Lamentații 2
1 Cum a acoperit DOMNUL pe fiica Sionului cu un nor în mânia sa și a aruncat din cer pe pământ frumusețea lui Israel și nu și-a amintit de sprijinul piciorului său în ziua mâniei sale!
How hath the Lord covered the daughter of Zion with a cloud in his anger, [and] cast down from heaven unto the earth the beauty of Israel, and remembered not his footstool in the day of his anger!
2 DOMNUL a înghițit toate locuințele lui Iacob și nu a cruțat; el a dărâmat în furia sa întăriturile fiicei lui Iuda; le-a doborât la pământ; a pângărit împărăția și pe prinții ei.
The Lord hath swallowed up all the habitations of Jacob, and hath not pitied: he hath thrown down in his wrath the strong holds of the daughter of Judah; he hath brought [them] down to the ground: he hath polluted the kingdom and the princes thereof.
3 A retezat în mânia lui înverșunată întregul corn al lui Israel; și-a tras înapoi mâna lui dreaptă dinaintea dușmanului și a ars împotriva lui Iacob ca foc încins, care mistuie de jur împrejur.
He hath cut off in [his] fierce anger all the horn of Israel: he hath drawn back his right hand from before the enemy, and he burned against Jacob like a flaming fire, [which] devoureth round about.
4 El și-a încordat arcul ca un dușman; a stat în picioare cu dreapta lui ca un potrivnic și a ucis tot ce era plăcut ochiului în tabernacolul fiicei Sionului; și-a turnat furia ca pe un foc.
He hath bent his bow like an enemy: he stood with his right hand as an adversary, and slew all [that were] pleasant to the eye in the tabernacle of the daughter of Zion: he poured out his fury like fire.
5 DOMNUL a fost precum un dușman; el a înghițit pe Israel, i-a înghițit toate palatele; i-a distrus întăriturile și a înmulțit jelirea și plângerea în fiica lui Iuda.
The Lord was as an enemy: he hath swallowed up Israel, he hath swallowed up all her palaces: he hath destroyed his strong holds, and hath increased in the daughter of Judah mourning and lamentation.
6 Și a luat cu violență tabernacolul său, precum ar fi fost o grădină; a distrus locurile lui de adunare; DOMNUL a făcut ca sărbătorile solemne și sabatele să fie uitate în Sion și a disprețuit, în indignarea mâniei sale, pe împărat și pe preot.
And he hath violently taken away his tabernacle, as [if it were of] a garden: he hath destroyed his places of the assembly: the LORD hath caused the solemn feasts and sabbaths to be forgotten in Zion, and hath despised in the indignation of his anger the king and the priest.
7 DOMNUL a lepădat altarul său, el a detestat sanctuarul său; a dat în mâna dușmanului zidurile palatelor sale; ei au făcut zgomot în casa DOMNULUI, ca în ziua unei sărbători solemne.
The Lord hath cast off his altar, he hath abhorred his sanctuary, he hath given up into the hand of the enemy the walls of her palaces; they have made a noise in the house of the LORD, as in the day of a solemn feast.
8 DOMNUL a plănuit să distrugă zidul fiicei Sionului; el a întins o coardă de măsurat, nu și-a tras mâna lui de la distrugere; de aceea a făcut parapetul și zidul să plângă; acestea au lâncezit împreună.
The LORD hath purposed to destroy the wall of the daughter of Zion: he hath stretched out a line, he hath not withdrawn his hand from destroying: therefore he made the rampart and the wall to lament; they languished together.
9 Porțile ei sunt scufundate în pământ; el i-a distrus și i-a spart zăvoarele; împăratul ei și prinții ei sunt printre neamuri; legea, nu mai este; profeții ei de asemenea nu găsesc nicio viziune de la DOMNUL.
Her gates are sunk into the ground; he hath destroyed and broken her bars: her king and her princes [are] among the Gentiles: the law [is] no [more; ] her prophets also find no vision from the LORD.
10 Bătrânii fiicei Sionului șed pe pământ și păstrează tăcere; ei și-au aruncat țărână pe capete; s-au încins cu pânză de sac; fecioarele Ierusalimului își pleacă ale lor capete la pământ.
The elders of the daughter of Zion sit upon the ground, [and] keep silence: they have cast up dust upon their heads; they have girded themselves with sackcloth: the virgins of Jerusalem hang down their heads to the ground.
11 Ochii mei se sfârșesc cu lacrimi, adâncurile mele se tulbură, ficatul meu este turnat pe pământ din cauza nimicirii fiicei poporului meu; căci copiii și sugarii leșină pe străzile cetății.
