< Luca 20 >
1 Și s-a întâmplat într-una din acele zile, pe când învăța el poporul în templu și predica evanghelia, că preoții de seamă și scribii au venit peste el cu bătrânii,
2 Și i-au vorbit, spunând: Spune-ne, prin ce autoritate faci tu acestea? Sau cine este cel ce ți-a dat această autoritate?
3 Iar el a răspuns și le-a zis: Vă voi întreba și eu un lucru; și răspundeți-mi:
4 Botezul lui Ioan era din cer, sau de la oameni?
5 Dar discutau între ei, spunând: Dacă vom spune: Din cer, el va spune: Atunci de ce nu l-ați crezut?
6 Dar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre; fiindcă sunt convinși că Ioan era un profet.
7 Și au răspuns că nu puteau spune de unde [era].
8 Și Isus le-a spus: Nici eu nu vă spun prin ce autoritate fac acestea.
9 Apoi a început să spună poporului această parabolă: Un anumit om a plantat o vie și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată pentru un timp îndelungat.
10 Și la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să îi dea din rodul viei; dar viticultorii l-au bătut și l-au trimis fără nimic.
11 Și din nou, a trimis alt rob; și l-au bătut și pe acela și l-au ocărât și l-au trimis fără nimic.
12 Și din nou, a trimis un al treilea; și de asemenea l-au rănit și l-au aruncat afară.
13 Atunci a spus domnul viei: Ce să fac? Voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate, văzându-l, îl vor respecta.
14 Dar când viticultorii l-au văzut, discutau între ei, spunând: Acesta este moștenitorul; să îl ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.
15 Și l-au aruncat afară din vie și l-au ucis. Ce le va face așadar domnul viei?
16 Va veni și va nimici pe acești viticultori și va da via altora. Și când au auzit, au spus: Nicidecum.
17 Iar el i-a privit și a spus: Atunci ce este acest lucru, care este scris: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului temeliei.
18 Oricine va cădea peste acea piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea aceasta, îl va spulbera.
19 Și preoții de seamă și scribii căutau să pună mâinile pe el în ora aceea; dar se temeau de popor; fiindcă au priceput că spusese această parabolă împotriva lor.
20 Și îl pândeau și au trimis spioni, care se prefăceau oameni drepți, ca să [îl] prindă în cuvintele lui, așa încât să îl dea puterii și autorității guvernatorului.
21 Și l-au întrebat, spunând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți cu dreptate și nici nu cauți la fața oamenilor, ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.
22 Este legiuit pentru noi să dăm taxă Cezarului, sau nu?
23 Dar el a priceput viclenia lor și le-a spus: De ce mă ispitiți?
24 Arătați-mi un dinar. Al cui chip și inscripție o are? Ei au răspuns și au zis: Al Cezarului.
25 Iar el le-a spus: De aceea dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.
26 Și nu au putut să îl prindă în cuvintele lui înaintea poporului; și s-au minunat de răspunsul lui și au tăcut.
27 Apoi au venit unii dintre saduchei, care neagă că există vreo înviere; și l-au întrebat,
28 Spunând: Învățătorule, Moise ne-a scris: Dacă fratele cuiva moare, având soție și el moare fără copii, ca fratele lui să îi ia soția și să ridice sămânță fratelui său.
29 Așadar au fost șapte frați; și primul a luat o soție și a murit fără copii.
30 Și al doilea a luat-o de soție și el a murit fără copii.
31 Și al treilea, a luat-o; și în același fel și cei șapte; și nu au lăsat copii și au murit.
32 La urma tuturor a murit și femeia.
33 La înviere așadar, căruia dintre ei este ea soție? Fiindcă toți cei șapte au avut-o de soție.
34 Și Isus, răspunzând, le-a zis: Fiii și fiicele acestei lumi se însoară și se mărită; (aiōn )
35 Dar cei socotiți demni să obțină acea lume și învierea dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; (aiōn )
36 Nici nu vor putea muri de atunci încolo; fiindcă sunt egali cu îngerii; și sunt copiii lui Dumnezeu, fiind copiii învierii.
37 Dar că morții sunt înviați, chiar Moise a arătat la rug, când numește pe Domnul: Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob.
38 Fiindcă el nu este un Dumnezeu al morților, ci al celor vii; fiindcă toți trăiesc pentru el.
39 Atunci unii dintre scribi, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai spus.
40 Iar după aceea nu au mai cutezat să îl întrebe nimic.
41 Iar el le-a spus: Cum spun ei: Cristos este fiul lui David?
42 Și însuși David spune în cartea Psalmilor: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea,
43 Până fac pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
44 David într-adevăr îl numește Domn; cum este el atunci fiul lui?
45 Atunci, în auzul întregului popor a spus discipolilor săi:
46 Păziți-vă de scribii care doresc să se plimbe în robe lungi și iubesc saluturile în piețe și scaunele de frunte în sinagogi și locurile de onoare la ospețe;
47 Care devorează casele văduvelor și de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceștia vor primi mai mare damnare.