Iov 4
1 Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
Elifaz van Teman nam het woord, en sprak:
2 Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
Zullen wij het woord tot u richten, tot u, zo verslagen? Maar wie zou zijn woorden kunnen bedwingen?
3 Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
Zie, zelf hebt ge velen terecht gewezen, En slappe handen gesterkt;
4 Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
Uw woorden hebben struikelenden opgericht, Knikkende knieën hebt ge spierkracht verleend:
5 Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
Maar nu het ú overkomt, nu zijt ge verslagen, Nu het ú treft, verbijsterd!
6 Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
Was dan uw vroomheid niet uw hoop, Uw onberispelijke wandel niet uw vertrouwen?
7 Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
Denk eens na: wie kwam ooit onschuldig om, Of waar ter wereld werden rechtvaardigen verdelgd?
8 După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
Ik heb altijd gezien: Die onheil ploegen En rampspoed zaaien, die oogsten ze ook!
9 Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
Door Gods adem gaan ze te gronde, Door zijn ziedende gramschap komen ze om:
10 Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
Het gebrul van den leeuw en het gehuil van den luipaard verstomt. De tanden der leeuwenwelpen worden stuk gebroken;
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
De leeuwin komt om bij gebrek aan prooi, De jongen van de leeuwinnen worden uiteen gejaagd!
12 Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
Eens drong een woord in het diepste geheim tot mij door En mijn oor ving er het gefluister van op.
13 În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
Het was in een nachtgezicht, uit dromen geboren, Wanneer een diepe slaap de mensen bevangt:
14 Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
Schrik en siddering grepen mij aan, En al mijn beenderen rilden van angst;
15 Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
Een ademtocht streek langs mijn gelaat, En deed mijn haren ten berge rijzen.
16 A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
Daar stond er één voor mij, Wiens gelaat ik niet kon herkennen; Een gestalte zweefde voor mijn oog, En ik hoorde het fluisteren van een stem:
17 Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
Is een mens ooit rechtvaardig voor God, Een mensenkind rein voor zijn Schepper?
18 Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
Zie, zelfs op zijn dienaars kan Hij niet bouwen, Zelfs in zijn engelen ontdekt Hij gebreken.
19 Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
Hoeveel te meer in hen, die lemen hutten bewonen, Wier fundament in het stof is gelegd, En die als motten worden doodgetrapt,
20 Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
Van ‘s morgens tot ‘s avonds te pletter gedrukt; Die zonder dat men er acht op slaat, Voor eeuwig vergaan;
21 Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
Die, als hun tentpin wordt uitgerukt, Gaan sterven, eer zij het weten!
