Iov 7
1 Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
La vie de l’homme sur la terre est un temps de service, et ses jours sont comme ceux du mercenaire.
2 Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
Comme l’esclave soupire après l’ombre, comme l’ouvrier attend son salaire,
3 Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
ainsi j’ai eu en partage des mois de douleur, pour mon lot, des nuits de souffrance.
4 Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
Si je me couche, je dis: « Quand me lèverai-je? Quand finira la nuit? » et je suis rassasié d’angoisses jusqu’au jour.
5 Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
Ma chair se couvre de vers et d’une croûte terreuse, ma peau se gerce et coule.
6 Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
Mes jours passent plus rapides que la navette, ils s’évanouissent: plus d’espérance!
7 Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
O Dieu, souviens-toi que ma vie n’est qu’un souffle! Mes yeux ne reverront pas le bonheur.
8 Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
L’œil qui me regarde ne m’apercevra plus; ton œil me cherchera, et je ne serai plus.
9 Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
Le nuage se dissipe et passe; ainsi celui qui descend au schéol ne remontera plus; (Sheol h7585)
10 Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
il ne retournera plus dans sa maison; le lieu qu’il habitait ne le reconnaîtra plus.
11 De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
C’est pourquoi je ne retiendrai pas ma langue, je parlerai dans l’angoisse de mon esprit, j’exhalerai mes plaintes dans l’amertume de mon âme.
12 Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
Suis-je la mer ou un monstre marin, pour que tu poses une barrière autour de moi?
13 Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
Quand je dis: « Mon lit me soulagera, ma couche calmera mes soupirs, »
14 Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
alors tu m’effraies par des songes, tu m’épouvantes par des visions.
15 Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
Ah! Mon âme préfère la mort violente, mes os appellent le trépas.
16 Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
Je suis en proie à la dissolution, la vie m’échappe pour jamais; laisse-moi, car mes jours ne sont qu’un souffle.
17 Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
Qu’est-ce que l’homme, pour que tu en fasses tant d’estime, que tu daignes t’occuper de lui,
18 Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
que tu le visites chaque matin, et qu’à chaque instant tu l’éprouves?
19 Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
Quand cesseras-ru d’avoir le regard sur moi? Quand me laisseras-tu le temps d’avaler ma salive?
20 Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
Si j’ai péché, que puis-je te faire, ô Gardien des hommes? Pourquoi me mettre en butte à tes traits, et me rendre à charge à moi-même?
21 Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
Que ne pardonnes-tu mon offense? Que n’oublies-tu mon iniquité? Car bientôt je dormirai dans la poussière; tu me chercheras, et je ne serai plus.
