< Lamentații 5 >
1 Amintește-ți, DOAMNE, ce a venit peste noi; ia aminte și privește ocara noastră.
2 Moștenirea noastră s-a întors la străini, casele noastre la necunoscuți.
3 Noi suntem orfani și fără tată, mamele noastre sunt ca văduvele.
4 Noi am băut apa noastră pe bani; lemnul nostru ne este vândut nouă.
5 Gâturile noastre sunt sub persecuție; muncim și nu avem odihnă.
6 Am dat mâna cu egiptenii și cu asirienii, ca să ne săturăm cu pâine.
7 Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt, iar noi am purtat nelegiuirile lor.
8 Servitori au condus peste noi, nu este nimeni care să ne elibereze din mâna lor.
9 Ne câștigăm pâinea cu riscul vieților noastre din cauza sabiei pustiei.
10 Pielea noastră era neagră ca un cuptor din cauza foametei teribile.
11 Ei au necinstit femeile în Sion și pe fecioarele din cetățile lui Iuda.
12 Prinți sunt spânzurați prin mâna lor; fețele bătrânilor nu au fost onorate.
13 Ei au luat pe tineri să macine și copiii au căzut sub lemne.
14 Bătrânii au încetat [să mai fie] la poartă, tinerii la muzica lor.
15 Bucuria inimii noastre a încetat; dansul nostru este întors în jale.
16 Coroana a căzut de pe capul nostru; vai de noi, pentru că am păcătuit!
17 Fiindcă inima noastră [este] leșinată; pentru aceste lucruri ochii noștri sunt întunecați.
18 Din cauza muntelui Sionului, care este pustiit, vulpile se plimbă pe el.
19 Tu, DOAMNE, rămâi pentru totdeauna; tronul tău din generație în generație.
20 Pentru ce ne uiți pentru totdeauna și ne părăsești atât de mult timp?
21 Întoarce-ne la tine, DOAMNE și ne vom întoarce; înnoiește-ne zilele ca în vechime.
22 Dar tu ne-ai respins pe deplin, te-ai înfuriat tare împotriva noastră.