Iov 4
1 Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
Därefter tog Elifas från Teman till orda och sade:
2 Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
Misstycker du, om man dristar tala till dig? Vem kan hålla tillbaka sina ord?
3 Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
Se, många har du visat till rätta, och maktlösa händer har du stärkt;
4 Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
dina ord hava upprättat den som stapplade, och åt vacklande knän har du givit kraft.
5 Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
Men nu, då det gäller dig själv, bliver du otålig, när det är dig det drabbar, förskräckes du.
6 Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
Skulle då icke din gudsfruktan vara din tillförsikt och dina vägars ostrafflighet ditt hopp?
7 Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
Tänk efter: när hände det att en oskyldig fick förgås? och var skedde det att de redliga måste gå under?
8 După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
Nej, så har jag sett det gå, att de som plöja fördärv och de som utså olycka, de skörda och sådant;
9 Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
för Guds andedräkt förgås de och för en fnysning av hans näsa försvinna de.
10 Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
Ja, lejonets skri och rytarens röst måste tystna, och unglejonens tänder brytas ut;
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
Det gamla lejonet förgås, ty det finner intet rov, och lejoninnans ungar bliva förströdda.
12 Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
Men till mig smög sakta ett ord, mitt öra förnam det likasom en viskning,
13 În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
När tankarna svävade om vid nattens syner och sömnen föll tung på människorna,
14 Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
då kom en förskräckelse och bävan över mig, med rysning fyllde den alla ben i min kropp.
15 Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
En vindpust for fram över mitt ansikte, därvid reste sig håren på min kropp.
16 A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
Och något trädde inför mina ögon, en skepnad vars form jag icke skönjde; och jag hörde en susning och en röst:
17 Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
»Kan då en människa hava rätt mot Gud eller en man vara ren inför sin skapare?
18 Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
Se, ej ens på sina tjänare kan han förlita sig, jämväl sina änglar måste han tillvita fel;
19 Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
huru mycket mer då dem som bo i hyddor av ler, dem som hava sin grundval i stoftet! De krossas sönder så lätt som mal;
20 Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
när morgon har bytts till afton, ligga de slagna; innan man aktar därpå, hava de förgåtts för alltid.
21 Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
Ja, deras hyddas fäste ryckes bort för dem, oförtänkt måste de dö.»
