Iov 4
1 Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
І відповів теманянин Еліфа́з та й сказав:
2 Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
„Коли спро́бувать слово до те́бе, — чи мука не бу́де ще більша? Та хто стри́мати зможе слова́?
3 Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
Таж ти́ багатьо́х був навчав, а ру́ки осла́блі зміцняв,
4 Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
того, хто́ спотика́всь, підіймали слова́ твої, а коліна тремткі́ ти зміцняв!
5 Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
А тепер, як нещастя на тебе найшло, то ти змучився, тебе досягло́ воно — і ти налякався.
6 Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
Хіба не була́ бого бійність твоя за наді́ю твою, за твоє сподіва́ння — невинність доріг твоїх?
7 Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
Пригада́й но, чи гинув невинний, і де праведні ви́гублені?
8 După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
Як я бачив таких, що орали були́ беззако́ння, та сі́яли кривду, то й жали її:
9 Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
вони гинуть від по́диху Божого, і́ від духу гнівно́го Його погибають!
10 Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
Леви́не рича́ння й рик лютого лева минає, і левчука́м вилуща́ються зуби.
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
Гине лев, як немає здоби́чі, і левеня́та леви́ці втікають.
12 Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
І закрада́ється слово до мене, і моє ухо почуло ось де́що від нього.
13 În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
У розду́муваннях над нічни́ми виді́ннями, коли́ міцний сон обіймає людей,
14 Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
спіткав мене жах та тремті́ння, і багато косте́й моїх він струсону́в, —
15 Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
і дух перейшов по обличчі моїм, стало ду́ба воло́сся на тілі моїм.
16 A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
Він стояв, але я не пізнав його ви́гляду, — образ навпро́ти очей моїх був, і тихий голос почув я:
17 Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
„Хіба́ праведні́ша люди́на за Бога, хіба чоловік за свойо́го Творця́ є чистіший?
18 Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
Таж рабам Своїм Він не йме віри, і накладає вину й на Своїх Анголі́в!
19 Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
Що́ ж тоді ме́шканці гли́няних хат, що в по́росі їхня основа? — Як міль, вион будуть розча́влені!
20 Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
Вони то́вчені зра́нку до вечора, — і без по́мочі гинуть наза́вжди.
21 Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
Слава їхня мина́ється з ними, — вони помирають не в мудрості!
