējis Horeba kalnā priekš visa Israēla, tos likumus un tās tiesas.
5 Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie înainte de a veni ziua DOMNULUI cea mare şi înspăimântătoare;
Redzi, Es jums sūtu pravieti Eliju, pirms nāks Tā Kunga lielā un bijājamā diena.
6 Şi el va întoarce inima părinţilor la copii şi inima copiilor la părinţii lor, ca nu cumva să vin şi să lovesc pământul cu blestem.
Un viņš atgriezīs tēvu sirdis pie bērniem un bērnu sirdis pie tēviem, lai Es nenāku, zemi izdeldēt.