< Judecătorii 12 >
1 Și bărbații lui Efraim s-au adunat și au trecut spre nord și i-au spus lui Iefta: Pentru ce ai trecut să te lupți împotriva copiilor lui Amon și nu ne-ai chemat să mergem cu tine? Îți vom arde casa, peste tine, cu foc.
2 Și Iefta le-a spus: Eu și poporul meu am fost în mare ceartă cu copiii lui Amon; și când v-am chemat, nu m-ați eliberat din mâinile lor.
3 Și când am văzut că nu m-ați eliberat, mi-am luat viața în mâini și am trecut împotriva copiilor lui Amon și DOMNUL i-a dat în mâna mea; și pentru ce v-ați urcat la mine în ziua aceasta, ca să luptați cu mine?
4 Atunci Iefta a adunat pe toți bărbații Galaadului și a luptat cu Efraim; și bărbații Galaadului au lovit pe Efraim, deoarece aceștia au spus: Voi galaadiții sunteți fugari ai lui Efraim printre efraimiți și printre manasiți.
5 Și galaadiții au luat efraimiților trecerile Iordanului; și s-a întâmplat, când efraimiții care scăpaseră spuneau: Lasă-mă să trec; că bărbații Galaadului îi spuneau: Ești efraimit? Dacă el spunea: Nu;
6 Atunci ei îi ziceau: Spune acum Șibolet, iar el zicea: Sibolet, pentru că nu putea să pronunțe bine. Atunci îl luau și îl înjunghiau la trecerile Iordanului; și au căzut atunci patruzeci și două de mii dintre efraimiți.
7 Și Iefta a judecat pe Israel șase ani. Și Iefta galaaditul a murit și a fost îngropat într-una din cetățile Galaadului.
8 Și după el, Ibțan din Betleem a judecat pe Israel.
9 Și el a avut treizeci de fii și treizeci de fiice, pe care le-a trimis în afară și a adus de afară pentru fiii săi treizeci de fiice. Și a judecat pe Israel șapte ani.
10 Și Ibțan a murit și a fost îngropat la Betleem.
11 Și după el, Elon, un zabulonit, a judecat pe Israel, și el a judecat pe Israel zece ani.
12 Și Elon zabulonitul a murit și a fost îngropat în Aialon, în țara lui Zabulon.
13 Și după el, Abdon, fiul lui Hilel, un piratonit, a judecat pe Israel.
14 Și a avut patruzeci de fii și treizeci de nepoți, care călăreau pe șaptezeci de mânji de măgăriță; și el a judecat pe Israel opt ani.
15 Și Abdon, fiul lui Hilel piratonitul, a murit și a fost îngropat în Piraton, în țara lui Efraim, pe muntele amaleciților.