Iov 7

1 Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?

Tsy lily hao ty fitromaha’ ondaty an-tane atoy? Tsy mira ami’ty androm-pièke hao o andro’eo?

2 Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,

Manahake ty filelalela’ ondevo ty aloke naho ty fitamam-pièke ty rima’e,

3 Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.

ty anolorañ’ ahy volan-kafoake, ie nitendreñe halen-kaemberañe.

4 Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.

Izaho mandre, manao ty hoe: Ombia ty hitroarako, fa lava i haleñey, le mivoamboañe avao ampara’ te manjirike.

5 Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.

Misikiñ’oletse naho pakoram-potake ty sandriko, mijiri-gañe ty holiko vaho mandrano.

6 Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.

Masika te amy sozom-panenoñey o androkoo, ie mihelañe añe po-pitamàñe.

7 Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.

Ehe tiahio te kofòke avao ty haveloko: toe tsy hahatrea hasoa ka o masokoo.

8 Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.

Tsy ho onim-pihaino’ i mahaisak’ ahikoy: amako o fihaino’oo fe tsy eo iraho.

9 Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)

Ie misaoke ty rahoñe, le añe: Izay ty igodaña’ ty an-kibory ao, tsy hiboaha’e ka. (Sheol h7585)

10 Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.

Tsy himpolia’e i anjomba’ey, ie tsy hapota’ i akiba’ey.

11 De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.

Aa le tsy hijomohòn-draho; hivolañe ami’ty falorean-troko, hitoreo ami’ty hafairañe añ’ovako ao.

12 Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?

I riakey hao iraho, ke i fañaneñey kanao nampijilovañe?

13 Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;

Ie anoeko ty hoe te ho hohòe’ i tihikoy, te hampanintsiñe ty toreoko i fandreakoy,

14 Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,

le ampihembaña’o ami’ty nofy naho ampirevendreveña’o añ’aroñaroñe,

15 Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.

le joboñe’ ty fiaiko t’ie dageañeñe, hamake hikenkañe ty amo taolakoo,

16 Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.

f’ie minike, tsy ho veloñe nainai’e: apoho, fa kafoak’ avao o androkoo.

17 Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?

Inoñ’ ondatio te honjone’o? te hapite’o ama’e ty arofo’o?

18 Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?

T’ie tilihe’o boak’andro, vaho tsohe’o lomoñandro?

19 Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?

Ombia t’ie hitolike tsy hisamb’ahy, apoho ho bangìñe hey raho hahateleñako ty iveko?

20 Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?

Nanao hakeo hao iraho, ino o nanoekoo, ry Mpijilo ondatio? ino ty nanoe’o ahy fanolarañe, hañavesatse ty sandriko?

21 Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.

Akore te tsy apo’o o tahikoo, te tsy haha’o o hakeokoo? f’ie hiroro an-debok’ ao te aniany; ho paia’o, fa tsy ho eo.