Iov 30
1 Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
But, now, they who are of fewer days than I, have poured derision upon me; whose fathers I refused—to set with the dogs of my flock.
2 Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
Even the strength of their hands, wherefore was it mine? Upon them, vigour was lost;
3 Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
In want and hunger, they were lean, —who used to gnaw the dry ground, a dark night of desolation!
4 Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
Who used to pluck off the mallow by the bushes, with the root of the broom for their food;
5 Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
Out of the midst, were they driven, men shouted after them, as after a thief;
6 Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
In the fissures, of the ravines had they to dwell, in holes of dust and crags;
7 Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
Among the bushes, used they to shriek, Under the bramble, were they huddled together:
8 Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
Sons of the base, yea sons of the nameless, they were scourged out of the land.
9 Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
But, now, their song, have I become, Yea I serve them for a byword;
10 Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
They abhor me—have put themselves far from me, and, from my face, have not withheld—spittle!
11 Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
Because, my girdle, he had loosened and had humbled me, therefore, the bridle—in my presence, cast they off;
12 Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
On my right hand, the young brood rose up, —My feet, they thrust aside, and cast up against me their earthworks of destruction;
13 Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
They brake up my path, —My engulfing ruin, they helped forward, unaided;
14 Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
As through a wide breach, came they on, with a crashing noise, they rolled themselves along.
15 Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
There are turned upon me terrors, —Chased away as with a wind, is mine abundance, and, as a cloud, hath passed away my prosperity.
16 Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
Now, therefore, over myself, my soul poureth itself out, There seize me days of affliction:
17 Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
Night, boreth, my bones, all over me, —and, my sinews, find no rest;
18 Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
Most effectually, is my skin disfigured, —Like the collar of my tunic, it girdeth me about:
19 El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
He hath cast me into the mire, and I have become like dust and ashes.
20 Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
I cry out for help unto thee, and thou dost not answer, I stand still, and thou dost gaze at me;
21 Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
Thou art turned to become a cruel one unto me, With the might of thy hand, thou assailest me;
22 Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
Thou liftest up me to the wind, thou carriest me away, and the storm maketh me faint;
23 Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
For I know that, unto death, thou wilt bring me back, even unto the house of meeting for every one living.
24 Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
Only, against a heap of ruins, will one not thrust a hand! Surely, when one is in calamity—for that very reason, is there an outcry for help.
25 Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
Verily I wept, for him whose lot was hard, Grieved was my soul, for the needy.
26 Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
Surely, for good, I looked, but there came in evil, And I waited for light, but there came in darkness;
27 Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
I boiled within me, and rested not, There confronted me—days of affliction;
28 Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
In gloom, I walked along, without sun, I arose—in the convocation, I cried out for help;
29 Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
A brother, became I to the brutes that howl, and a companion to the birds that screech:
30 Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
My skin, turned black, and peeled off me, and, my bones, burned with heat:
31 Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
Thus is attuned to mourning—my lyre, and my flute, to the noise of them who weep.
