Iov 7

1 Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?

La vita dell’uomo sulla terra è una milizia; i giorni suoi son simili ai giorni d’un operaio.

2 Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,

Come lo schiavo anela l’ombra e come l’operaio aspetta il suo salario,

3 Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.

così a me toccan mesi di sciagura, e mi sono assegnate notti di dolore.

4 Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.

Non appena mi corico, dico: “Quando mi leverò?” Ma la notte si prolunga, e mi sazio d’agitazioni infino all’alba.

5 Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.

La mia carne è coperta di vermi e di croste terrose, la mia pelle si richiude, poi riprende a suppurare.

6 Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.

I miei giorni sen vanno più veloci della spola, si consumano senza speranza.

7 Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.

Ricordati, che la mia vita e un soffio! L’occhio mio non vedrà più il bene.

8 Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.

Lo sguardo di chi ora mi vede non mi potrà più scorgere; gli occhi tuoi mi cercheranno, ma io non sarò più.

9 Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)

La nuvola svanisce e si dilegua; così chi scende nel soggiorno de’ morti non ne risalirà; (Sheol h7585)

10 Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.

non tornerà più nella sua casa, e il luogo ove stava non lo riconoscerà più.

11 De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.

Io, perciò, non terrò chiusa la bocca; nell’angoscia del mio spirito io parlerò, mi lamenterò nell’amarezza dell’anima mia.

12 Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?

Son io forse il mare o un mostro marino che tu ponga intorno a me una guardia?

13 Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;

Quando dico: “Il mio letto mi darà sollievo, il mio giaciglio allevierà la mia pena”,

14 Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,

tu mi sgomenti con sogni, e mi spaventi con visioni;

15 Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.

sicché l’anima mia preferisce soffocare, preferisce a queste ossa la morte.

16 Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.

Io mi vo struggendo; non vivrò sempre; deh, lasciami stare; i giorni miei non son che un soffio.

17 Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?

Che cosa è l’uomo che tu ne faccia tanto caso, che tu ponga mente ad esso,

18 Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?

e lo visiti ogni mattina e lo metta alla prova ad ogni istante?

19 Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?

Quando cesserai di tener lo sguardo fisso su me? Quando mi darai tempo d’inghiottir la mia saliva?

20 Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?

Se ho peccato, che ho fatto a te, o guardiano degli uomini? Perché hai fatto di me il tuo bersaglio? A tal punto che son divenuto un peso a me stesso?

21 Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.

E perché non perdoni le mie trasgressioni e non cancelli la mia iniquità? Poiché presto giacerò nella polvere; e tu mi cercherai, ma io non sarò più”.