Iov 4
1 Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
Temanlı Elifaz şöyle yanıtladı:
2 Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
“Biri sana bir şey söylemeye çalışsa gücenir misin? Kim konuşmadan durabilir?
3 Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
Evet, pek çoklarına sen ders verdin, Zayıf elleri güçlendirdin,
4 Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
Tökezleyeni senin sözlerin ayakta tuttu, Titreyen dizleri sen pekiştirdin.
5 Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
Ama şimdi senin başına gelince gücüne gidiyor, Sana dokununca yılgınlığa düşüyorsun.
6 Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
Senin güvendiğin Tanrı'dan korkun değil mi, Umudun kusursuz yaşamında değil mi?
7 Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
“Düşün biraz: Hangi suçsuz yok oldu, Nerede doğrular yıkıma uğradı?
8 După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
Benim gördüğüm kadarıyla, fesat sürenler, Kötülük tohumu ekenler ektiklerini biçiyor.
9 Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
Tanrı'nın soluğuyla yok oluyor, Öfkesinin rüzgarıyla tükeniyorlar.
10 Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
Aslanın kükremesi, homurtusu kesildi, Dişleri kırıldı genç aslanların.
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
Aslan av bulamadığı için yok oluyor, Dişi aslanın yavruları dağılıyor.
12 Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
“Bir söz gizlice erişti bana, Fısıltısı kulağıma ulaştı.
13 În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
Gece rüyaların doğurduğu düşünceler içinde, İnsanları ağır uyku bastığı zaman,
14 Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
Beni dehşet ve titreme aldı, Bütün kemiklerimi sarstı.
15 Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
Önümden bir ruh geçti, Tüylerim ürperdi.
16 A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
Durdu, ama ne olduğunu seçemedim. Bir suret duruyordu gözümün önünde, Çıt çıkmazken bir ses duydum:
17 Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
‘Tanrı karşısında insan doğru olabilir mi? Kendisini yaratanın karşısında temiz çıkabilir mi?
18 Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
Bakın, Tanrı kullarına güvenmez, Meleklerinde hata bulur da,
19 Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
Çamur evlerde oturanlara, Mayası toprak olanlara, Güveden kolay ezilenlere mi güvenir?
20 Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
Ömürleri sabahtan akşama varmaz, Kimse farkına varmadan sonsuza dek yok olurlar.
21 Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
İçlerindeki çadır ipleri çekilince, Bilgelikten yoksun olarak ölüp giderler.’