Mine eyes do fail with tears, my bowels are troubled, my liver is poured upon the earth, for the destruction of the daughter of my people; because the children and the sucklings swoon in the streets of the city.
12 Ei spun mamelor lor: Unde sunt grânele și vinul? când au leșinat asemenea celor răniți pe străzile cetății, când sufletul lor a fost turnat în sânul mamelor lor.
They say to their mothers, Where [is] corn and wine? when they swooned as the wounded in the streets of the city, when their soul was poured out into their mothers’ bosom.
13 Ce lucru să iau ca mărturie pentru tine? Cu ce lucru să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar, ca să te mângâi, fecioară, fiică a Sionului? Pentru că spărtura ta este mare ca marea: cine te poate vindeca?
What thing shall I take to witness for thee? what thing shall I liken to thee, O daughter of Jerusalem? what shall I equal to thee, that I may comfort thee, O virgin daughter of Zion? for thy breach [is] great like the sea: who can heal thee?
14 Profeții tăi au văzut lucruri deșarte și nebunești pentru tine; și nu ți-au descoperit nelegiuirea, pentru a îndepărta captivitatea ta; ci au văzut pentru tine poveri false și motive de alungare.
Thy prophets have seen vain and foolish things for thee: and they have not discovered thine iniquity, to turn away thy captivity; but have seen for thee false burdens and causes of banishment.
15 Toți cei care trec bat din palme pentru tine, șuieră și clatină din cap la fiica Ierusalimului, spunând: Aceasta este cetatea pe care oamenii o numeau Desăvârșirea Frumuseții, Bucuria Întregului Pământ?
All that pass by clap [their] hands at thee; they hiss and wag their head at the daughter of Jerusalem, [saying, Is] this the city that [men] call The perfection of beauty, The joy of the whole earth?
16 Toți dușmanii tăi și-au deschis gura împotriva ta, șuieră și scrâșnesc din dinți; ei spun: Noi am înghițit-o; într-adevăr aceasta este ziua pe care am așteptat-o; am găsit-o, am văzut-o.
All thine enemies have opened their mouth against thee: they hiss and gnash the teeth: they say, We have swallowed [her] up: certainly this [is] the day that we looked for; we have found, we have seen [it].
17 DOMNUL a făcut ceea ce a plănuit; el a împlinit cuvântul său pe care l-a poruncit din zilele din vechime; a dărâmat și nu a cruțat; și a făcut ca dușmanul tău să se bucure de tine, a înălțat cornul potrivnicilor tăi.
The LORD hath done [that] which he had devised; he hath fulfilled his word that he had commanded in the days of old: he hath thrown down, and hath not pitied: and he hath caused [thine] enemy to rejoice over thee, he hath set up the horn of thine adversaries.
18 Inima lor a strigat către DOMNUL: Zid al fiicei Sionului, să curgă lacrimi ca un râu, zi și noapte; să nu îți dea odihnă, să nu înceteze lumina ochiului tău.
Their heart cried unto the Lord, O wall of the daughter of Zion, let tears run down like a river day and night: give thyself no rest; let not the apple of thine eye cease.
19 Ridică-te, strigă în noapte; la începutul gărzilor toarnă-ți inima ca apa înaintea feței Domnului; înalță-ți mâinile spre el pentru viața copilașilor tăi, care leșină de foame la capătul fiecărei străzi.
Arise, cry out in the night: in the beginning of the watches pour out thine heart like water before the face of the Lord: lift up thy hands toward him for the life of thy young children, that faint for hunger in the top of every street.
20 Privește, DOAMNE, și ia aminte cui i-ai făcut aceasta. Să-și mănânce femeile rodul lor și pe copiii de un lat de palmă? Să fie uciși preotul și profetul în sanctuarul Domnului?
Behold, O LORD, and consider to whom thou hast done this. Shall the women eat their fruit, [and] children of a span long? shall the priest and the prophet be slain in the sanctuary of the Lord?
21 Tânărul și bătrânul zac la pământ pe străzi, fecioarele mele și tinerii mei au căzut prin sabie; tu i-ai ucis în ziua mâniei tale, ai ucis și nu ai cruțat.
The young and the old lie on the ground in the streets: my virgins and my young men are fallen by the sword; thou hast slain [them] in the day of thine anger; thou hast killed, [and] not pitied.
22 Ai chemat ca într-o zi solemnă spaimele mele de jur împrejur, astfel încât în ziua mâniei DOMNULUI nimeni nu a scăpat nici nu a rămas; pe cei pe care i-am înfășat și i-am crescut, dușmanul meu i-a mistuit.
Thou hast called as in a solemn day my terrors round about, so that in the day of the LORD’s anger none escaped nor remained: those that I have swaddled and brought up hath mine enemy consumed.
