< Leviticul 20 >

1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând:
여호와께서 모세에게 일러 가라사대
2 Mai spune o dată copiilor lui Israel: Oricine dintre copiii lui Israel, sau dintre străinii care locuiesc temporar în Israel, dă pe cineva din sămânța sa lui Moloh, acela negreșit să fie dat morții, poporul să îl ucidă cu pietre.
너는 이스라엘 자손에게 또 이르라 무릇 그가 이스라엘 자손이든지 이스라엘에 우거한 타국인이든지 그 자식을 몰렉에게 주거든 반드시 죽이되 그 지방 사람이 돌로 칠 것이요
3 Și îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și îl voi stârpi din mijlocul poporului său, pentru că el a dat din sămânța sa lui Moloh, ca să spurce sanctuarul meu și să pângărească numele meu sfânt.
나도 그 사람에게 진노하여 그를 그 백성 중에서 끊으리니 이는 그가 그 자식을 몰렉에게 주어서 내 성소를 더럽히고 내 성호를 욕되게 하였음이라
4 Și dacă oamenii pământului fac cumva și își ascund ochii de la acel om, când el dă din sămânța sa lui Moloh și nu îl ucid;
그가 그 자식을 몰렉에게 주는 것을 그 지방 사람이 못본체하고 그를 죽이지 아니하면
5 Atunci îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și împotriva familiei sale și îl voi stârpi din mijlocul poporului lor, pe el și pe toți cei ce merg curvind după el, ca să curvească cu Moloh.
내가 그 사람과 그 권속에게 진노하여 그와 무릇 그를 본받아 몰렉을 음란히 섬기는 모든 사람을 그 백성 중에서 끊으리라
6 Și sufletul care se întoarce după cei ce au demoni și după vrăjitori, ca să curvească după ei, eu îmi voi întoarce fața împotriva acelui suflet și îl voi stârpi din mijlocul poporului său.
음란하듯 신접한 자와 박수를 추종하는 자에게는 내가 진노하여 그를 그 백성 중에서 끊으리니
7 Sfințiți-vă de aceea și fiți sfinți, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
너희는 스스로 깨끗케 하여 거룩할지어다 나는 너희 하나님 여호와니라
8 Și să țineți statutele mele și să le împliniți: Eu sunt DOMNUL care vă sfințește.
너희는 내 규례를 지켜 행하라 나는 너희를 거룩케 하는 여호와니라
9 Pentru că fiecare om ce blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, negreșit să fie dat morții; cel ce a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa, sângele său să fie asupra sa.
무릇 그 아비나 어미를 저주하는 자는 반드시 죽일지니 그가 그 아비나 어미를 저주하였은즉 그 피가 자기에게로 돌아가리라
10 Și bărbatul care comite adulter cu soția unui alt bărbat, chiar cel ce comite adulter cu soția aproapelui său, bărbatul și femeia adulteră să fie negreșit uciși.
누구든지 남의 아내와 간음하는 자 곧 그 이웃의 아내와 간음하는 자는 그 간부와 음부를 반드시 죽일지니라
11 Și bărbatul care se culcă cu soția tatălui său, a descoperit goliciunea tatălui său, amândoi negreșit să fie uciși; sângele lor să fie asupra lor.
누구든지 그 계모와 동침하는 자는 그 아비의 하체를 범하였은즉 둘 다 반드시 죽일지니 그 피가 자기에게로 돌아가리라
12 Și dacă un bărbat se culcă cu nora sa, amândoi să fie uciși negreșit, au lucrat încurcătură; sângele lor să fie asupra lor.
누구든지 그 자부와 동침하거든 둘 다 반드시 죽일지니 그들이 가증한 일을 행하였음이라 그 피가 자기에게로 돌아가리라
13 De asemenea dacă un bărbat se culcă cu un bărbat, precum se culcă cu o femeie, amândoi au făcut o urâciune, negreșit să fie uciși; sângele lor să fie asupra lor.
누구든지 여인과 교합하둣 남자와 교합하면 둘 다 가증한 일을 행함인즉 반드시 죽일지니 그 피가 자기에게로 돌아가리라
14 Și dacă un bărbat ia o soție și pe mama ei, aceasta este stricăciune, să fie arși cu foc, deopotrivă el și ele; ca să nu fie stricăciune între voi.
누구든지 아내와 그 장모를 아울러 취하면 악행인즉 그와 그들을 함께 불사를지니 이는 너희 중에 악행이 없게 하려 함이니라
15 Și dacă un bărbat se culcă cu o fiară, negreșit să fie ucis; și să ucideți fiara.
남자가 짐승과 교합하면 반드시 죽이고 너희는 그 짐승도 죽일 것이며
16 Și dacă o femeie se apropie de vreo fiară și se culcă cu ea, să ucizi și femeia și fiara, negreșit să fie ucise; sângele lor să fie asupra lor.
