Iov 30
1 Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
Most pedig nevetnek rajtam, a kik fiatalabbak nálam a kiknek atyjokat az én juhaimnak komondorai közé sem számláltam volna.
2 Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
Mire való lett volna nékem még kezök ereje is? Rájok nézve a vénség elveszett!
3 Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
Szükség és éhség miatt összeaszottak, a kik a kopár földet futják, a sötét, sivatag pusztaságot.
4 Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
A kik keserű füvet tépnek a bokor mellett, és rekettyegyökér a kenyerök.
5 Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
Az emberek közül kiűzik őket, úgy hurítják őket, mint a tolvajt.
6 Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
Félelmetes völgyekben kell lakniok, a földnek és szikláknak hasadékaiban.
7 Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
A bokrok között ordítanak, a csalánok alatt gyülekeznek.
8 Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
Esztelen legények, sőt becstelen fiak, a kiket kivertek az országból.
9 Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
És most ezeknek lettem gúnydalává, nékik levék beszédtárgyuk!
10 Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
Útálnak engem, messze távoznak tőlem, és nem átalanak pökdösni előttem.
11 Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
Sőt leoldják kötelöket és bántalmaznak engem, és a zabolát előttem kivetik.
12 Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
Jobb felől ifjak támadnak ellenem, gáncsot vetnek lábaimnak, és ösvényt törnek felém, hogy megrontsanak.
13 Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
Az én útamat elrontják, romlásomat öregbítik, nincsen segítség ellenök.
14 Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
Mint valami széles résen, úgy rontanak elő, pusztulás között hömpölyögnek ide.
15 Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
Rettegések fordultak ellenem, mint vihar űzik el tisztességemet, boldogságom eltünt, mint a felhő.
16 Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
Mostan azért enmagamért ontja ki magát lelkem; nyomorúságnak napjai fognak meg engem.
17 Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
Az éjszaka meglyuggatja csontjaimat bennem, és nem nyugosznak az én inaim.
18 Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
A sok erőlködés miatt elváltozott az én ruházatom; úgy szorít engem, mint a köntösöm galléra.
19 El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
A sárba vetett engem, hasonlóvá lettem porhoz és hamuhoz.
20 Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
Kiáltok hozzád, de nem felelsz; megállok és csak nézel reám!
21 Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
Kegyetlenné változtál irántam; kezed erejével harczolsz ellenem.
22 Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
Felemelsz, szélnek eresztesz engem, és széttépsz engem a viharban.
23 Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
Hiszen tudtam, hogy visszatérítesz engem a halálba, és a minden élő gyülekező házába;
24 Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
De a roskadóban levő ne nyujtsa-é ki kezét? Avagy ha veszendőben van, ne kiáltson-é segítségért?
25 Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
Avagy nem sírtam-é azon, a kinek kemény napja volt; a szűkölködő miatt nem volt-é lelkem szomorú?
26 Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
Bizony jót reméltem és rossz következék, világosságot vártam és homály jöve.
27 Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
Az én bensőm forr és nem nyugoszik; megrohantak engem a nyomorúságnak napjai.
28 Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
Feketülten járok, de nem a nap hősége miatt; felkelek a gyülekezetben és kiáltozom.
29 Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
Atyjok fiává lettem a sakáloknak, és társokká a strucz madaraknak.
30 Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
Bőröm feketülten hámlik le rólam, és csontom elég a hőség miatt.
31 Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
Hegedűm sírássá változék, sípom pedig jajgatók szavává.
