Iov 30

1 Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.

E ora servo di zimbello a dei più giovani di me, i cui padri non mi sarei degnato di mettere fra i cani del mio gregge!

2 Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?

E a che m’avrebbe servito la forza delle lor mani? Gente incapace a raggiungere l’età matura,

3 Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.

smunta dalla miseria e dalla fame, ridotta a brucare il deserto, la terra da tempo nuda e desolata,

4 Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.

strappando erba salsa presso ai cespugli, ed avendo per pane radici di ginestra.

5 Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);

Sono scacciati di mezzo agli uomini, grida lor dietro la gente come dietro al ladro,

6 Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.

abitano in burroni orrendi, nelle caverne della terra e fra le rocce;

7 Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.

ragliano fra i cespugli, si sdraiano alla rinfusa sotto i rovi;

8 Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.

gente da nulla, razza senza nome, cacciata via dal paese a bastonate.

9 Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.

E ora io sono il tema delle loro canzoni, il soggetto dei loro discorsi.

10 Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.

Mi aborrono, mi fuggono, non si trattengono dallo sputarmi in faccia.

11 Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.

Non han più ritegno, m’umiliano, rompono ogni freno in mia presenza.

12 Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.

Questa genia si leva alla mia destra, m’incalzano, e si appianano le vie contro di me per distruggermi.

13 Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.

Hanno sovvertito il mio cammino, lavorano alla mia ruina, essi che nessuno vorrebbe soccorrere!

14 Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.

S’avanzano come per un’ampia breccia, si precipitano innanzi in mezzo alle ruine.

15 Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.

Terrori mi si rovesciano addosso; l’onor mio è portato via come dal vento, è passata come una nube la mia felicità.

16 Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.

E ora l’anima mia si strugge in me, m’hanno còlto i giorni dell’afflizione.

17 Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.

La notte mi trafigge, mi stacca l’ossa, e i dolori che mi rodono non hanno posa.

18 Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.

Per la gran violenza del mio male la mia veste si sforma, mi si serra addosso come la tunica.

19 El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.

Iddio m’ha gettato nel fango, e rassomiglio alla polvere e alla cenere.

20 Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.

Io grido a te, e tu non mi rispondi; ti sto dinanzi, e tu mi stai a considerare!

21 Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.

Ti sei mutato in nemico crudele verso di me; mi perseguiti con la potenza della tua mano.

22 Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.

Mi levi per aria, mi fai portar via dal vento, e mi annienti nella tempesta.

23 Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.

Giacché, lo so, tu mi meni alla morte, alla casa di convegno di tutti i viventi.

24 Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.

Ma chi sta per perire non protende la mano? e nell’angoscia sua non grida al soccorso?

25 Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?

Non piangevo io forse per chi era nell’avversità? l’anima mia non era ella angustiata per il povero?

26 Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.

Speravo il bene, ed è venuto il male; aspettavo la luce, ed è venuta l’oscurità!

27 Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.

Le mie viscere bollono e non hanno requie, son venuti per me giorni d’afflizione.

28 Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.

Me ne vo tutto annerito, ma non dal sole; mi levo in mezzo alla raunanza, e grido aiuto;

29 Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.

son diventato fratello degli sciacalli, compagno degli struzzi.

30 Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.

La mia pelle è nera, e cade a pezzi; le mie ossa son calcinate dall’arsura.

31 Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.

La mia cetra non dà più che accenti di lutto, e la mia zampogna voce di pianto.