Iov 37
1 La aceasta de asemenea inima mea tremură și sare din locul ei.
Super hoc expavit cor meum, et emotum est de loco suo.
2 Ascultă cu atenție vuietul vocii sale și sunetul ce iese din gura lui.
Audite auditionem in terrore vocis eius, et sonum de ore illius procedentem.
3 El îl conduce sub întregul cer și fulgerul lui până la marginile pământului.
Subter omnes cælos ipse considerat, et lumen illius super terminos terræ.
4 După acesta răcnește o voce, el tună cu vocea maiestății sale; și nu le va opri când se aude vocea sa.
Post eum rugiet sonitus, tonabit voce magnitudinis suæ, et non investigabitur, cum audita fuerit vox eius.
5 Dumnezeu tună uimitor cu vocea sa; face lucruri mari pe care nu le înțelegem.
Tonabit Deus in voce sua mirabiliter, qui facit magna et inscrutabilia.
6 Pentru că el spune zăpezii: Fii pe pământ; la fel ploii mărunte și ploii mari a tăriei sale.
Qui præcipit nivi ut descendat in terram, et hiemis pluviis, et imbri fortitudinis suæ.
7 El sigilează mâna fiecărui om, ca toți oamenii să cunoască lucrarea lui.
Qui in manu omnium hominum signat, ut noverint singuli opera sua.
8 Atunci fiarele intră în vizuini și rămân în locurile lor.
Ingredietur bestia latibulum, et in antro suo morabitur.
9 Din sud vine vârtejul de vânt, și frigul din nord.
Ab interioribus egredietur tempestas, et ab Arcturo frigus.
10 Prin suflarea lui Dumnezeu este dată bruma; și lățimea apelor este strâmtată.
Flante Deo concrescit gelu, et rursum latissimæ funduntur aquæ.
11 De asemenea prin udare el obosește norul gros, el împrăștie norul său luminos;
Frumentum desiderat nubes, et nubes spargunt lumen suum.
12 Și norul este întors de jur împrejur prin sfaturile lui, ca ei să facă orice le poruncește peste fața lumii, pe pământ.
Quæ lustrant per circuitum, quocumque eas voluntas gubernantis duxerit, ad omne quod præceperit illis super faciem orbis terrarum:
13 El face ca acesta să vină, fie pentru disciplinare, fie pentru pământul său, fie pentru milă.
Sive in una tribu, sive in terra sua, sive in quocumque loco misericordiæ suæ eas iusserit inveniri.
14 Dă ascultare la aceasta, Iov, stai liniștit și ia aminte la minunatele lucrări ale lui Dumnezeu.
Ausculta hæc Iob: sta, et considera mirabilia Dei.
15 Știi tu când Dumnezeu i-a aranjat și a făcut lumina norului său să strălucească?
Numquid scis quando præceperit Deus pluviis, ut ostenderent lucem nubium eius?
16 Știi tu cumpănirea norilor, minunatele lucrări ale celui care este desăvârșit în cunoaștere?
Numquid nosti semitas nubium magnas, et perfectas scientias?
17 Cum ți se încălzesc hainele când el liniștește pământul prin vântul de sud?
Nonne vestimenta tua calida sunt, cum perflata fuerit terra Austro?
18 Ai întins împreună cu el cerul, care este tare și ca o oglindă turnată?
Tu forsitan cum eo fabricatus es cælos, qui solidissimi quasi ære fusi sunt.
19 Învață-ne ce să îi spunem; căci nu ne putem rândui vorbirea din cauza întunericului.
Ostende nobis quid dicamus illi: nos quippe involvimur tenebris.
20 I se va spune că eu vorbesc? Dacă un om vorbește, cu siguranță va fi înghițit.
Quis narrabit ei quæ loquor? etiam si locutus fuerit homo, devorabitur.
21 Și acum oamenii nu văd lumina strălucitoare din nori, dar vântul trece și îi curăță.
At nunc non vident lucem: subito aer cogetur in nubes, et ventus transiens fugabit eas.
22 Vreme bună vine din nord; cu Dumnezeu este înspăimântătoare maiestate.
Ab Aquilone aurum venit, et ad Deum formidolosa laudatio.
23 Dar cât despre cel Atotputernic, nu îl putem afla, el este măreț în putere și în judecată și în abundență a dreptății; el nu va chinui.
Digne eum invenire non possumus: magnus fortitudine, et iudicio, et iustitia et enarrari non potest.
24 De aceea oamenii se tem de el, el nu părtinește pe niciunul dintre înțelepții în inimă.
Ideo timebunt eum viri, et non audebunt contemplari omnes, qui sibi videntur esse sapientes.
