Iov 4
1 Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
Så tog Temaniten Elifaz til Orde og sagde:
2 Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
Ærgrer det dig, om man taler til dig? Men hvem kan her være tavs?
3 Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
Du har selv talt mange til Rette og styrket de slappe Hænder,
4 Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
dine Ord holdt den segnende oppe, vaklende Knæ gav du Kraft.
5 Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
Men nu det gælder dig selv, så taber du Modet, nu det rammer dig selv, er du slaget af Skræk!
6 Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
Er ikke din Gudsfrygt din Tillid, din fromme Færd dit Håb?
7 Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
Tænk efter! Hvem gik uskyldig til Grunde, hvor gik retsindige under?
8 După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
Men det har jeg set: Hvo Uret pløjer og sår Fortræd, de høster det selv.
9 Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
For Guds Ånd går de til Grunde, for hans Vredes Pust går de til.
10 Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
Løvens Brøl og Vilddyrets Glam Ungløvernes Tænder slås ud;
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
Løven omkommer af Mangel på Rov, og Løveungerne spredes.
12 Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
Der sneg sig til mig et Ord mit Øre opfanged dets Hvisken
13 În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
i Nattesynernes Tanker, da Dvale sank over Mennesker;
14 Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
Angst og Skælven kom over mig, alle mine Ledemod skjalv;
15 Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
et Pust strøg over mit Ansigt, Hårene rejste sig på min Krop.
16 A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
Så stod det stille! Jeg sansed ikke, hvordan det så ud; en Skikkelse stod for mit Øje, jeg hørte en hviskende Stemme:
17 Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
"Har et Menneske Ret for Gud, mon en Mand er ren for sin Skaber?
18 Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
End ikke sine Tjenere tror han, hos sine Engle finder han Fejl,
19 Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
endsige hos dem, der bor i en Hytte af Ler og har deres Grundvold i Støvet!
20 Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
De knuses ligesom Møl, imellem Morgen og Aften, de sønderslås uden at ænses, for evigt går de til Grunde.
21 Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
Rives ej deres Teltreb ud? De dør, men ikke i Visdom."
