< Joshua 1 >

1 Și s-a întâmplat, după moartea lui Moise, servitorul DOMNULUI, că DOMNUL i-a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, servitorul lui Moise, spunând:
ヱホバの僕モーセの死し後ヱホバ、モーセの從者ヌンの子ヨシユアに語りて言たまはく
2 Moise, servitorul meu, a murit; de aceea ridică-te acum și treci Iordanul acesta, tu și tot acest popor, până în țara pe care le-o dau copiilor lui Israel.
わが僕モーセは已に死り然ば汝いま此すべての民とともに起てこのヨルダンを濟り我がイスラエルの子孫に與ふる地にゆけ
3 Orice loc, pe care îl va călca talpa piciorului vostru, vi l-am dat; așa cum i-am spus lui Moise.
凡そ汝らが足の蹠にて踏む所は我これを盡く汝らに與ふ我が前にモーセに語し如し
4 De la pustie și Libanul acesta până la râul cel mare, râul Eufrat, tot pământul hitiților și până la marea cea mare spre apusul soarelui, va fi ținutul vostru.
汝らの疆界は荒野および此レバノンより大河ユフラテ河に至りてヘテ人の全地を包ね日の沒る方の大海に及ぶべし
5 Niciun om nu va fi în stare să stea în picioare înaintea ta toate zilele vieții tale; precum am fost cu Moise, astfel voi fi cu tine; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
汝が生ながらふる日の間なんぢに當る事を得る人なかるべし我モーセと偕に在しごとく汝と偕にあらん我なんぢを離れず汝を棄じ
6 Fii tare și curajos; fiindcă acestui popor tu îi vei împărți ca moștenire țara, pe care am jurat-o părinților lor că le-o voi da.
心を強くしかつ勇め汝はこの民をして我が之に與ふることをその先祖等に誓ひたりし地を獲しむべき者なり
7 Numai fii tare și foarte curajos, ca să iei seama să faci conform cu toată legea pe care ți-a poruncit-o servitorul meu, Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge.
惟心を強くし勇み勵んで我僕モーセが汝に命ぜし律法をことごとく守りて行へ之を離れて右にも左にも曲るなかれ然ば汝いづくに往ても利を得べし
8 Această carte a legii să nu se depărteze de gura ta, ci cugetă asupra ei zi și noapte, ca să iei seama să faci conform cu tot ce este scris în ea; fiindcă atunci vei face calea ta prosperă și atunci vei avea mult succes.
この律法の書を汝の口より離すべからず夜も晝もこれを念ひて其中に録したる所をことごとく守りて行へ然ば汝の途福利を得汝かならず勝利を得べし
9 Nu ți-am poruncit eu? Fii tare și curajos; nu te teme, nici nu te descuraja, fiindcă DOMNUL Dumnezeul tău este cu tine oriunde mergi.
我なんぢに命ぜしにあらずや心を強くしかつ勇め汝の凡て往く處にて汝の神ヱホバ偕に在せば懼るる勿れ戰慄なかれ
10 Atunci Iosua le-a poruncit ofițerilor poporului, spunând:
茲にヨシユア民の有司等に命じて言ふ
11 Treceți prin oștire și porunciți poporului, spunând: Pregătiți-vă merinde, fiindcă în trei zile veți trece Iordanul acesta, ca să intrați să stăpâniți țara, pe care DOMNUL Dumnezeul vostru v-o dă ca să o stăpâniți.
陣營の中を行めぐり民に命じて言へ汝等糧食を備へよ三日の内に汝らは此ヨルダンを濟り汝らの神ヱホバが汝らに與へて獲させんとしたまふ地を獲んために進みゆくべければなりと
12 Și Iosua le-a vorbit rubeniților și gadiților și jumătății tribului lui Manase, spunând:
ヨシユアまたルベン人ガド人およびマナセの支派の半に告て言ふ
13 Amintiți-vă de cuvântul pe care vi l-a poruncit Moise, servitorul DOMNULUI, spunând: DOMNUL Dumnezeul vostru v-a dat odihnă și v-a dat această țară.
ヱホバの僕モーセ前に汝らに命じて言り汝らの神ヱホバ今なんぢらに安息を賜へり亦この地を汝らに與へたまふべしと汝らこの言詞を記念よ
14 Soțiile voastre, micuții voștri și vitele voastre, să rămână în țara pe care v-a dat-o Moise de această parte a Iordanului; dar voi să treceți înarmați înaintea fraților voștri, toți bărbații puternici de valoare și să îi ajutați,
汝らの妻子および家畜はモーセが汝らに與へしヨルダンの此旁の地に止まるべし然ど汝ら勇者は皆身をよろひて兄弟等の先にたち進濟りて之を助けよ
15 Până când DOMNUL va da odihnă fraților voștri, precum v-a dat și vouă și ei de asemenea vor fi luat în stăpânire țara pe care le-o dă DOMNUL Dumnezeul vostru; atunci vă veți întoarce în țara stăpânirii voastre și vă veți bucura de ea, de partea aceasta a Iordanului spre răsăritul soarelui, pe care v-a dat-o Moise, servitorul DOMNULUI.
而してヱホバが汝らに賜ひし如くなんぢらの兄弟等にも安息を賜ふにおよばば又かれらもなんぢらの神ヱホバの與へたまふ地を獲るにおよばば汝らヱホバの僕モーセより與へられしヨルダンの此旁日の出る方なる己が所有の地に還りてこれを保つべしと
16 Și i-au răspuns lui Iosua, spunând: Vom face tot ce ne poruncești și vom merge oriunde ne trimiți.
彼らヨシユアに應て言ふ汝が我等に命ぜし所は我等盡く爲べし凡て汝が我らを遣す處には我ら往べし
17 Precum am dat ascultare lui Moise în toate, astfel îți vom da ascultare ție; numai DOMNUL Dumnezeul tău să fie cu tine, precum a fost cu Moise.
我らは一切の事モーセに聽したがひし如く亦なんぢに聽したがはん唯ねがはくは汝の神ヱホバ、モーセと偕にいまししごとく汝と偕に在さんことを
18 Oricine se va răzvrăti împotriva poruncii tale și nu va da ascultare cuvintelor tale în tot ce îi poruncești, să fie dat morții; numai fii tare și curajos!
誰にもあれ汝が命令に背き凡て汝が命ずるところの言に聽したがはざる者あらば之を殺すべし唯なんぢ心を強くしかつ勇め

< Joshua 1 >