Iov 30
1 Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
Et maintenant!… je suis la risée de plus jeunes que moi, De ceux dont je dédaignais de mettre les pères Parmi les chiens de mon troupeau.
2 Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
Mais à quoi me servirait la force de leurs mains? Ils sont incapables d’atteindre la vieillesse.
3 Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
Desséchés par la misère et la faim, Ils fuient dans les lieux arides, Depuis longtemps abandonnés et déserts;
4 Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
Ils arrachent près des arbrisseaux les herbes sauvages, Et ils n’ont pour pain que la racine des genêts.
5 Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
On les chasse du milieu des hommes, On crie après eux comme après des voleurs.
6 Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
Ils habitent dans d’affreuses vallées, Dans les cavernes de la terre et dans les rochers;
7 Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
Ils hurlent parmi les buissons, Ils se rassemblent sous les ronces.
8 Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
Êtres vils et méprisés, On les repousse du pays.
9 Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
Et maintenant, je suis l’objet de leurs chansons, Je suis en butte à leurs propos.
10 Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
Ils ont horreur de moi, ils se détournent, Ils me crachent au visage.
11 Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
Ils n’ont plus de retenue et ils m’humilient, Ils rejettent tout frein devant moi.
12 Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
Ces misérables se lèvent à ma droite et me poussent les pieds, Ils se fraient contre moi des sentiers pour ma ruine;
13 Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
Ils détruisent mon propre sentier et travaillent à ma perte, Eux à qui personne ne viendrait en aide;
14 Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
Ils arrivent comme par une large brèche, Ils se précipitent sous les craquements.
15 Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
Les terreurs m’assiègent; Ma gloire est emportée comme par le vent, Mon bonheur a passé comme un nuage.
16 Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
Et maintenant, mon âme s’épanche en mon sein, Les jours de la souffrance m’ont saisi.
17 Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
La nuit me perce et m’arrache les os, La douleur qui me ronge ne se donne aucun repos,
18 Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
Par la violence du mal mon vêtement perd sa forme, Il se colle à mon corps comme ma tunique.
19 El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
Dieu m’a jeté dans la boue, Et je ressemble à la poussière et à la cendre.
20 Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
Je crie vers toi, et tu ne me réponds pas; Je me tiens debout, et tu me lances ton regard.
21 Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
Tu deviens cruel contre moi, Tu me combats avec la force de ta main.
22 Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
Tu me soulèves, tu me fais voler au-dessus du vent, Et tu m’anéantis au bruit de la tempête.
23 Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
Car, je le sais, tu me mènes à la mort, Au rendez-vous de tous les vivants.
24 Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
Mais celui qui va périr n’étend-il pas les mains? Celui qui est dans le malheur n’implore-t-il pas du secours?
25 Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
N’avais-je pas des larmes pour l’infortuné? Mon cœur n’avait-il pas pitié de l’indigent?
26 Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
J’attendais le bonheur, et le malheur est arrivé; J’espérais la lumière, et les ténèbres sont venues.
27 Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
Mes entrailles bouillonnent sans relâche, Les jours de la calamité m’ont surpris.
28 Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
Je marche noirci, mais non par le soleil; Je me lève en pleine assemblée, et je crie.
29 Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
Je suis devenu le frère des chacals, Le compagnon des autruches.
30 Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
Ma peau noircit et tombe, Mes os brûlent et se dessèchent.
31 Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
Ma harpe n’est plus qu’un instrument de deuil, Et mon chalumeau ne peut rendre que des sons plaintifs.