여자가 짐승에게 가까이하여 교합하거든 너는 여자와 짐승을 죽이되 이들을 반드시 죽일지니 그 피가 자기에게로 돌아가리라
17 Și dacă un bărbat ia pe sora sa, pe fiica tatălui său, sau pe fiica mamei sale și vede goliciunea ei și ea vede goliciunea lui, acesta este un lucru stricat; și să fie stârpiți înaintea ochilor poporului lor; cel ce a descoperit goliciunea surorii sale va purta propria nelegiuire.
누구든지 그 자매 곧 아비의 딸이나 어미의 딸을 취하여 그 여자의 하체를 보고 여자는 그 남자의 하체를 보면 부끄러운 일이라 그 민족 앞에서 그들이 끊어질지니 그가 그 자매의 하체를 범하였은즉 그 죄를 당하리라
18 Și dacă un bărbat se culcă cu o femeie, având necurăția ei, și va descoperi goliciunea ei, el i-a dezgolit fântâna; iar ea și-a descoperit fântâna sângerării; și amândoi să fie stârpiți din mijlocul poporului lor.
누구든지 경도하는 여인과 동침하여 그의 하체를 범하면 남자는 그 여인의 근원을 드러내었고 여인은 자기의 피 근원을 드러내었음인즉 둘 다 백성 중에서 끊어지리라
19 Și să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, sau a surorii tatălui tău, pentru că el dezgolește pe ruda sa apropiată, ei să poarte nelegiuirea lor.
너의 이모나 고모의 하체를 범하지 말지니 이는 골육지친의 하체인즉 그들이 그 죄를 당하리라
20 Și dacă un bărbat se va culca cu soția unchiului său, el a descoperit goliciunea unchiului său, să poarte păcatul lor, să moară fără copii.
누구든지 백숙모와 동침하면 그 백숙부의 하체를 범함이니 그들이 그 죄를 당하여 무자히 죽으리라
21 Și dacă un bărbat ia pe soția fratelui său, acesta este un lucru necurat, cel ce a descoperit goliciunea fratelui său, să fie fără copii.
누구든지 그 형제의 아내를 취하면 더러운 일이라 그가 그 형제의 하체를 범함이니 그들이 무자하리라
22 De aceea să țineți toate statutele mele și toate judecățile mele și să le împliniți, ca țara, în care eu vă aduc să locuiți în ea, să nu vă vomite afară.
너희는 나의 모든 규례와 법도를 지켜 행하라 그리하여야 내가 너희를 인도하여 거하게 하는 땅이 너희를 토하지 아니하리라
23 Și să nu umblați în obiceiurile națiunii, pe care o arunc afară dinaintea voastră, pentru că ei au făcut toate aceste lucruri și de aceea sunt dezgustat de ei.
너희는 내가 너희 앞에서 쫓아내는 족속의 풍속을 좇지 말라 그들이 이 모든 일을 행하므로 내가 그들을 가증히 여기노라
24 Dar eu v-am spus: Veți moșteni țara lor și am să v-o dau vouă ca să o stăpâniți, o țară care curge cu lapte și miere: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-am separat de alte popoare.
내가 전에 너희에게 이르기를 너희가 그들의 땅을 기업으로 얻을 것이라 내가 그 땅 곧 젖과 꿀이 흐르는 땅으로 너희에게 주어 유업을 삼게 하리라 하였노라 나는 너희를 만민 중에서 구별한 너희 하나님 여호와라
25 De aceea să deosebiți între vitele curate și necurate și între păsări necurate și curate; și să nu vă faceți sufletele scârboase prin vite, sau păsări, sau orice fel de târâtoare care se târăște pe pământ, pe care le-am separat de voi, ca fiind necurate.
너희는 짐승의 정하고 부정함과 새의 정하고 부정함을 구별하고 내가 너희를 위하여 부정한 것으로 구별한 짐승이나 새나 땅에 기는 곤충으로 인하여 너희 몸을 더럽히지 말라
26 Și să îmi fiți sfinți, pentru că eu DOMNUL sunt sfânt și v-am separat de alte popoare, ca să fiți ai mei.
너희는 내게 거룩할지어다 이는 나 여호와가 거룩하고 내가 또 너희로 나의 소유를 삼으려고 너희를 만민 중에서 구별하였음이니라
27 De asemenea un bărbat sau o femeie care are demon, sau care este vrăjitor, negreșit să fie dat morții, să îi ucidă cu pietre, sângele lor să fie asupra lor.
남자나 여자가 신접하거나 박수가 되거든 반드시 죽일지니 곧 돌로 그를 치라 그 피가 자기에게로 돌아가리라

< Leviticul 20 >