Iov 7
1 Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
“Yeryüzünde insan yaşamı savaşı andırmıyor mu, Günleri gündelikçinin günlerinden farklı mı?
2 Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
Gölgeyi özleyen köle, Ücretini bekleyen gündelikçi gibi,
3 Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
Miras olarak bana boş aylar verildi, Payıma sıkıntılı geceler düştü.
4 Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
Yatarken, ‘Ne zaman kalkacağım’ diye düşünüyorum, Ama gece uzadıkça uzuyor, Gün doğana dek dönüp duruyorum.
5 Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
Bedenimi kurt, kabuk kaplamış, Çatlayan derimden irin akıyor.
6 Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
“Günlerim dokumacının mekiğinden hızlı, Umutsuz tükenmekte.
7 Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
Ey Tanrı, yaşamımın bir soluk olduğunu anımsa, Gözüm bir daha mutluluk yüzü görmeyecek.
8 Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Şu anda bana bakan gözler bir daha beni görmeyecek, Senin gözlerin üzerimde olacak, Ama ben yok olacağım.
9 Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
Bir bulutun dağılıp gitmesi gibi, Ölüler diyarına inen bir daha çıkmaz. (Sheol h7585)
10 Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
Bir daha evine dönmez, Bulunduğu yer artık onu tanımaz.
11 De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
“Bu yüzden sessiz kalmayacak, İçimdeki sıkıntıyı dile getireceğim; Canımın acısıyla yakınacağım.
12 Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
Ben deniz ya da deniz canavarı mıyım ki, Başıma bekçi koydun?
13 Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
Yatağım beni rahatlatır, Döşeğim acılarımı dindirir diye düşündüğümde,
14 Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
Beni düşlerle korkutuyor, Görümlerle yıldırıyorsun.
15 Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
Öyle ki, boğulmayı, Ölmeyi şu yaşama yeğliyorum.
16 Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
Yaşamımdan tiksiniyor, Sonsuza dek yaşamak istemiyorum; Çek elini benden, çünkü günlerimin anlamı kalmadı.
17 Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
“İnsan ne ki, onu büyütesin, Üzerinde kafa yorasın,
18 Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
Her sabah onu yoklayasın, Her an onu sınayasın?
19 Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
Gözünü üzerimden hiç ayırmayacak mısın, Tükürüğümü yutacak kadar bile beni rahat bırakmayacak mısın?
20 Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
Günah işledimse, ne yaptım sana, Ey insan gözcüsü? Niçin beni kendine hedef seçtin? Sana yük mü oldum?
21 Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
Niçin isyanımı bağışlamaz, Suçumu affetmezsin? Çünkü yakında toprağa gireceğim, Beni çok arayacaksın, ama ben artık olmayacağım.”
