< Leviticul 8 >
1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
2 Ia pe Aaron și pe fiii săi cu el și veșmintele și untdelemnul ungerii și un taur pentru ofranda pentru păcat și doi berbeci și un coș cu azime;
3 Și adună toată adunarea la ușa tabernacolului întâlnirii.
4 Și Moise a făcut precum DOMNUL i-a poruncit; și adunarea s-a strâns la ușa tabernacolului întâlnirii.
5 Și Moise a spus adunării: Acesta este lucrul pe care DOMNUL l-a poruncit să fie făcut.
6 Și Moise a adus pe Aaron și pe fiii săi și i-a spălat cu apă.
7 Și a pus tunica pe el și l-a încins cu brâul și l-a îmbrăcat cu mantia și a pus efodul pe el și l-a încins cu brâul efodului, lucrat iscusit, și l-a strâns cu acesta.
8 Și a pus pieptarul pe el, de asemenea a pus în pieptar pe Urim și Tumim.
9 Și a pus mitra pe capul lui; de asemenea peste mitră, chiar peste partea ei dinainte, a pus placa din aur, sfânta coroană; precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
10 Și Moise a luat untdelemnul ungerii și a uns tabernacolul și tot ce era în el și le-a sfințit.
11 Și a stropit cu acesta de șapte ori peste altar și a uns altarul și toate vasele lui, deopotrivă ligheanul și piedestalul lui, pentru a le sfinți.
12 Și a turnat pe capul lui Aaron din untdelemnul ungerii și l-a uns, pentru a-l sfinți.
13 Și Moise a adus pe fiii lui Aaron și a pus tunici pe ei și i-a încins cu brâie și a pus bonete pe ei, precum DOMNUL a poruncit lui Moise.
14 Și a adus taurul pentru ofranda pentru păcat; și Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe capul taurului pentru ofranda pentru păcat.
15 Și l-a înjunghiat; și Moise a luat sângele și l-a pus pe coarnele altarului, de jur împrejur, cu degetul său, și a purificat altarul și a turnat sângele la baza altarului și l-a sfințit, pentru a face împăcare pe el.
16 Și a luat toată grăsimea care era pe măruntaie și lobul de pe ficat și cei doi rinichi și grăsimea lor și Moise le-a ars pe altar.
17 Dar taurul și pielea lui, carnea lui și balega lui, le-a ars cu foc în afara taberei; precum DOMNUL a poruncit lui Moise.
18 Și a adus berbecul pentru ofranda arsă, și Aaron și fiii săi, și-au pus mâinile pe capul berbecului.
19 Iar el l-a înjunghiat; și Moise a stropit sângele peste altar, de jur împrejur.
20 Și a tăiat berbecul în bucăți; și Moise a ars capul și bucățile și grăsimea.
21 Și a spălat măruntaiele și picioarele în apă; și Moise a ars întregul berbec pe altar, acesta a fost un sacrificiu ars ca aromă dulce și ofrandă făcută prin foc DOMNULUI; precum DOMNUL a poruncit lui Moise.
22 Și a adus celălalt berbec, berbecul consacrării, și Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe capul berbecului.
23 Iar el l-a înjunghiat; și Moise a luat din sângele acestuia și a pus pe vârful urechii drepte a lui Aaron și pe degetul mare de la mâna lui dreaptă și pe degetul mare de la piciorul lui drept.
24 Și a adus pe fiii lui Aaron și Moise a pus din sânge pe vârful urechii lor drepte și pe degetul mare al mâinii lor drepte și pe degetul mare al piciorului lor drept; și Moise a stropit sângele peste altar, de jur împrejur.
25 Și a luat grăsimea și noada și toată grăsimea care era pe măruntaie și lobul de pe ficat și cei doi rinichi și grăsimea lor și spata dreaptă;
26 Și din coșul cu azime, care era înaintea DOMNULUI, a luat o turtă nedospită și o turtă unsă cu untdelemn și un biscuit, și le-a pus pe grăsime și pe spata dreaptă;
27 Și el a pus toate pe mâinile lui Aaron și pe mâinile fiilor săi și le-a legănat ca ofrandă legănată înaintea DOMNULUI.
28 Și Moise le-a luat de pe mâinile lor și le-a ars pe altar peste ofranda arsă, ele au fost consacrări ca aromă dulce, aceasta este ofrandă făcută prin foc DOMNULUI.
29 Și Moise a luat pieptul și l-a legănat ca ofrandă legănată înaintea DOMNULUI, căci din berbecul consacrării pieptul era partea lui Moise, precum DOMNUL a poruncit lui Moise.
30 Și Moise a luat din untdelemnul ungerii și din sângele care era pe altar, și l-a stropit pe Aaron și pe veșmintele lui și pe fiii săi și pe veșmintele fiilor săi, împreună cu el; și a sfințit pe Aaron și veșmintele lui, și pe fiii săi și veșmintele lor, împreună cu el.
31 Și Moise le-a spus lui Aaron și fiilor săi: Fierbeți carnea la ușa tabernacolului întâlnirii; și acolo mâncați-o cu pâinea ce este în coșul consacrării, precum am poruncit eu, spunând: Aaron și fiii să o mănânce.
32 Și ceea ce rămâne din carne și din pâine să o ardeți cu foc.
33 Și să nu ieșiți pe ușa tabernacolului întâlnirii în cele șapte zile, până ce zilele consacrării voastre ajung la sfârșit, pentru că în șapte zile el vă va consacra.
34 Precum a făcut el astăzi, astfel a poruncit DOMNUL să facem, pentru a face ispășire pentru voi.
35 De aceea să locuiți la ușa tabernacolului întâlnirii zi și noapte, șapte zile, și să păziți însărcinarea DOMNULUI, ca să nu muriți, pentru că așa îmi este poruncit.
36 Astfel Aaron și fiii săi au împlinit toate lucrurile pe care DOMNUL le-a poruncit prin mâna lui Moise.