Iov 7
1 Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
“Diklai hman ah hlanghing hamla caempuei a om moenih a? A khohnin te kutloh kah khohnin banghui ni.
2 Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
Sal bangla hlipkhup a hloep tih kutloh bangla a bisai a lamtawn.
3 Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
Ka taengah a poeyoek la a hla ka pang van tih thakthaenah hlaem he kai hamla a khueh.
4 Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
Ka yalh tih, ‘Me vaengah nim ka thoh ve?’ ka ti. Khoyin loh puh tih hlaemhmah duela yuthonah khaw ka cung.
5 Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
Ka saa loh a rhit a bai, ka vin dongkah laipi tiknong khaw uet tih a tuei.
6 Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
Ka khohnin loh tampai lakah bawn tih lungli lungla la ngaiuepnah bawt.
7 Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
Ka hingnah mueihla he poek lah. Hnothen hmuh ham khaw ka mik loh mael voel mahpawh.
8 Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Kai aka so mik loh kai m'mae voel mahpawh. Na mik te kai soah om dae kai ka om voel pawh.
9 Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
Cingmai loh haai tih cing, saelkhui la aka suntla rhoek tah ha mael tangloeng pawh. (Sheol h7585)
10 Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
A im la koep mael pawt vetih, a hmuen loh anih hmat voel mahpawh.
11 De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
Te dongah kai khaw ka ka tuem mahpawh. Ka mueihla khobing doela ka thui vetih. Ka hinglu khahing doela ka lolmang pueng ni.
12 Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
Kai he tuipuei tuihnam tih nim, kai soah thongim na khueh.
13 Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
Ka soengca loh kai n'hloep bitni, ka thingkong loh ka kohuetnah te a phueih bitni ka ti.
14 Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
Mueimang neh kai nan rhihyawp sak tih, olphong neh kai nan let sak.
15 Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
Ka hinglu loh ka rhuhrhong lakah khaknah neh dueknah ni a coelh.
16 Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
Ka kohnue coeng, kumhal duela ka hing mahpawh, kai he n'toeng laeh, ka khohnin khaw a honghi ni.
17 Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
Mebang hlanghing lae amah na pantai sak tih, a taengah na lungbuei na khueh te.
18 Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
Anih te mincang ah na cawh tih mikhaptok ah ni anih te na loepdak.
19 Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
Balae tih kai lamloh na mangthung pawt eh? Ka timtui ka dolh hil kai nan rhael moenih.
20 Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
Hlang aka kueinah nang taengah ka tholh tih balae ka saii? Balae tih kai he na kutnoek la nan khueh. Te dongah kai ham tah hnorhih la ka om coeng.
21 Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
Te dongah ka boekoek he na phueih tih kai kah thaesainah he nan khoe mai pawt lae? Laipi khuila ka yalh pawn ni. Kai nan toem cakhaw ka om voel moenih,” a ti nah.
