< Maleahi 4 >
1 Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor; şi toţi cei mândri, da, şi toţi cei ce lucrează cu stricăciune vor fi miriştea; şi ziua care vine îi va arde în întregime, spune DOMNUL oştirilor, astfel încât nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.
Ecce enim dies veniet succensa quasi caminus: et erunt omnes superbi et omnes facientes impietatem stipula: et inflammabit eos dies veniens, dicit Dominus exercituum, quæ non derelinquet eis radicem et germen.
2 Dar vouă, care vă temeţi de numele meu, vi se va ridica Soarele dreptăţii cu vindecare în aripile lui; şi veţi merge înainte şi veţi creşte ca viţeii din staul.
Et orietur vobis timentibus nomen meum sol justitiæ, et sanitas in pennis ejus: et egrediemini, et salietis sicut vituli de armento.
3 Şi veţi călca în picioare pe cei stricaţi, căci vor fi cenuşă sub tălpile picioarelor voastre în ziua în care voi face aceasta, spune DOMNUL oştirilor.
Et calcabitis impios, cum fuerint cinis sub planta pedum vestrorum, in die qua ego facio, dicit Dominus exercituum.
4 Amintiţi-vă legea lui Moise, servitorul meu, pe care i-am poruncit-o în Horeb pentru tot Israelul, cu statutele şi judecăţile.
Mementote legis Moysi servi mei, quam mandavi ei in Horeb ad omnem Israël, præcepta et judicia.
5 Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie înainte de a veni ziua DOMNULUI cea mare şi înspăimântătoare;
Ecce ego mittam vobis Eliam prophetam, antequam veniat dies Domini magnus et horribilis.
6 Şi el va întoarce inima părinţilor la copii şi inima copiilor la părinţii lor, ca nu cumva să vin şi să lovesc pământul cu blestem.
Et convertet cor patrum ad filios, et cor filiorum ad patres eorum: ne forte veniam, et percutiam terram anathemate.