< Iona 3 >

1 Şi cuvântul DOMNULUI a venit la Iona a doua oară, spunând:
וַיְהִי דְבַר־יְהֹוָה אֶל־יוֹנָה שֵׁנִית לֵאמֹֽר׃
2 Ridică-te, mergi la Ninive, acea mare cetate, şi predică-i această predicare pe care ţi-o voi porunci.
קוּם לֵךְ אֶל־נִֽינְוֵה הָעִיר הַגְּדוֹלָה וּקְרָא אֵלֶיהָ אֶת־הַקְּרִיאָה אֲשֶׁר אָנֹכִי דֹּבֵר אֵלֶֽיךָ׃
3 Astfel Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, conform cuvântului DOMNULUI. Şi Ninive era o cetate peste măsură de mare, cât o călătorie de trei zile.
וַיָּקׇם יוֹנָה וַיֵּלֶךְ אֶל־נִֽינְוֵה כִּדְבַר יְהֹוָה וְנִֽינְוֵה הָיְתָה עִיר־גְּדוֹלָה לֵֽאלֹהִים מַהֲלַךְ שְׁלֹשֶׁת יָמִֽים׃
4 Şi Iona a început să intre în cetate cale de o zi şi a strigat şi a zis: Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi dărâmată!
וַיָּחֶל יוֹנָה לָבוֹא בָעִיר מַהֲלַךְ יוֹם אֶחָד וַיִּקְרָא וַיֹּאמַר עוֹד אַרְבָּעִים יוֹם וְנִֽינְוֵה נֶהְפָּֽכֶת׃
5 Atunci oamenii din Ninive l-au crezut pe Dumnezeu şi au proclamat un post şi au îmbrăcat pânză de sac, de la cel mai mare dintre ei până la cel mai mic dintre ei.
וַֽיַּאֲמִינוּ אַנְשֵׁי נִֽינְוֵה בֵּֽאלֹהִים וַיִּקְרְאוּ־צוֹם וַיִּלְבְּשׁוּ שַׂקִּים מִגְּדוֹלָם וְעַד־קְטַנָּֽם׃
6 Căci a ajuns cuvântul la împăratul din Ninive; şi s-a ridicat de pe tronul lui şi şi-a scos roba de pe el şi s-a acoperit cu pânză de sac şi s-a aşezat în cenuşă.
וַיִּגַּע הַדָּבָר אֶל־מֶלֶךְ נִֽינְוֵה וַיָּקׇם מִכִּסְאוֹ וַיַּעֲבֵר אַדַּרְתּוֹ מֵֽעָלָיו וַיְכַס שַׂק וַיֵּשֶׁב עַל־הָאֵֽפֶר׃
7 Şi el a făcut să fie proclamată şi publicată aceasta prin Ninive, prin decretul împăratului şi a nobililor săi, spunând: Niciun om, nici animal, nici cireadă, nici turmă, să nu guste nimic, nici să nu se hrănească, nici să nu bea apă;
וַיַּזְעֵק וַיֹּאמֶר בְּנִֽינְוֵה מִטַּעַם הַמֶּלֶךְ וּגְדֹלָיו לֵאמֹר הָאָדָם וְהַבְּהֵמָה הַבָּקָר וְהַצֹּאן אַֽל־יִטְעֲמוּ מְאוּמָה אַל־יִרְעוּ וּמַיִם אַל־יִשְׁתּֽוּ׃
8 Ci şi om şi animal să fie acoperit cu pânză de sac şi să strige tare către Dumnezeu, da, să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi de la violenţa care este în mâinile lor.
וְיִתְכַּסּוּ שַׂקִּים הָֽאָדָם וְהַבְּהֵמָה וְיִקְרְאוּ אֶל־אֱלֹהִים בְּחׇזְקָה וְיָשֻׁבוּ אִישׁ מִדַּרְכּוֹ הָֽרָעָה וּמִן־הֶחָמָס אֲשֶׁר בְּכַפֵּיהֶֽם׃
9 Cine poate spune dacă Dumnezeu nu se va întoarce şi nu se va pocăi, şi se va întoarce de la mânia lui înverşunată, ca să nu pierim?
מִֽי־יוֹדֵעַ יָשׁוּב וְנִחַם הָאֱלֹהִים וְשָׁב מֵחֲרוֹן אַפּוֹ וְלֹא נֹאבֵֽד׃
10 Şi Dumnezeu a văzut lucrările lor, că s-au întors de la calea lor cea rea; şi Dumnezeu s-a pocăit de răul pe care spusese că li-l va face şi nu l-a făcut.
וַיַּרְא הָֽאֱלֹהִים אֶֽת־מַעֲשֵׂיהֶם כִּי־שָׁבוּ מִדַּרְכָּם הָרָעָה וַיִּנָּחֶם הָאֱלֹהִים עַל־הָרָעָה אֲשֶׁר־דִּבֶּר לַעֲשׂוֹת־לָהֶם וְלֹא עָשָֽׂה׃

< Iona 3 >